Pe ce loc poate să ajungă Simona Halep, în clasamentul WTA? Simona Halep (32 de ani) este sigură că va reintra în clasamentul Asociației Tenisului Feminin (WTA) pe 1 aprilie, în ziua următoare celei în care se termină turneul de la Miami (19-31 martie).
După ce în luna septembrie 2023 a fost ștearsă din clasamentul WTA, în condițiile în care și-a pierdut toate punctele, Simona Halep revine în ierarhia tenisului feminin!
Pe ce loc poate să ajungă Simona Halep, în clasamentul WTA?
Halep va câștiga puncte prețioase la Miami, chiar și în situația în care va pierde în primul tur, astfel că nu mai există niciun dubiu că românca revine în clasamentul mondial.
Grație participării la turneul de 1.000 de puncte de la Miami, unde a primit un wild card, Simona Halep va fi reprimită în clasamentul WTA după o lungă așteptare.
Constănțeanca a scăpat de suspendare la TAS, iar în perioada 19-31 martie va începe goana după puncte la Miami Open, turneu dotat cu premii în valoare totală de peste 17 milioane de dolari.
Citeşte şi: Cu cine se antrenează Simona Halep, înainte de Miami Open
Simona Halep poate obține cel puțin 10 puncte și cel mult 1.000 de puncte – dacă triumfă la Miami Open, care o vor propulsa din nou în ierarhia mondială!
În cel mai nefericit caz, dacă pierde în runda inaugurală, Simona se va afla începând de luni, 1 aprilie, în jurul poziției 1.140 WTA. Iată ce locuri mai poate ocupa Halep după turneul de la Miami: 811 WTA, cu 35 de puncte, dacă ajunge în turul al doilea, 627 WTA, cu 65 de puncte, dacă se califică în turul trei.
Foto: INQUAM PHOTOS / Cristi Vescan
Apoi, pe 463 WTA, cu 120 de puncte, dacă merge în optimi, 322 WTA, cu 215 puncte, dacă ajunge în sferturi, 197 WTA, cu 390 de puncte, dacă joacă în semifinale, 117 WTA, cu 650 de puncte, dacă se oprește în finală, și pe locul 69 WTA, cu 1.000 de puncte, în cazul în care își adjudecă trofeul, conform ProSport.
Citeşte şi: Simona Halep revine pe teren! Când își va face „debutul”?
Simona Halep este obligată să câștige turneul de la Miami pentru a reveni în Top 100 WTA. Acest lucru pare însă aproape imposibil, având în vedere că nu a mai jucat vreun meci oficial din 29 august 2022.
Aşadar, constănțeanca se afla în Top 10 WTA, mai exact pe locul al 9-lea, în luna octombrie 2022, atunci când a fost suspendată pentru dopaj, ca urmare a testului pozitiv de la US Open.
Având în vedere că TAS i-a redus suspendarea la doar 9 luni, Simona Halep trebuia să revină în circuit în iulie 2023, dar a stat pe bară 17 luni, din cauza tergiversării procesului de la Sport Resolutions.