Romaniacs 2018: Manuel Lettenbichler s-a impus în prima zi și emite pretenții la podium

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 26.07.2018 - 17:13
Riderii au făcut și o incursiune într-o clădire abandonată, pregătindu-se astfel pentru ziua a doua de off-road, când vor avea de trecut prin tunele și clădiri care au aparținut industriei miniere.
Riderii au făcut și o incursiune într-o clădire abandonată, pregătindu-se astfel pentru ziua a doua de off-road, când vor avea de trecut prin tunele și clădiri care au aparținut industriei miniere.

După prologul din centrul Sibiului, ediția 2018 a Red Bull Romaniacs a continuat cu prima zi în munți, care a fost caracterizată de toți concurenți ca fiind una extrem de lungă și grea. Manuel Lettenbichler a câștigat ziua fiind urmat de Wade Young și Jonny Walker.

SHARE

Primul rider a luat startul pe 25 iulie, la ora 06.30, și acesta a fost Taddy Blazusiak, ocupantul locului trei de la prolog, urmat de Wade Young și Billy Bolt. Traseul i-a purtat pe rideri de la Sibiu la Voineasa printr-o zonă faimoasă odinioară pentru că era locuită de haiduci, pentru ca apoi să coboare către Valea Jiului și în final să îi ducă pe rideri în bivuacul din stațiunea Straja. Urcări foarte abrupte și lungi, unele chiar pe culme, și coborâri abrupte au caracterizat ziua, doar că pe lângă gradul de înclinare al acestora în multe zone noroiul sau chiar iarba udă și înghețată au făcut ca lucrurile să se complice, plus că la altitudini mari riderii au fost încetiniți și de ceață. Așa că, primul concurent a ajuns la finișul zilei cu aproximativ două ore mai târziu decât ora estimată inițial.

Jonny Walker liderul WESS (World Enduro Super Series) a înregistrat al treilea timp al zilei

”Această primă zi de off-road a fost cea mai grea din istoria raliului. Au mai fost ani cu foarte multă ploaie, însă acum traseul a devenit în unele zone atât de dificil, încât nu puteai sta în picioare. Noroiul a fost o reală problemă astăzi și îmi pare rău că din pricina ceții nu ne-am putut bucura de peisajele din această zonă în care vedem Munții Vulcan și Retezat”, a declarat Emanuel Gyenes, singurul rider din lume care a terminat toate edițiile precedente.

Către final, riderii au făcut și o incursiune într-o clădire abandonată, pregătindu-se astfel pentru ziua a doua de off-road, când vor avea de trecut prin tunele și clădiri care au aparținut industriei miniere, dintr-una chiar vor trebui să sară pe geam.

Manuel Lettenbichler și Wade Young au mers împreună de la Service Point până aproape de Sosire, când sud-africanul s-a desprins și a ajuns primul în Straja. Totuși, cel mai rapid timp al zilei, 8 h 15 min i-a aparțiunt lui Mini Letti, cum i se spune germanului, care și-a trecut astfel în palmares cea de a doua victorie de etapă de la Red Bull Romaniacs, după ce anul trecut a stabilit timpul de referință al ultimei zile.

Jonny Walker a fost destul de nemulțumit la Sosire, din cauza modului în care i-a decurs a doua parte a zilei, când a și rămas fără carburant, însă liderul WESS (World Enduro Super Series) a înregistrat al treilea timp al zilei.



Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te