"Black Ferns" (Ferigile negre), cum sunt supranumite componentele naţionalei neozeelandeze, au câştigat de cinci ori titlul de campioanei ale lumii începând din 1991, anul în care a luat naştere Mondialului feminin rezervat sportului cu balonul oval.
Alături de Noua Zeelandă şi Australia, în Grupa A a competiţiei a mai fost repartizată Ţara Galilor, precum şi o echipă care va fi cunoscută la capătul unui turneu de calificare.
În Grupa C, naţionalele Angliei, laureata ultimelor două Turnee ale celor Şase Naţiuni (cu Marele Şlem), şi Franţei vor mai avea ca adversare Africa de Sud şi Fiji.
Din Grupa B vor face parte Canada, ocupanta poziţiei a treia în clasamentul mondial, şi Statele Unite, clasată pe locul al patrulea la ultima ediţie a CM, alături de o naţiune europeană şi una asiatică, decise în urma calificărilor.
Cupa Mondială de rugby feminin din 2021, prima desfăşurată în Emisfera sudică, se va disputa în perioada 18 septembrie - 16 octombrie în oraşele neozeelandeze Auckland şi Whangarei. Finala competiţiei va avea loc pe stadionul Eden Park, care a găzduit finalele Mondialelor masculine din 1987 şi 2011.
Componenţa grupelor:
Grupa A: Noua Zeelandă, Australia, Ţara Galilor, câştigătoarea unui turneu de calificare
Grupa B: Canada, SUA, o naţiune europeană, o naţiune asiatică
Grupa C: Anglia, Franţa, Africa de Sud, Fiji.