Gimnasta Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 8 în finală la bârnă, după ce a căzut de două ori de pe aparat, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Ea va mai concura în finală la sol, alături de Ana Maria Bărbosu.
Citește și: Novak Djokovic a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice după ce l-a învins pe Alcaraz. A plâns
În finala la bârnă, Sabrina Maneca Voinea a căzut de două ori de pe aparat şi a primit nota 11.733, cu care s-a clasat pe locul 8. În calificări, gimnasta a obţinut nota 14.000, scrie news.ro.
Aurul olimpic a revenit sportivei Alice D’Amato (Italia, 14.366), iar pe podium au mai urcat Yaqin Zhou (China, 14.100) şi Manila Esposito (Italia, 14.000). Simone Biles, favorită la medalie, a căzut de pe aparat şi a primit nota 13.100.
Citește și: România a obținut prima performanță după 12 ani în gimnastică. Ce rezultate au obținut româncele
La feminin, competiţia olimpică se încheie cu finala la sol, în care România va fi reprezentată, tot luni, de Sabrina Maneca Voinea (13.800 în calificări) şi Ana Maria Bărbosu (13.600).
În primele finale pe aparate medaliile de aur au fost câştigate de Simone Biles (SUA, sărituri) şi Kaylia Nemour (Algeria, paralele).
La individual-compus, medalia de aur a revenit gimnastei Simone Biles, care a câştigat aurul olimpic şi în competiţia pe echipe, în care România a revenit după 12 ani şi s-a clasat pe locul 7.