Sepsi OSK a avut nouă jucători români în primul 11, și încă patru pe banca de rezerve, în timp ce U Craiova a avut doar patru jucători români titulari și încă patru pe bancă.
În total, în Sepsi OSK a avut în lot 13 români, iar FCU Craiova doar 8.
Iată componența celor două echipe:
Sepsi : Roland Niczuly (cpt.) - Radoslav Dimitrov (Bulgaria), Denis Ciobotariu, Mihai Bălașa, Andres Dumitrescu, Cosmin Matei, Nicolae Păun, Adnan Aganovic (Croația), Marius Tudorie, Pavol Safranko (Slovacia), Alexandru Ștefănescu
Rezerve: Răzvan Began, Branislav Ninaj (Slovacia), Mark Tamas (Ungaria), Rareș Ispas, Francisco Junior (Guineea- Bissau), Ion Gheorghe, Anna Achahbar (Olanda), Sergiu Șerban, Mario Rondon (Venezuela)
Antrenor: Cristiano Bergodi
FCU Craiova : Ioan Gurău - Lorenzo Paramatti (Italia), Andre Duarte (Portugalia), Agostinho Henriques (Olanda), Jeremy Huyghebaert (Belgia), Constantin Albu, Vlad Achim, William Baeten (Belgia), Juan Francisco Bauza (cpt.) - Argentina, Yassine Bahassa (Franța), Aurelian Chițu.
Rezerve: Robert Popa, Radu Negru, Mathesu Mascarenhas (Brazilia), Ionuț Zanfir, Benjamin Van Durmen (Belgia), Samuel Asamoah (Togo), George Ganea, Jibril Ibrahim (Nigeria), Vladislav Blănuță (Moldova)
Antrenor: Nicolo Napoli
Meciul, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe
Partida Sepsi OSK - FCU Craiova a fost oprită, în min. 26, de arbitrul Andrei Chivulete, care a trimis, pentru 10 minute, cele două echipe la vestiare din cauza scandărilor xenofobe şi rasiste ale galeriilor celor două formaţii.
Apoi jucătorii au revenit pe teren şi jocul a fost reluat, însă arbitrul a suspendat definitiv meciul după doar câteva zeci de secunde, din cauza noilor scandări ale suporterilor.
Citește și: Ce-a făcut Adrian Ilie de-a fost amenințat cu săbiile de interlopi. Părinții s-au speriat
”Clubul nostru nu are nicio implicare în organizarea acestui meci. Nu am solicitat bilete pentru suporteri în acest sens. Prin urmare, nu putem fi răspunzători sub nicio formă de manifestările suporterilor în timpul acestui meci de fotbal. Clubul nostru nu a organizat deplasarea suporterilor la partida de la Sfântu Gheorghe.
Echipa Sepsi OSK şi-a asumat accesul tuturor fanilor pe acest stadion şi, prin urmare, este singura entitate responsabilă pentru respectarea legii şi a regulamentelor în timpul desfăşurării meciului.
Orice altă interpretare contravine prevederilor legale şi nu poate fi încălcată de niciun membru al niciunei comisii dintr-o ţară civilizată. În concluzie, considerăm că echipa noastră este absolvită de orice vină cu privire la organizarea acestui meci de fotbal”, au transmit cei de la FCU Craiova.
Patronul Sepsi OSK a reacționat și a spus că nu va mai permite accesul pe stadion niciunui suporter de la echipele car enu-și asumă prezența propriilor galerii.