Jucătoarea se întoarce la București cu aproape jumătate din această sumă. Impozitul pentru sumele mai mari de 150.000 de lire sterline este, în Marea Britanie de 45%. Astfel, Simona va primi un total de 1.43 de milioane de euro, din cele 2.6 milioane de euro, scrie DigiSport.
Simona Halep se apropie de 30 de milioane de euro adunaţi numai din tenis în carieră. Avea 26,7 milioane de euro (30,1 milioane de dolari) înainte de Wimbledon, iar premiul pentru trofeul de la Londra i-a sporit averea din tenis la aproape 28 de milioane de euro.
Simona Halep este pe locul 5 în clasamentul all-time al câştigurilor din tenisul feminin. Adversara sa din finala Wimbledon 2019, Serena Williams, conduce detaşat topul, cu 88,8 milioane de dolari, mai mult decât dublu faţă de a doua clasată, sora sa, Venus Williams.
Doar Maria Sharapova şi Caroline Wozniacki o mai depăşesc pe Halep, care s-a apropiat însă foarte mult de daneză. În spatele româncei se află Petra Kvitova, Victoria Azarenka, Angelique Kerber, Agnieszka Radwanska şi Martina Hingis.