VIDEO Povestea fetei care la 14 ani a ajuns campioană europeană: 6 ore antrenament pe zi, 4 – școală

DE Alex Darvari | Actualizat: 30.12.2020 - 16:24
Ana Maria Bărbosu / gsp.ro
Ana Maria Bărbosu / gsp.ro

Ana Maria Bărbosu, care a cucerit șase titluri la Campionatele Europene de junioare de la Mersin, își privește realist performanța și povestește cu candoare despre parcursul său în gimnastică.

SHARE

Ana a împlinit în luna iulie 14 ani și vine dintr-o familie din Unirea-Odobești, o localitate la 10 km de Focșani, în care mama e profesoară de limba română la gimnaziu, iar tatăl deține o mică afacere în construcții. Are un frate mai mare cu trei ani și a ajuns la gimnastică pentru că era o fetiță care nu stătea locului. „Eram destul de cuminte, dar aveam multă energie și mama a spus că e mai bine să o consum în sală", povestește cu voce hotărâtă Ana. 

Până în 2018, când a fost selecționată prin programul „Țară, țară, vrem campioane!" să meargă la Deva, Ana a simțit din plin pasiunea antrenoarei sale, și ea fostă gimnastă. „Tot ce fac aceste fetițe e din pasiune, pentru că le place, pentru că abia așteaptă să vină la sală, oricât de greu li se pare altora din afară", spune Daniela Trandafir. 

Până să ajungă în orașul unde au crescut multe generații de gimnaste, unde acum se pregătește alături de Lucian Sandu, Gina Gogean, Cătălin Meran și Cristinel Micu, Ana avea un antrenament pe zi, de luni până vineri, de maximum patru ore, apoi a trecut la câte două, care totalizează șase ore. 

Mutarea la Deva a însemnat și despărțirea de cei dragi, dar Ana spune că nu i-a fost foarte greu. „Nu sunt un copil așa, mămos, de familie, nu a fost neapărat ceva greu, a trebuit să mă obișnuiesc cu sala, cu noii antrenori, dar față de părinți nu am simțit ceva, așa...dor excesiv". 

Cu toate acestea, înainte de Campionatele Europene de la Mersin, când ea și colegele sale au stat izolate aproape trei luni de zile, fără a putea primi vizite, a fost un pic apăsătoare „A fost unul dintre cele mai grele momente. Am înțeles că am stat izolate pentru sănătatea noastră, ca să fie totul în regulă, și a fost mai stresant gândul că trebuie să reușim, pot să spun acum că a fost mai tensionată atmosfera", afrimă sincer micuța gimnastă. 

Odată ajunsă la Mersin, Ana a uitat de toate și a strălucit, mai întâi într-un concurs la capătul căruia a devenit campioană europeană cu echipa și la individual compus, iar apoi în finalele pe aparate, pe care le-a câștigat cu un zâmbet discret. La aproape două săptămâni de la acele întâmplări, ea spune: „Sunt încă bucuroasă, dar mă gândesc deja să încep anul sănătoasă, să mă antrenez foarte bine, să progresez ca să vină altele", scrie gsp.ro. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te