Piscinele sunt locuri excelente pentru testarea tehnologiilor nautice și antrenarea scafandrilor, dar nu numai. Piscina Blue Abyss va fi construită în zona Aerohub Enterprise a Cornwall Airport Newquay, care se află în apropierea Centrului Spațial britanic din Cornwall. Iar unul dintre principalele roluri ale facilității va fi de bază de antrenament pentru astronauți, fie ei specializați sau comerciali.
50 de metri lungime, 40 de metri lățime și 50 de metri adâncime
Piscina Blue Abyss și întreaga facilitate de la Aerohub Enterprise, ce se întinde pe o suprafață de circa patru hectare, au fost proiectate la indicațiile unui fost instructor de scufundări al forțelor speciale, John Vickers, și ale fostului astronaut britanic Tim Peake.
Astfel, pe lângă super-piscina de 50 de metri adâncime, complexul va include un centru de antrenamente pentru astronauți, camere hipo și hiperbarice, săli pentru cursuri și facilități de cazare.
Citește și: TEST BMW iX3 - Tranziție de succes
Piscina Blue Abyss va fi suficient de mare pentru a fi testate module pentru Stația Spațială Internașională (ISS), precum și roboți subacvatici și turbine de vânt „offshore”. De asemenea, piscina va fi capabilă să simuleze condițiile din peșterile subacvatice, inclusiv posibilii curenți care apar la diferite adâncimi.
Piscina Blue Abyss și întreaga facilitate specială de la Aerohub Enterprise ar trebui să fie date în folosință în 2023.