Da, dar inginerii Porsche i-au găsit o nouă întrebuințare – discuri de frână „smălțuite“ cu carbură de tungsten.
Majoritatea mașinilor sunt dotate cu discuri de frână din oțel, iar, opțional, pe unele supercar-uri, limuzine sau SUV-uri performante se pot monta frâne ceramice.
Dacă discurile din oțel ruginesc și se încing foarte tare în cazul utilizării intense, ceea ce conduce la apariția fenomenului de „fading“ și la o uzură accentuată, frânele ceramice elimină aceste neajunsuri, dar sunt mai ineficiente la rece și foarte scumpe.
Sistemul de frânare Porsche Surface Coated Brake (PSCB) cu discuri widia, din oțel „îmbrăcat“ în carbură de tungsten, oferă aproape aceleași performanțe („fading“-ul apare de două ori mai greu decât la discurile din oțel) și aceeași stabilitate termică ca cel ceramic, dar costă de circa trei ori mai puțin, nu ruginește și, foarte important din punct de vedere ecologic, nu produce aproape deloc „praf de frâne“ – pulberea fină care apare pe jantele oricărei mașini normale după câteva frânări mai puternice.
În urma testelor, specialiștii Porsche au constatat, de exemplu, că PSCB generează, în funcție de stilul de condus, cu până la 90% mai puțin „praf de frâne“ decât un sistem cu discuri din oțel și are o rezistență la uzură mai mare cu 30%.
De ce discuri „smălțuite“ cu carbură de tungsten? Simplu, un disc realizat integral din widia ar costa cât mai multe seturi ceramice.
Așa că stratul de carbură de tungsten are o grosime de o sută de microni, iar miezul din oțel este tratat termic cu laser.
Bineînțeles, PSCB folosește plăcuțe de frână speciale, care să adere la suprafața lucioasă a discului, iar efectul de oglindă al acestora apare undeva după 5.000-6.000 de kilometri parcurși.
Sistemul de frânare cu discuri „diamantate“ vine standard pe SUV-ul de performanță Porsche Cayenne Turbo (motor V8 twin-turbo pe benzină de 4.0 litri și 541 CP, accelerație 0-100 km/h în 3,7 secunde) și poate fi comandat opțional, pentru circa 3.000 de euro, pe Cayenne S.
Pentru a depista un Cayenne cu frâne PSCB în trafic, este suficient să vă uitați dacă etrierele sunt vopsite în alb, iar pe jante nu prea se observă „praf de frânare“.