Evenimentul se află la cea de-a doua ediție, face parte din seria Dezbaterilor Smart Cities (ediția a XIII-a), și beneficiază de participarea factorilor de decizie la nivel național și local.
Timp de trei zile, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale vor discuta despre proiecte, nevoi și soluții, împreună cu furnizori de sisteme inteligente pentru energie, infrastructură, rețele, gestionarea datelor, mobilitate urbană, servicii publice etc.
Companii relevante din domeniul soluțiilor smart city, participă la acest eveniment.
Prima zi, 25 mai, este dedicată discuțiilor despre e-mobilitate și mediu.
Creșterea calității aerului este o necesitate stringentă pentru cetățeni și trebuie să facă parte din strategia oricărui primar. De aceea, electromobilitatea este una dintre soluțiile importante și se adresează atât transportului public, cât și celui individual.
Participanții vor discuta despre cât de pregătită este industria energetică pentru adoptarea la scară largă a vehiculelor electrice, ce insfrastructură de încărcare a există, care este perspectiva consumatorului etc.
De asemenea, tot în prima zi vor fi abordate subiecte de maximă actualitate cu privire la distribuția inteligentă a gazelor și a energiei electrice, despre cum utilizarea tehnologiei poate determina dezvoltarea durabilă a orașelor și folosirea înțeleaptă a resurselor.
Care este rolul Primăriilor pentru asigurarea reducerii consumului de energie și pentru reducerea poluării, ce soluții există pentru monitorizarea inteligentă a consumului de gaze și electricitate, dar și cum vor fi stimulați cetățenii să devină prosumatori sunt întrebări la care se va răspunde în această zi.
Cea de a doua zi a Smart Cities Days 2021, 26 mai, este dedicată soluțiilor de digitalizare necesare administrației și cetățenilor, dar și schimbărilor pe care le poate genera inteligența artificială în beneficiul cetățenilor, într-o perioadă de provocări multiple.
Cum va ajuta noua generație IoT și de comunicații 5G serviciile oferite cetățenilor?
Ce soluții pot fi dezvoltate în baza acestor date? Ce orașe care au pus datele la dispoziție și ce au obținut? Ce nevoi pot fi adresate cu costuri reduse?
Ce surse de finanțare avem la îndemână? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care paneliștii vor găsi răspunsuri.
Ultima zi, 27 mai, este dedicată inovării pentru orașe inteligente și viitor. Va veni cu o colecție de soluții accesibile la îndemâna edililor, gata pentru a fi implementate cu costuri reduse și rezultate dovedite.
Aceasta zi este deschisă tuturor furnizorilor de soluții dedicate modernizării administrației publice a orașelor, pentru o mai bună interațiune între funcționari și cetățeni, pentru furnizarea unor servicii publice de calitate, rapide și fără birocrație, pentru creșterea calității vieții din orașe, pentru atragerea de turiști și investitori.
Moderatorul general al evenimentului Smart Cities Days 2021 este Marius Bostan, antreprenor, inițiator RePatriot și fost Ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională: „Tehnologia se dezvoltă foarte rapid și este o sursă formidabilă de dezvoltare economică pentru edilii inteligenți.
Un oraș inteligent este de ajutor companiilor să se dezvolte, aduce bunăstare cetățenilor care se pot conecta în mod cât mai sigur fără teamă că intimitatea le este afectată sau datele lor sunt folosite de răufăcători. Cu cât mai repede primarii și guvernul vor înțelege cu adevărat forța tehnologiei cu atât mai repede România va deveni mai bună mai inteligentă”