Racheta şi-a aprins motoarele BE-3 la baza de lansare Blue Origin situată la circa 32 de kilometri în apropiere de localitatea Van Horn.
Bezos, în vârstă de 57 de ani, este însoţit de fratele său, Mark, cu şase ani mai mic, de cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, fostă femeie pilot, dar şi de cel care va deveni astfel cel mai tânăr astronaut din istorie, Oliver Daemen, de 18 ani, care a primit în dar această călătorie.
Citește și: Fondatorul companiei Virgin Galactic, primul turist spaţial
Purtând un combinezon de zbor de culoare albastră şi o pălărie de cowboy, Bezos s-a urcat alături de ceilalţi pasageri într-o maşină de teren care i-a transportat la locul lansării. Au urcat apoi treptele unui turn şi până au ajuns la bordul navetei de culoare albă, decorată cu simbolul unei pene albastre. Fiecare dintre pasageri a sunat dintr-un clopoţel înainte de a pătrunde în interiorul capsulei.
''Se pregătesc pentru zborul vieţii lor'', a spus prezentatoarea lansării, Ariane Cornell, de la Blue Origin, în timpul transmisiunii în direct.
Naveta „New Shepard'' accelerează până la peste 3.700 km/h în două minute
După decolare, naveta spaţială ''New Shepard'' accelerează până la peste 3.700 de kilometri la oră în două minute. După trei minute, timp în care va interveni imponderabilitatea, capsula, separată între timp, va atinge cel mai înalt punct, o altitudine de peste 100 de kilometri deasupra Pământului.
Ulterior, va reintra în atmosfera terestră şi va ateriza vertical în deşertul Texas, încetinită de paraşute de mari dimensiuni. Călătoria durează în total aproximativ zece minute.
Exact 52 de ani de la prima aselenizare
Data lansării este simbolică, evenimentul având loc la exact 52 de ani de la prima aselenizare, moment care a inspirat numele navei spaţiale, după primul american care a zburat în spaţiu, astronautul Alan Shepard.
Zborul lui Bezos vine la scurt timp după ce Richard Branson a devenit, la 11 iulie, primul miliardar care a părăsit Pământul pe o navă spaţială pe care a finanţat-o. Branson a fondat Virgin Galactic, care concurează cu Blue Origin pe piaţa nouă a turismului spaţial.
Deşi zborul lui Branson a fost primul, Bezos va zbura la o altitudine mai mare - 100 de kilometri în cazul Blue Origin în comparaţie cu 86 de kilometri pentru Virgin Galactic - în cadrul unei lansări catalogate de experţi ca fiind primul zbor spaţial cu echipaj civil care nu va fi pilotat.