La bloc este un serial TV românesc din 2002, produs de MediaPro Pictures și difuzat de canalul PRO TV. Este inspirat din umorul românesc, de „scara blocului”. Ultimul episod a fost difuzat în septembrie 2007. A fost creat, scris și regizat de către Răzvan Andrei, Radu Dragomir, Dragoș Moștenescu și Răzvan Săvescu. Are 524 de episoade +1 episod special și 6 ani.
Cifrele serialului: 2.620 de ore de filmare, 13 sezoane, 525 de episoade, 6 ani, 270 de ore de emisie și 1 copil născut în direct.
Citește și: „Blestemul” serialului „La bloc”. Nimeni nu mai e actor. Sunt la mănăstire, șofer de taxi, „fugari”
Am intrat greu în serial
Nelu Curcă a fost protagonistul principal din serialul La Bloc. El a renunțat la televiziunie și, implicit, la actorie. Actorul Mihai Coadă trăiește mai mult la Mănăstirea Turnu din județul Prahova. El a explicat cum a intrat în serial și că nu a fost foarte convins la început:
„Am intrat greu în serial, am tot refuzat să mă duc la casting, ei au tot insistat. Dumnezeu mi-a dat gândul că prea insistă şi să mă duc că e un semn. Făcuseră un episod pilot cu altcineva şi nu i-a plăcut lui Adrian Sârbu, directorul PRO TV de atunci, şi au vrut să caute un actor din provincie, o altfel de tipologie. M-au văzut într-o piesă şi m-au plăcut. Nu mai păstrez legătura cu nimeni din serial pentru că eu am mersul meu duhovnicesc şi ei n-au avut tangenţe cu asta. Din păcate, lucrurile s-au schimbat pe parcurs, au plecat o parte din colegi la Kanal D şi eu am rămas cu o echipă nouă, care nu mi-a plăcut, nu eram în largul meu.
În meseria asta e uzura foarte mare, slăbeşte memoria, vederea, vocea îţi e afectată, având roluri multe în teatru. N-am făcut un control, dar e posibil să fi avut nişte noduli pe coarda vocală. Mă resimţeam după fiecare spectacol şi mă durea în gât. M-am decis să ies la pensie, a mai spus actorul, care a refuzat nişte roluri din cauza limbajului, deşi i s-a explicat că asta se cere”, a mai spus actorul pentru wowbiz.ro
Nu s-a călugărit
„Nu am un nume de călugăr pentru că nu sunt închinoviat (n.r. – nu a depus jurământul). Dacă aş fi primit măcar statutul de frate sau rasofor, atunci într-adevăr era altceva. Dar eu am familia în Ploieşti, sunt căsătorit, am un băiat şi o fată şi două nepoţele.
Una de 6 ani şi una de 4, Bianca Maria şi Sofia Maria, care se uită şi ele la serial în reluare, cum o fac şi alţi copii, şi nu le vine să creadă cât de mare este diferenţa între ce văd la tv şi ce au în faţă. Fetei mele i s-a năzărit la un moment dat să facă teatru şi am sfătuit-o să nu se apuce. A făcut finanţe-bănci, n-a vrut să aibă şef şi şi-a făcut un restaurant. Iar băiatul e IT-ist, e o pasiune mare. Amândoi sunt bine”, a declarat Mihai Coadă, care își petrece aproape tot timpul la Mănăstirea Turn
Ce fac ceilalți actori
Un alt actori din serial Tudorel Filimon a oferit un interviu amplu, în care a vorbit despre experiența „La Bloc'. Îndrăgitul actor a făcut câteva dezvăluiri și despre drepturile de autor primite pentru peliculă. Susține că se mai câștigă din ele, însă nu atât cât și-ar dori.
„Din drepturile de autor se mai câștigă, dar nu cât am vrea noi, banii vin de două ori pe an, în iunie și în decembrie. Nu știu cât voi lua în decembrie, uneori te aștepți la mai mulți și vin puțini, nu poți conta pe ei. Dar, sunt buni, pentru sărbătorile de iarnă, te trezești că se duc pe cadouri. Asta e situația…', a declarat Tudorel Filimon pentru ego.ro.
Nea Popa, așa cum este acum cunoscut de fani, a declarat că singurul cu care s-a mai văzut a fost Emil Mitrache, zis și Americanul.
Citește și: Controversata moarte a lui Gyuri Pascu. Refuza să meargă la medici. Povara sub care s-a prăbușit
„Mai vorbesc cu Americanul, cu actorul Emil Mitrache. M-am revăzut cu el, cam pe la începutul anului. Din câte știu încă este ghid turistic, preia turiștii de la aeroport, îi cazează, le arată România, cred că este obositor, dar lui îi place.
Cât îl privește pe Dragoș Moștenescu (n.r.- Costel Jurcă, în 'La Bloc'), el se află în prezent în Anglia. N-a avut noroc aici, deși e un om plin de idei. Așa că și-a luat soția și cei trei copii și a plecat din țară.
A avut o perioadă foarte grea, dar acum are un punct de echilibru, face stand-up comedy în bărulețele din Anglia, începe să aibă succes. Este foarte greu acolo, e concurență puternică. Mai mă uit pe internet, mai postează poze cu el, cu copiii. Dar nu ne-am văzut de vreo zece ani, chiar mi-e dor de el', a spus actorul.
„El s-a dedicat bisericii, este la o mănăstire de lângă Ploiești, se duce acolo sâmbăta și duminica. Așa, personal, nu l-am mai văzut de mult timp” a spus Filimon despre Nelu Curcă.