Mariana Buruiană urmează Institul de Teatru și Film și, imediat, este repartizată la Tetrul din Piatra Neamț. NU stă mult în provincie și, în 1981 se întoarce în București.
Joacă în „Domnișoara Cristina”, „Să mori rănit din dragoste de viață”, „Figuranții”.
Citește și: Actriță, interzisă în filme de Elena Ceaușescu și în teatru de Iliescu. „Purta rochii prea scurte”
Revista Teatru îi face un portret în anul 1985 pe care revista Newsweek îl prezintă:
„Rolurile jucate în Institut i-au alcătuit Marianei Buruiană o excelentă carte de vizită începând cu anul doi, cu Daniela din „Simple coincidențe”. A jucat Julieta din „Romeo și Julita”, prilej pentru actriță să se bucure de succes și peste hotare la festivaulul de film de la Durham, unde spectacolul a primit premiul special al juriului.
Citește și: Iubit de copii în anii '90, actorul „cu măgărușul” stă în garsonieră și are o pensie de 2.000 de lei
A jucat Julieta din „Romeo și Julita”
După anii de stagiatură intră la Teatrul Lucia Sturza Bulandra unde își cucerește partenerii și spectatorii prin spontaneitatea și prospețimea reacțiilor scenice. Fragilă, delicată, tip clasic de ingenuă, Mariana Buruiană izbutește să dea personajelor sale o aură de făpturi omenești vii, purtătoare de taină, să sugereze o anumită complexitate dramatică, jocul ei fiind în același timp limpede, susținut de elan juvenil și candoare...
„Oricât de minunat e rolul, bucuria cea mare e să pătrunzi piesa, în întregul ei ca fiind o meditație asupra condiției artistului în lume. Practic, ne interpretăm propria condiție... la repetiții instaurându-se atmosfera unui laborator de mișcare și exercițiu vocal, tinzând spre cele mai înalte cote ale profesionalismului”, potrivit revistei Teatrul.
Ce a spus Brumaru
Am văzut-o pe Mariana Buruiană de două ori, la Iași. Prima dată juca, cred, într-un spectacol-mamut Molière. În final, a avut un surâs pe care îl voi ține minte toată viața! Așa surâs doar îngerii care ademenesc oameni! A doua oară era Ofelia. Atunci am și vorbit puțin cu dânsa, mi-a scris câteva cuvinte pe carnetul meu de corector cu jumătate de normă”, declara, despre Mariana Buruiană, poetul Emil Brumaru.
Cîntec de iertare
Buruiană de argint,
Dac-ai ști ce trist mă simt
Că trebuie să te mint,
Că sînt vesel și curat
Ca zidul cel luminat
De-amiaza cu soare lat,
Că-s fraged și străveziu
Ca-n bucata de pîrîu,
Pe-un prund rumen, un fruct viu,
Că-s cu ochiul larg deschis,
La capăt de vis, spre-abis,
Și ce văd, îngerii mi-s.
Buruiană de argint
Dac-ai ști ce trist mă simt
Că trebuie să te mint ...
Mamă la 17 ani
Când era în anul III, s-a îndrăgostit foarte tare și a rămas însărcinată.
„Părinții mei au acceptat cu greu situația, se temeau pentru mine, căci n-aveam de niciunele. Se gindeau să am întâi o casă, să fiu „cuminte“, să mă așez și abia pe urmă să vorbesc de copii. Desigur că așa e bine, nu trebuie să fii ușuratic.
Vreau numai să spun că, daca motivația e puternică, Dumnezeu te ajută. Așa că am ales să las viața să vorbească. Toată viață nu am mizat decât pe acest interior, pe această alegere a adevărului din interior. Este uluitor cînd realizezi cum lucrează în tine acest adevăr.
Am hotărît deci să devin mamă. Atunci au apărut alte probleme, căci a trebuit să mă concentrez cum să o scot la capăt”, rememorează actrița.
O întâlnire cu Nicolae Steinhardt
„Eram în 1987, la Timișoara, și am rostit atunci Scrisoarea a II-a de Mihai Eminescu. Am recitat-o într-un anume fel, toți îmi spuneau că recit ca un bărbat.
Am spus-o atunci că o revoltă, nu melancolic, ci ca un refuz al lucrului, că pe o respingere a stării în care se afla societatea pe atunci… După spectacol a venit la mine un tânăr, avea vreo 20 de ani, mi-a spus că este din Cluj, că provine dintr-o familie de matematicieni, că vrea să mă vadă la București, în spectacole, și că - prin acele versuri - i-am creat o stare deosebită.
Studentul care îi schimbă viața
Acest student a venit apoi la București la spectacolele în care jucam. A văzut odată Uriașii munților, în 1988, și într-o zi a acelui an m-a întrebat dacă nu vreau să-l cunosc pe părintele Nicolae Steinhardt, căci stam în același cartier și îl aduce el, dacă doresc. Eu am spus da. Așa am avut parte de acea întâlnire. Nu mai țin minte ce s-a vorbit, decit că am stat lânga părinte și simpla sa prezenta îmi făcea bine. I-am făcut un ceai și i-am pus alături pâine prăjită, căci nu mânca altceva…
Apoi, când l-am condus înapoi spre casa, l-am susținut de braț și iar m-am simțit de parcă ne știam de cînd lumea. Tot acel tânăr m-a dus la Rohia. Eu l-am rugat. Dar nu l-am mai prins în viață pe părintele Steinhardt când am ajuns acolo, în 1989. I-am trimis însă cu inima multe ginduri bune.
Tot atunci am cunoscut o călugărita greco-catolică; ea mi-a arătat primele rugăciuni”, a mărturisit pentru revistavip
Demisionează de la Teatrul
În 1995 demisionează de la Teatrul Bulandra pentru a putea colabora la piesa Danaidele de Eschil, pusă în scenă la Teatrul din Craiova. E ultimul ei spectacol. Mai predă o vreme apoi se pensionează.
„M-am pus deci, din nou, în mâinile lui Dumnezeu. Au trecut câțiva ani și problema existenței se punea din ce în ce mai acut. Nu avea rost să-mi obțin pensia, căci era atât de mica, încât chiar nu merita. Eu n-am câștigat niciodata mulți bani, deși, la cât am lucrat, cineva dinafară ar putea crede contrariul”, relata, la un moment dat, Mariana Buruiană, către presă.
A devenit scriitoarea a două cărți cu tentă religioasă „Taina Mărturisirii' și „Doctrina Kaballei: filosofia religioasă a evreilor.
„Nu vreau să împiedic pe nimeni să se exprime cum doreşte, deci nu fac o reclamă din asta. Dar mi-ar părea bine ca oamenii să aleagă cumpătarea, am ajuta mult la curăţarea generală ducând o viaţă pură. Că pământul îşi schimbă frecvenţa asta este deja ceva ştiut la toate nivelele. Şi clima se schimbă. Şi de noi depinde să înfrumuseţăm totul şi să dăm viaţă. Dacă textele artei sunt pline de cruzime şi violenţă nu îmi găsesc locul. Am multe cântece făcute în anii trecuţi, mi-ar plăcea să le scot într-o carte de cântece”, a spus Mariana.
A refuzat să mai predea
„Când am plecat în Apuseni, mă vedeam rostind Cuvintele Credinţei de pe o stâncă înaltă aflată în zona Ampoiţa. Nu se poate urca pe ea. Astfel că, în gând, am vizitat-o deseori, şi am rostit de pe ea anumite texte, numai în gând. Mi-a plăcut să mă întâlnesc cu studenţii şi să le dau câteva exerciţii bazate pe poezii, câteva îndrumări. Mi-am dat mereu seama că nu pot învăţa pe alţii, deşi îmi doresc să predau ce cred, sau – mi se pare că – deţin, văd, din experienţă, că nu e nimic care să se poată învăţa, preda sau predica”, a spus fosta actriță.
Ea s-a caracterizat ca fiind un suflet ce s-a deschis limpezimii lui Dumnezeu.
