Vedeta și partenerul ei de viață nu sunt gata să renunțe la ideea de a mai avea încă un bebeluș în familie, dar pentru ca visul lor să se îndeplinească Anca Serea trebuie să-și trateze problemele medicale cu care se confruntă de o bună bucată de timp.
Aceasta a fost diagnosticată cu anemie, iar medicul i-a prescris un tratament pe care trebuie să-l urmeze cu foarte mare strictețe.
Anca Serea spune că dacă Dumnezeu îi va mai trimite un copil, ea și partenerul ei de viață îl așteaptă cu brațele deschise.
„Întotdeauna am zis că-mi plac copiii, cred că e mai mult decât evident lucrul acesta. Îmi doresc să mai facem copii, dar acum cum o vrea Dumnezeu. Nu e nimic senzațional, am o anemie, o problemă de sănătate, dar sunt convinsă că totul se va rezolva.
Am un tratament prescris de medic, este un tratament susținut. Deocamdată mă simt bine”, a explicat Anca Serea, pentru click.ro.
Toți copiii Ancăi Serea au nume biblice: David, Sarah, Noah, Ava, Moise și Leah. Bruneta a ales aceste nume în semn de recunoștință pentru tot ce i-a oferit Dumnezeu până acum.