Un serial TV inspirat din franciza cinematografică ''John Wick'', în care rolul principal este interpretat de Keanu Reeves, se află în prezent în etapa de dezvoltare şi va fi produs de Lionsgate Television, a anunţat revista americană Variety.
Deocamdată nu a fost anunţat postul de televiziune sau platforma de streaming care va difuza acest proiect. Viitorul serial TV, intitulat "John Wick: Under the High Table", va avea o intrigă care începe imediat după evenimentele prezentate în filmul "John Wick: Chapter 4".
Apare un serial TV inspirat din franciza cinematografică ''John Wick''
"John Wick a lăsat lumea High Table într-o poziţie fragilă, iar o serie de personaje noi vor încerca să îşi facă un nume, în timp ce unele dintre personajele de bază ale francizei rămân dedicate ordinii din lumea veche. Serialul TV va combina noul şi vechiul şi va propulsa universul Wick într-o nouă eră", se afirmă în sinopsisul acestei producţii TV.
Citește și: Care este Keanu Reeves în imaginea de mai sus? Bărbatul care i-a uimit pe fanii faimosului actor
Keanu Reeves va fi producător executiv al serialului alături de Basil Iwanyk şi Erica Lee. Chad Stahelski va fi producător executiv şi va regiza episodul-pilot al noii producţii. Robert Levine va fi scenarist, coordonator şi producător executiv. Toate filmele dezvoltate în cadrul francizei cinematografice "John Wick" au fost lansate de studioul Lionsgate. Chad Stahelski a semnat în ianuarie un contract cu Lionsgate pentru a coordona extinderea francizei "John Wick" pe toate mediile de difuzare.
Citește și: VIDEO Keanu Reeves, cel mai mare succes la box office din ultimii 20 de ani cu „John Wick 4”
Dacă îşi va găsi un distribuitor, acesta va fi cel de-al doilea serial TV cu o acţiune plasată în universul "John Wick". Lionsgate Television a produs anterior miniseria TV "The Continental: From the World of John Wick", care a fost un prequel al evenimentelor prezentate în filmele acestei francize cinematografice. Produsă iniţial pentru postul Starz, miniseria TV a fost difuzată în cele din urmă de platforma de streaming Peacock în toamna anului 2023.
Primul film din franciza "John Wick" a fost lansat în 2014, iar cel de-al patrulea în 2023. Un al cincilea film se află în etapa de dezvoltare, iar un spin-off intitulat "John Wick Presents: Ballerina", cu Ana de Armas în rolul principal, va fi lansat în cinematografe în 2025.