Belle, o cățelușă furată acum 3 ani, și-a regăsit stăpânii. Era la 80 de kilometri de casă

DE Catinca Doboș | Actualizat: 18.09.2024 - 16:14
Belle, o cățelușă furată acum 3 ani, și-a regăsit stăpânii. Era la 80 de kilometri de casă - Foto: Express.co.uk
Belle, o cățelușă furată acum 3 ani, și-a regăsit stăpânii. Era la 80 de kilometri de casă - Foto: Express.co.uk
Belle și Josh - Foto: Express.co.uk
Belle și Josh - Foto: Express.co.uk

O cățelușă, despre care se crede că a fost luată de un străin în urmă cu trei ani și jumătate, s-a reunit cu stăpânii săi. A fost găsită la 80 de kilometri de casă.

SHARE

Cățelușa, un cocker spaniel pe nume Belle, a dispărut de lângă stăpânii ei, care locuiesc în Sturry, Anglia, în martie 2021.

Stăpânii ei, Josh Burns și partenera sa Shellee, au sperat luni de zile că își vor recupera iubitul câine.

Belle, o cățelușă furată acum 3 ani, și-a regăsit stăpânii. Era la 80 de kilometri de casă

Ei au anunțat comunitatea din Sturry despre dispariția lui Belle și au spus că oferă și o recompensă financiară celui care le va găsi animalul de companie. 

Citește și: Un cățel salvat de pe străzi avea un bilet sfâșietor la zgardă. Ce mesaj a scris fostul stăpân?

Însă, pe măsură ce anii au trecut, cuplul și-a pierdut speranța că o va mai vedea vreodată pe Belle.

Josh, care are 31 de ani, a spus: „Urmele s-au pierdut și, în ciuda faptului că atât de mulți oameni au căutat-o, nu a existat niciun indiciu cu privire la ce s-a întâmplat”.

Belle a fost găsită pe străzi

Cu toate acestea, săptămâna trecută, Josh și Shellee au primit un telefon din Paddock Wood, un oraș situat la 80 de kilometri distanță de casa lor.

Citește și: Un câine legat de o bancă din parc a fost salvat. Stăpâna care l-a abandonat a lăsat un bilet trist

Belle a fost găsită pe străzi, iar cu ajutorul microcipului, autoritățile care se ocupă de câinii fără stăpân au putut să ia legătura cu Josh și Shellee, ceea ce a dus la o reîntâlnire emoționantă.

El a spus: „Pur și simplu nu ne-a venit să credem. După atâta timp, am cam renunțat la speranța de a o recupera. Este pur și simplu un miracol.”

Belle a dispărut când avea 2 ani

Josh și Shellee au adoptat-o pe Belle când era pui. A dispărut la vârsta de doi ani.

Cuplul a suspectat întotdeauna că Belle a fost furată din grădina lor. Acest lucru pare să le fi fost confirmat când s-au reunit cu Belle. Dată fiind starea cățelușei când a fost găsită, Josh și Shellee sunt convinși că Belle a fost luată de un străin care a neglijat-o.

Citește și: Un motan și-a regăsit stăpâna, după 11 ani, datorită microcipului. Era la doar un kilometru de casă

Josh a spus: „Belle nu a fost îngrijită. Asta e clar. Era murdară și a fost neglijată. De asemenea, a avut cel puțin o dată pui”.

Josh și Shellee spun că cel care a furat-o pe Belle a făcut acest gest cu interesul de a vinde pui. „Acest lucru e inuman”, a zis Josh.

Belle și-a amintit de stăpânii ei

Când Belle a fost reunită cu stăpânii ei, era puțin dezorientată. Dar asta s-a schimbat rapid când a ajuns acasă.

Belle și Josh - Foto: Express.co.uk

„De îndată ce am primit-o acasă, era clar că își amintește de noi. A devenit foarte fericită și exact ca înainte”, a spus Josh.

Citește și: Un câine dispărut acum doi ani și-a regăsit stăpânii. Povestea impresionantă a lui Bear

„Am dus-o la un veterinar în aceeași zi și am verificat-o, am curățat-o și am îngrijit-o. Este calmă și temperamentul ei este prietenos, așa cum a fost întotdeauna”, a spus bărbatul.

„După trei ani și jumătate, suntem atât de încântați să o avem acasă”, a mai adăugat Josh.

Pe lângă durerea de a-și pierde animalul de companie, Josh spune că el și Shellee au avut de-a face și cu oameni care i-au sunat, pretinzând că au găsit cățelul, și care au cerut răscumpărare, amenințând că, în caz contrar, îi vor face rău lui Belle.

Citește și: Un câine și-a regăsit stăpânii, cu ajutorul polițiștilor. Animalul dispăruse în urmă cu doi ani

Josh a spus: „A fost dezgustător. Dar am știut că nu spuneau adevărul și nu aveam de gând să mă las intimidat de ei. Dar majoritatea oamenilor au fost amabili și ne-au sprijinit, lucru pentru care suntem foarte recunoscători.”

Belle are un nou prieten

Acum, Josh și Shellee abia așteaptă să o ajute pe Belle să se acomodeze din nou și să îi ofere multă dragoste, conform unui articol al Express.co.uk.

Ea va avea și un nou prieten, deoarece acum cinci luni, cuplul a primit un nou membru în casa lor - un cățel labrador numit Winnie.

Citește și: O pisică dispărută acum 2 ani și-a regăsit stăpânii cu ajutorul microcipului. Era la 3000 km de casă

„Au devenit rapid buni prieteni, ceea ce este minunat”, a spus Josh.

„Sper doar ca oricine altcineva care a pierdut un câine să citească acest articol și să-i ajute să spere. Miracolele chiar se întâmplă”, a mai spus Josh.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te