Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai mari sărbători ale românilor. Se sărbătorește în ziua de vineri a primei săptămâni de după Paște. Anul acesta este pe 21 aprilie.
Este total interzis să se spele rufe în această zi dar mai sunt și alte superstiții de care credincioșii țin seama.
Ce nu ai voie să faci de Izvorul Tămăduirii. Aduce ghinion tot anul. Cum să ne ferim de rele
Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Scumpă sau Vinerea Luminată este a cincea zi din săptămâna după Paşte.
Se spune că dacă muncești în această zi vei avea ghinion tot anul. Gospodinele nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.
Însă românii mai au o serie de obiceiuri pe care le țin cu ocazia acestei sărbători.
În această zi, în bisericile din întreaga ţară preoţii săvârşesc slujba de sfințire a aghesmei mici.
Se spune că această agheasmă are puteri tămăduitoare. Cu ea se stropeşte apoi fiecare încăpere a locuinţei, cu excepţia băii.
Citește și: Când se spală rufele după Paște. Ce sărbătoare mare mai este în Săptămâna Luminată
De Izvorul Tămăduirii este bine ca oamenii să se spele cu roua şi să bea agheasmă, pentru a se feri de boli sau chiar pentru a se vindeca.
La sate, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Tot cu apă sfințită se stropesc grădinile şi livezile pentru a proteja recoltele de efectele grindinei.
În unele zone, există obiceiul jurământului, ceea ce presupune că tinerii își promit că vor fi alături la bine și la greu.
Citește și: Tradiții și superstiții de Paște. De ce spală fetele clopotul cu apă proaspătă în noaptea de Înviere
O tradiție asemănătoare este și înfrățitul. Diferența dintre cele două obiceiuri constă în faptul că tradiția înfrățitului se respectă și în familie, pe când cea a jurământului este pentru cei tineri, care sunt prieteni.
Tot în această zi se curăţau şi se sfinţeau fântânile şi se găseau izvoare noi. Credinţa spune că fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii nu vor seca în perioadele fără ploi.
Se spune că dacă cineva are curajul să lase, în ziua de Izvorul Tămăduirii o cană ori un vas cu apă sub un nuc sau un soc, şi găseşte mai târziu pământ la fundul acelui vas, însemnă că nu mai are multe zile de trăit.
De unde vine sărbătoarea Izvorul Tămăduirii
Izvorul Tămăduirii este o mare sărbătoarea închinată Maicii Domnului. Nu are dată fixe, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată.
Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare, conform Agerpres.
Împăratul Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute.
Negăsind, a auzit glas Maicii Domnului care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere.
Citește și: Patriarhul Daniel: Să cerem ajutorul Mântuitorului Hristos și Maicii Domnului
Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea.
După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului.
Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-ar fi vindecat după ce ar fi băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire, el a construit o biserică şi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în 1453, la căderea Constantinopului.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor ar fi vindecat multe boli şi ar fi tămăduit diferite răni şi suferinţe.
Ce să dai de pomană de Izvorul Tămăduirii
În tradiția populară se spune că este bine să dai de pomană alimente și băuturi, precum pâine, colaci, miere, vin sau apă, în semn de recunoștință și mulțumire pentru darul tămăduirii și al vieții.
De asemenea, pe lângă pomană este recomandat să faci fapte bune, cum ar fi să ajuți pe cei aflați în nevoie sau să donezi pentru cauze caritabile.
Este important să reținem că pomana trebuie să fie făcută din inimă și cu sinceritate, întrucât nu este suficient să oferim doar pentru a ne achita de o obligație, ci trebuie să o facem cu gândul la binele celorlalți și la împăcarea cu Dumnezeu.
La această sărbătoare, datul de pomană este un gest de generozitate și milostenie, iar alegerea darurilor poate varia în funcție de obiceiurile și tradițiile locale, conform wowbiz.