Ce superstiții există de Revelion? Anul Nou aduce cu sine o serie de superstiții și obiceiuri populare, despre care, din moși-strămoși, se spune că e bine să ținem seama, dacă vrem ca noul an să ne aducă prosperitate, sănătate și iubire. Să vedem care sunt acestea și ce semnificație au.
Ce superstiții există de Revelion? Ce bucate este bine să ai pe masă?
Revelionul, noaptea dintre ani, este prilej de petrecere pentru toți românii. Mesele se umplu cu bunătăți, iar cu toții așteptăm numărătoarea inversă de la miezul nopții, atunci când Anul Vechi lasă loc Anului Nou.
Există, însă, o serie de superstiții și obiceiuri care, dacă sunt respectate, ne vor asigura mai multă prosperitate în anul următor. Sau cel puțin așa susțin credințele populare.
Hai să trecem în revistă cele mai importante lucruri pe care „e bine să le faci” de Revelion, dar și pe cele pe care „nu este bine să le faci” în noaptea ce va începe în 2023 și ne va conduce către 2024.
Citește și: Care este originea petrecerii de Revelion? Când a apărut în România?
Ce e bine să faceți de Revelion:
– noaptea de Revelion trebuie petrecută cu zgomot, pentru alungarea spiritelor rele;
– gândiţi-vă la o dorinţă, în noaptea de Revelion ar avea cele mai multe şanse să se împlinească;
– purtaţi un element de vestimentație de culoare roşie - sau, măcar, viu colorat, pentru noroc și atragerea energiilor pozitive;
– pe masa de Anul Nou să fie o ramură de vâsc, pentru a atrage norocul;
– printre felurile de mâncare consumate în noaptea de Revelion, trebuie să se afle, din același motiv, preparate din carne de porc, dar și din linte; la fel, este bine să nu lipsească de pe masă strugurii și smochinele;
– fetele nemăritate pun într-un vas cu apă busuioc, o ramură de măr şi o monedă, pentru a visa în noaptea respectivă pe cel cu care „le este sortit” să se căsătorească;
– în noaptea de Revelion, la ora 00.00 sau imediat după, ţineţi aproape ce doriţi mai mult pentru anul viitor: bani pentru bunăstare, persoana iubită pentru noroc în dragoste, paharul cu şampanie pentru veselie;
– de asemenea, indicat este să ai bani în buzunar la trecerea dintre ani. Bancnotele care au cea mai mare ”putere” sunt cele care încep cu cifra 5.
– prima persoană care vă bate la uşă în prima zi din an trebuie primită în casă, pentru că se spune că ar fi bine ca un om să intre, nu să iasă primul din locuinţă; ar trebui să fie bărbat brunet, care aduce noroc şi nu femeie blondă sau roşcată, care ar aduce ghinion, conform alba24.ro
– dacă doriţi să aveţi succes la serviciu, este bine ca în prima zi a anului să faceţi ceva în legătură cu ocupaţia;
– să aveţi locuinţa curată, în prima zi a noului an, să aveţi geamuri sau uşa deschisă, în noaptea de anul nou şi o lumânare sau o lumină aprinsă până în dimineaţa de Anul Nou.
Citește și: VREMEA de Revelion și Sfântul Ion va fi ca în povești. Cele mai ciudate temperaturi din ultimii ani
Ce nu este bine să faceți de Anul Nou:
– să se spele rufe, să se coasă, să se tricoteze;
– să intraţi în noul an cu datorii sau fără bani la voi; de asemenea, nu este bine să împrumutaţi bani sau alte lucruri;
– să se agaţe calendarul pe perete înainte ca anul nou să înceapă ori să se întoarcă fila înainte ca ziua sau luna să se încheie;
– să aruncaţi lucruri din casă în prima zi de an nou, inclusiv gunoiul;
– să spargeţi ceva, să plângeţi sau să strănutaţi în noaptea de Revelion sau în prima zi din an;
– să gătiţi sau să consumaţi mâncare din carne de pasăre, în noaptea de Revelion; se spune că norocul se risipeşte, asa cum găina scormoneşte şi împrăştie pământul;
– să dormiţi mult de 1 ianuarie; se spune că, de Sfântul Vasile, cine doarme mult va fi somnoros tot anul;
– să măturaţi ori să adunaţi grâu sau orez.
– nu este bine să dai bani pe 31 decembrie, dar nici pe 1 ianuarie, pentru că, odată cu ei, se duce și sporul la finanțe.
Citește și: Clienții protectori ai Fermei Dacilor: Șefii ISU și polițiștii sindicaliști din Prahova, șeful ANPC
Tot legat de prosperitatea financiară există și un obicei practicat de gospodine în anumite zone ale țării. Femeile prepară pâini în care pun monede.
Se crede că cel care va nimeri preparatul care conține bani va avea noroc pe plan financiar tot anul.