În urmă cu aproape 60 de ani, în localitatea Ripiceni de pe malul Prutului a avut loc o descoperire unicat în România.
Cea mai mare tabără a vânătorilor de mamuți, pe malurile Prutului
Este vorba de cea mai mare tabără de vânători de mamuţi scoasă la iveală de arheologi în estul Europei.
Specialiştii au reconstituit viaţa oamenilor din Neanderthal, cei care supravieţuiau în stepe înfruntând doar cu suliţa giganţii cu fildeşi.
Undeva în nordul extrem al României, în judeţul Botoşani, pe malul Prutului se află localitatea Ripiceni.
Citește și: Povestea de dragoste dintre Ștefan cel Mare și o domniță de 16 ani. Ca amantă i-a dăruit 3 copii
Astăzi un sat mic, cu gospodari care se străduiesc să supravieţuiască.
Malurile Prutului, ca şi Ripiceniul însuşi, ascund o comoară arheologică de importanţă paneuropeană.
Şi astăzi apele învolburate aruncă pe ţărmurile Basarabiei şi ale României rămăşiţe vechi ale uneltelor folosite de primii oameni.
În locul satelor, a carierei de piatră şi a câmpurilor cu porumb, acum 120.000 de ani pământurile de la Ripiceni erau o stepă întinsă, acoperită cu loess, pe malurile Prutului.
Câmpiile erau străbătute de uriaşii acelor vremuri, mamuţii lânoşii, giganţii strămoşi ai elefantului, dar şi de cerbii giganţi, rinoceri, sau zimbri.
Turmele erau pândite de tigrii cu dinţii sabie, dar şi de un prădător mult mai eficient şi mai tenace: omul de Neanderthal.
Cea mai mare tabără a vânătorilor de mamuţi din estul Europei
Încă din anul 1902, malurile de la Ripiceni au fost cercetate cu interes de pionierii arheologiei din România.
Atunci apele Prutului scoteau la iveală, unelte şi oase.
În perioada interbelică, Nicolae Moroşani a studiat peştera care se află şi astăzi pe un liman al Prutului, în punctul "la Izvor", denumit după locul de unde izvora marele râu, situat în apropierea Ripicenului.
Citește și: Un sportiv român de origine cubaneză, campion european la Judo: A cucerit medalia de aur
Dar cele mai mari descoperiri arheologice aveau să aibă loc începând cu anul 1961, când reputatul arheolog Alexandru Păunescu deschide şantierul de la Ripiceni-Izvor.
Păunescu, în 20 de ani de săpături, a reuşit să scoată la iveală una dintre cele mai mari tabere de vânători de mamuţi de acum 120.000 de ani.
Săpăturile arheologice de la Ripiceni în 1977
Descoperirile au continuat cu rămăşiţe ale culturilor vechi umane întinse pe o perioadă de 100.000 de ani, cu 16 nivele de locuire.
De altfel, arheologul Alexandru Păunescu, după ce a terminat în 1981 cercetările a spus că sunt printre cele mai importante descoperiri preistorice, din estul şi centrul Europei.
”Prin întinderea şi succesiunea numeroaselor dovezi de locuire şi bogăţia materialului, aşezarea de la Ripiceni Izvor, ale cărei sedimente se înscriu pe o grosime de circa 12-13 metri, reprezintă una dintre cele mai importante staţiuni paleolitice din România şi poate chiar din întreaga zonă Europei de est şi de est-centrală”, preciza Păunescu în lucrarea sa ”Ripiceni-Izvor: paleolitic şi mezolitic: studiu monografic” din anul 1993.
Cimitirul mamuţilor
În urma descoperirilor arheologice, a fost scos la iveală un adevărat cimitir al mamuţilor.
Zeci de fildeşi uriaşi, sute de oase şi măsele de mamut, împrăştiate pe o zonă de câteva sute de metri.
Cine erau vânătorii de mamuţi de la Ripiceni
Mamuţii lânoşi, nu veneau la Ripiceni, pur şi simplu să moară de bătrâneţe, cum fac elefanţii savanelor africane.
Au fost ucişi de un prădător tenace şi inteligent.
Specialiştii care au săpat la Ripiceni, spun că este vorba de omul de neanderthal, o specie de hominid astăzi dispărută.
Robust şi iscusit, dar incapabil să se adapteze schimbărilor climatice, omul de neanderthal a dominat malurile pline de loess, ale Prutului acum 120.000 de ani.
Victima sa preferată era mamutul.
Citește și: ICCJ explică de ce a scăpat Șova de închisoare: „Trebuie pus accent pe îndreptarea comportamentului”
Folosea tot, spun specialiştii, măselele, pieile, fildeşii şi mai ales carnea.
Se adunau din teritoriile vecine şi atacau giganţii cu fildeşi veniţi în zona Prutului.
”Diversele comunităţi de paleantropi care au locuit aât în peşteri cât şi pe terasele râurilor vânau cu predilecţie un anumit animal care era mai numeros în raport cu alte specii, potrivit adevărul.ro.
Mamutul iubea mai multe zonele stepice cu loess. Cei din staţiunile de la Ripiceni Izvor şi Moldova I vânau mamuţi”, preciza Alexandru Păunescu în lucrarea sa.
Arheologii au reconstituit şi modul în care indivizii, care se bănuieşte că deşi foarte vânjoşi şi mult mai puternici decât omul modern, nu depăşeau 1,60 metri, reuşeau să vâneze aceşti giganţi.
Foloseau în principal suliţa grea cu vârfuri din silex dar şi capcanele.
”Neanderthalienii de la Ripiceni Izvor foloseau suliţa.
Dovada utilizării aceste arme sunt numeroasele vârfuri foliacee şi alte bifaciale.
Ca tehnică de vânătoare paleantropii de aici foloseau pentru prinderea vânatului mare, ca în cazul mamuţilor gropile capcane.
Cu ajutorul lor imobilizau animalul, după care uciderea lui se făcea fără riscuri”, scria arheologul Păunescu.
Ce era mamutul?
Mamutul lânos (Mammuthus primigenius) a fost o specie de mamut.
A fost de asemenea una dintre ultimele specii dintr-o linie evolutivă, care a început cu Mammuthus subplanifrons în Pliocenul timpuriu.
Mamutul primigenius a deviat de la mai marele mamut de stepă (M. trogontherii), în urmă cu aproximativ 200.000 de ani, în Asia de Est. Cea mai apropiată „rudă” existentă a acestuia este elefantul asiatic.
Aspectul și comportamentul acestei specii sunt foarte bine studiate, atunci când merge vorba despre un animal preistoric, datorită multiplelor descoperiri de carcase congelate în Siberia și Alaska, precum și a scheletelor, dinților, conținutului stomacurilor, bălegarului și ipostazei de viață pe picturile rupestre preistorice.
Resturi de mamut au fost de mult timp cunoscute în Asia, înainte de „descoperirea” acestora europeni în secolul al XVII-lea.
Asiaticii considerau că osemintele ar fi aparținut unor creaturi legendare.
Mamutul lânos a fost aproximativ de aceeași mărime ca și elefanții africani moderni.
Masculii atingeau la umăr o înălțime de 2,7 și 3,4 m și cântăreau până la 6 tone (6,6 tone maxim). Femelele de dimensiuni medii măsurau 2.6 – 2.9 metri în înălțime și cântăreau până la 4 tone (4,4 tone maxim). Un vițel nou-născut cântărea aproximativ 90 de kg.
Mamutul lânos a fost bine adaptat la mediul rece în timpul ultimei ere glaciare. Acesta era acoperit cu o blană densă, cu o acoperire exterioară dură din fire de păr lungi și un subpăr scurt.
Culoarea blănii a variat între întunecată și până la una gălbui-deschisă. Urechile și coada erau scurte pentru a minimiza degerăturile și pierderea căldurii.
Citește și: Orașul din România care este mai vechi decât piramidele: S-au descoperit scrieri de acum 7.000 ani
Mamutul a avut o pereche colți lungi și patru molari, care erau înlocuiți de șase ori pe durata vieții unui individ.
Comportamentul său a fost similar cu cel al actualilor elefanți, folosind colții la manipularea obiectelor, luptei și hrănirii.
Dieta mamutului lânos a fost constituită în principal din ierburi și rogoz. M. primigenius putea ajunge, probabil, la o vârstă maximă de 60 de ani.
Mamutul lânos a coexistat cu oamenii timpurii, care s-au folosit de oasele și colții săi pentru a-și face instrumente și construi locuințe, printre altele a fost și vânat pentru hrană.
A dispărut din arealul continental la sfârșitul Pleistocenului, acum 10.000 de ani, cel mai probabil din cauza schimbărilor climatice și contracției ulterioare a habitatului, vânatului, sau a unei combinații a celor două cauze.
