Cea mai scumpă cafea din lume costă 2.500 de dolari pe kilogram. O ceașcă plină cu lichidul care a cucerit lumea este modul în care miliarde de oameni își încep ziua.
Dar varietățile de cafea sunt extrem de multe, de la cele mai accesibile la preț, până la cele mai scumpe, rezervate doar unor cercuri exclusiviste de persoane.
Cea mai scumpă cafea din lume costă 2.500 de dolari pe kilogram. Ce o face atât de specială?
De la apariție sa în viața oamenilor, cafeaua a devenit aproape o necesitate pentru mulți, dar și un prilej elegant de socializare.
Deși sunt multe legende despre felul în care a fost descoperită, țara care a dat lumii planta de cafea a fost Etiopia, acum aproape un mileniu.
Treptat, ea a ajuns pe mesele din Persia (Iran), Egipt, apoi în Imperiul Otoman, de unde răspândirea ei a „luat viteză”.
La ora actuală, conform BBC, în toată lumea se beau circa 2 miliarde cești cu cafea zilnic. Dar, ca aproape orice alt produs și acesta are „ierarhiile” sale, iar baza acestor judecăți de valoare stă varietatea de cafea preparată.
Sigur gusturile nu se discută, așa că multe persoane s-ar putea să nu agreeze gustul unei cafele foarte scumpe, așa cum alții nu îl pot suporta pe cel al uneia ieftine.
Citește și: Ce preț are cel mai scump parfum din lume? Cu un flacon poți cumpăra 120 de Dacii Logan
Pe mapamond există multe zone unde cafeaua crește sau este cultivată în condiții speciale ori este obținută inclusiv cu ajutorul unor animale.
De multă vreme, de altfel, s-a tot vorbit despre cafeaua obținută prin implicarea digerării și eliminării boabelor de cafea de către civeta de palmier numită și pisică indoneziană, ca fiind cea mai valoroasă de pe glob. Dar lucrurile nu (mai) stau chiar așa.
Hai să vedem care este topul celor mai scumpe 5 varietăți de cafea din lume, conform clasamentului întocmit de sothebysrealty.ae.
Black Ivory este considerată cea mai scumpă cafea - Foto: theceomagazine.com
Top 5 cele mai scumpe cafele din lume:
1) Black Ivory - 2.500 de dolari pe kilogram - Thailanda
Cafeaua Black Ivory este cea mai scumpă cafea din lume, depășind chiar și „Kopi Luwak” - cea obținută cu ajutorul civetei de palmier, de care am pomenit - în ceea ce privește exclusivitatea și prețul.
Dar și în acest caz, secretul gustului special, unic, implică un animal, doar că în cazul Black Ivory vorbim despre elefant.
Produsă în stațiunile Anantara din Maldive și Thailanda, obținerea acestei cafele rare ă se bazează aproape 30 de elefanți care consumă boabe de cafea Arabica thailandeză.
După ce sunt supuse unui proces de fermentație naturală în sistemul digestiv al elefanților, boabele produc o cafea cu o amărăciune redusă și o aromă fină, de ciocolată, cu note de fructe de pădure roșii care oferă un gust unic.
Citește și: Care e cea mai veche cafenea din Țara Românească? Rezistă de 200 ani. Eminescu și Caragiale, clienți
Procesul de producție a cafelei este costisitor, elefanții consumând aproximativ 35 de kilograme de cireșe de cafea pentru a produce puțin mai puțin de un kilogram de boabe de cafea.
Cu toate acestea, nu este vorba doar despre gust, încasările din vânzări susțin Fundația Elefantului Asiatic Golden Triangle, sprijinind maiestuoasele animale și pe cei care le îngrijesc.
Black Ivory se produce într-o cantitate limitată, de doar aproximativ 225 kg pe an, fiind rezervată unei clientele selecte.
Foto: mishascoffee.com
2) Misha Coffee - 1.500 dolari pe kilogram - Peru
Acest soi excepțional produs în Peru depășește amestecul tradițional Misha Life Bosque, datorită unui proces natural unic care implică tot un animal, coati, un mamifer din America de Sud asemănător ratonului.
Aceste animale native, pricepute în selectarea cireșelor de cafea coapte, contribuie la profilul distinct al boabelor prin procesul lor de digestie, conferindu-le note fructate suplimentare.
Aflată la altitudini mari din Munții Anzi, cafeaua mai prezintă arome de ciocolată profundă, migdale și nuanțe subtile de citrice.
Citește și: Cine a fost primul român care a băut cafea? Când a ajuns iubita licoare în țara noastră?
Asemănătoare cu Kopi Luwak sau Black Ivory, cireșele de cafea sunt mâncate de coati și parțial digerate înainte de a fi eliminate.
În interiorul stomacului, boabele se amestecă cu fructele consumate anterior, cum ar fi ananasul sau papaya, influențând profilul de aromă al cafelei.
Dejecțiile colectate sunt prăjite după aceea la aproape 220 de grade Celsius pentru a asigura curățenia înainte de procesare.
Foto: Facebook/Kopi Luwak Coffee
3) Kopi Luwak - 1.300 dolari pe kilogram - Indonezia
Iată că am ajuns și la vedeta din ultimii ani a topurilor de cafea, care, însă, nu se afă decât pe ultima treaptă a „podiumului” în privința prețului.
Originare din Indonezia, aceste boabe sunt renumite ca fiind unul dintre cele mai scumpe și mai rafinate soiuri de cafea din lume.
Pentru a fabrica această cafea, boabele sunt supuse tot unui proces special. Acestea sunt înghițite de civetă - cea indoneziană, u cea africană - mamifere mici asemănătoare mangustelor care se găsesc în pădurile tropicale din Asia și Africa, iar apoi sunt recoltate din excrementele acestora.
Pe măsură ce civetele digeră boabele, acestea fermentează, rezultând un profil de aromă inconfundabil.
Citește și: Cum trebuie preparată cafeaua decofeinizată ca să nu fie periculoasă pentru organism
Cunoscut pentru tonurile sale puternice de pământ și aromă de mucegai, Kopi Luwak prezintă adesea note de caramel, ciocolată și arome de nucă.
Această cafea cu nuanțe complexe atrage în fiecare an numeroși vizitatori în Indonezia, care caută să înțeleagă mai bine procesul de producție.
Foto: theceomagazine.com
4) Ospina Coffee: Dynasty Gran Café, Premier Grand Cru - 1.250 dolari pe kilogram
Numele Ospina poartă o moștenire de excelență în domeniul cafelei columbiene de peste 185 de ani.
Cultivate în microclimatul luxuriant al munților Anzi din Columbia, cireșele de cafea Ospina Coffee beneficiază de sol vulcanic, precipitații abundente și soare din belșug.
Culese manual la maturitate maximă, acestea sunt supuși unui proces specializat numit „măcinare umedă prietenoasă cu păsările”, pentru a-și păstra calitățile inerente.
Uscate la soare și odihnite cu grijă, aceste boabe produc ceașca dulce și echilibrată caracteristică companiei Ospina.
Utilizarea exclusivă a soiului rar Arabica Typica, cunoscut sub numele de "șampania cafelei", asigură arome complexe și un corp catifelat.
Citește și: Care este cea mai scumpă ciocolată din lume? Costă cât 850 de ciocolate normale
Cu mai puțin de 1% din producția globală de Arabica, boabele Ospina sunt excepțional de prețioase și sunt supuse la peste 20 de controale de calitate pentru a menține standardele fără compromisuri.
Foto: theceomagazine.com
5) Finca El Injerto - 1.100 dolari pe kilogram
Finca El Injerto are prețuri care încep de la 1.100 $/kg datorită calității sale excepționale și statutului său de premiat.
Cultivată în Guatemala, această cafea este supusă unui proces unic de spălare pentru a îmbunătăți calitatea boabelor, contribuind la profilul său bogat și corpolent, cu o textură cremoasă și un gust dulce și fin care amintește de ciocolata neagră.
De asemenea, prezintă note de ceai, trandafir, tamarind, nucă de cocos și fructe dulci, oferind un profil de aromă distinctiv.
Este prima fermă de cafea certificată neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon din Guatemala, El Injerto, fiind administrată de familia Aguirre, care acordă prioritate practicilor durabile și responsabilității sociale.
Datorită solului său non-vulcanic bogat în minerale și a amplasării la altitudine mare, cafelele El Injerto reflectă în mod autentic terenul din Guatemala, ceea ce le deosebește de imitațiile și dublurile acestora.
Citește și: Cel mai scump obiect din lume costă 4,8 miliarde de dolari. E deținut de un magnat din Malayesia