Cea mai tare „Coana Joițica” din teatru, microbistă. Ar fi vrut să facă chimie, dar talentul gravat pe destinul său a fost mai puternic.
A devenit una dintre cele mai mari actrițe ale scenei românești, dar nu a neglijat nici pasiunea pentru sport și, mai ales, pentru fotbal.
S-a născut pe aceeași stradă cu viitorul ei coleg de scenă, Octavian Cotescu și a avut un frate la fel de faimos ca ea.
Cea mai tare „Coana Joițica” din teatru, microbistă. Născută pe aceeași stradă cu Octavian Cotescu
Majoritatea specialiștilor, dar și publicul care a văzut-o pe scenă, sunt de părere că Rodica Tapalagă a fost cea mai reușită „Coana Joițica” din teatrul românesc.
Cu alte cuvinte, a interpretat ca nimeni alta rolul Zoe Trahanache din celebra piesă a lui IL Caragiale, „O scrisoare pierdută”.
Mai strălucitor chiar decât Elvira Godeanu, în producția tv din 1954, decât Mariana Mihuș, cea care a preluat „ștafeta” rolului de la Rodica Tapalagă și decât Daniela Nane, în montarea mai recentă, din 008, de la același teatru ca și precedentele, „Lucia Sturdza Bulandra”.
Rodica Tapalagă ar fi împlinit , pe 1 ianuarie, 85 de ani, fiind năcută în aceată zi a anului 1939, în Dorohoi. A fost cu șase ani mai mică decât o altă celebritate a familiei, fratele său, actorul Ștefan Tapalagă.
Într-un interviu pentru revista Flacăra, realizat în 1969 de Sanda Faur, actrița dezvăluia că s-a născut pe aceeași stradă cu colegul ei de treatru din acel moment, Octavian Cotescu - strada Gloriei din Dorohoi - și că prima ei opțiune în viață a fost... chimia.
Citește și: A fost „amanta” lui Toma Caragiu până la moartea actorului. Era „păzită” în turnee de mama sa
„Vă repet atunci că am vrut să fac Chimie industrială şi că fratele meu a fost scrimer de performanţă, că în familia noastră nu au existat veleităţi artistice, că tata e un onest contabil de bancă, iar mama o excelentă gospodină, că sunt născută, ca şi amicul meu Octavian Cotescu, la Dorohoi, ba chiar pe aceeaşi stradă, strada Gloriei”, punea Rodica Tapalagă în acel interviu, potrivit dosaresecrete.ro.
Ea mai recunoștea că a fost un „copil-minune”, „meserie” care a obosit-o de la atâtea succese, de aceea se gândea la chimie.
Rodica Tapalagă, în rolul Zoe Trahanache, alături de Toma Caragiu (Tipătescu) și Liviu Ciulei (Dandanache), în neuitata montare din 1972 a piesei „O scrisoare pierdută”, de la Teatrul Bulandra - Foto: bulandra.ro
„Cam de pe la patru ani am practicat meseria de copil-minune, recitând cu mare succes poezii în echipa artistică a Băncii de Stat, drept care, de la 12 ani, «obosită de succese», am hotărât să fac în viaţă o treabă serioasă şi utilă. Deci, chimie.
Cum se vede însă, ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus. O actriţă de inimă — rara avis! — m-a ascultat recitând la serbarea unui sfârşit de an şi aproape m-a rugat să mă duc la Institutul de teatru. M-am dus. Asta-i tot”, mai punea Rodica Tapalagă.
După ce a absolvit, în 1959, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, a fost repartizată la Teatrul Naţional din Craiova.
Citește și: 92 de ani de la nașterea lui Octavian Cotescu. Iubirea pentru Valeria Seciu și o moarte ciudată
Cu un an înainte a debutat și în film, în pelicula „Alo?...Aţi greşit numărul!” (1958, regia Andrei Călăraşu), în care a jucat şi fratele său, Ştefan Tapalagă.
Cuplul frate-soră a creat senzație la acea vreme, chiar dacă ea recunoștea că sunt personalități total diferite.
„Nu, nu cred că semănăm. Ştefan e o fire caldă, deschisă, el e cel plin de fantezie şi umor, eu sunt — cum vezi — o fiinţă afurisită, complet lipsită de simţul umorului şi al adaptabilităţii”, mai declara actrița.
Nu a strâns decât circa 15 roluri în cinematografie, dintre care cele mai importante au fost cele din „Tănase Scatiu” (1976) și „Artista, dolarii și ardelenii” (1980).
Deși nu a fost o răsfățată a regizorilor și marelui ecran, având reputația de artistă pretențioasă, cu care se lucra greu, Rodica Tapalagă, în perfecționismul său, a dat naștere unor personaje memorabile, mai ales pe scena Teatrului Bulandra.
A fost adusă aici chiar de Lucia Sturdza Bulandra, în 1961, care o remarcase la teatrul din Craiova. Pe scena bucureșteană a jucat în piese precum „Copiii Soarelui” de Maxim Gorki (1961, regia Lucian Pintilie şi Liviu Ciulei); „Proştii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu (1962, regia Lucian Pintilie) sau „Comedia erorilor” de William Shakespeare (1963, regia Lucian Giurchescu).
De asemenea, a făcut roluri magistrale în „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht (1964, regia Liviu Ciulei şi Raul Serrano); „Sfântul Mitică Blajinu” de Aurel Baranga (1966, care a semnat şi regia); „D'ale carnavalului'” de I.L. Caragiale (1966, regia Lucian Pintilie) și„Azilul de noapte” de Maxim Gorki (1975, regia Liviu Ciulei), potrivit agerpres.ro.
Totuși, în 1969, Rodica Tapalagă se declara nemulțumită de rolurile puține pe care le primise la Bulandra.
„Intru în a zecea mea stagiune teatrală şi ţin să-ţi spun că în cei doi ani petrecuţi la Naţionalul din Craiova am jucat mai mult decât în cei opt de la Teatrul „Bulandra”, unde am făcut cu totul vreo 7-8 roluri”, spunea artista în același interviu.
Ea se mai arăta deranjată și de faptul că a intrat pe făgașul deja obositor al rolurilor de „cochetă”, deși, în viața reală, nu este deloc așa.
„Eu am fost sortită și consemnată în țarcul rolurilor de cochetă. În viață, eu nu sunt deloc o cochetă. Rochiile, de pildă, nu mă interesează, găsesc chiar că sunt o preocupare stânjenitoare.
Dar, mă rog, accept servitutea câtă vreme a fi îmbrăcat cu grijă înseamnă un act de politeţe faţă de cei din jur… Pe scenă am obosit să tot interpretez tipul acesta nefericit şi livres”, spunea Tapalagă.
Dar, în 1972, apartenența la Teatrul Bulandra i-a fot răsplătită din plin. În eara de 29 ianuarie 1972 a avut loc premiera piesei „O scrisoare pierdută”, în regia lui Liviu Ciulei, unde îl avea pe Toma Caragiu ca partener, aceta jucând rolul lui Tipătescu, amantul „Coanei Joițica”, adică al Rodicăi Tapalagă.
Paradoxal, primul spectacol n-a fost deloc o reușită, după cum a mărturisit și actrița pentru ziarulmetropolis.ro.
„Premiera, la care s-au adunat o mulţime de admiratori ai lui Caragiale, ai Teatrului “Bulandra”, ai fiecăruia dintre noi, n-a fost o reuşită. Toţi eram prea tensionaţi, prea răspunzători…
Sigur, noi ne jucăm pe scenă. Iar atunci această dimensiune a lipsit. Premiera a avut loc într-o sâmbătă seara şi a coincis cu repetiţia generală. Ciulei a insistat ca a doua zi dimineaţa să mai fie un spectacol.
A doua reprezentaţie este de obicei un spectacol de relaxare; iar noi, ca oameni de meserie, nici nu vrem să fie invitaţi la aceasta. Însă al doilea spectacol a fost senzaţional. Ne-am şi jucat”, spunea actrița.
Timp de cinci ani reprezentația a adunat sute de spectacole, toate cu „casa închisă”, transformând-o pe Rodica Tapalagă într-una dintre cele mai mari actrițe de teatru din România.
Dar moartea lui Toma Caragiu în curemurul din 4 martie 1977 a făcut imposibilă continuarea acestuia. De altfel, în 1977, Rodica Tapalagă s-a mutat la Teatrul Mic, unde a rămas până în 1982, când s-a întors la Bulandra.
Deși a realizat roluri excepționale și aici, jucând în piese ca „Unchiul Vania” de A.P. Cehov (regia Laurenţiu Azimioara), „Pluralul englezesc” de A. Ayckbourn (regia Sanda Manu), „Nebuna din Chaillot” de A. Giraudoux (regia Silviu Purcărete) și „Copiii lui Kennedy” de Robert Patrick (regia Dragoş Galgoţiu), Tapalagă -a considerat mereu „o actriță de Bulandra”.
Citește și: Povestea lui Sergiu Malagamba, arestat pentru că era prea elegant. A lansat moda ce îi poartă numele
„Întotdeauna m-am considerat o actriţă a Teatrului “Bulandra”. Deşi am făcut roluri bune şi la Teatrul Mic, cred că n-a fost un teren pe care să înflorească existenţa mea. A fost un drum destul de lung, care a înflorit ca o rătăcire. Fenomenul, e adevărat, era teribil de spectaculos, dar trebuia să rimezi cu el.
Or, eu am rimat întodeauna cu Teatrul “Bulandra”. Prezenţa mea în Teatrul Mic a fost ca o trădare. Şi niciodată n-am fost pe deplin satisfăcută de ceea ce se întâmpla şi de ceea ce am făcut la Teatrul Mic. Lucrurile importante sunt cele pe care le-am făcut la “Bulandra”, declara ea.
Tot în interviul dat pentru Flacăra, în 1969, actrița recunoștea că este microbistă, urmărind meciurile de fotbal și fiind suportera echipei Steaua.
„Da, îmi place mult spectacolul sportiv, şi cel de fotbal în special, poate pentru că setea actorului de a căpăta o foarte rapidă confirmare a ceea ce face e obţinută acolo imediat, direct şi absolut. Şi fotbalul e şi un spectacol deconectant.
Am o echipă favorită, dar nu fac fixaţii. Mi-a plăcut Viitorul, a fost o echipă grozavă, dar acum ţin, cum se zice, cu Steaua, îmi schimb echipa preferată după calitatea componenţilor ei”, recunoștea artista.
A rămas la Bulandra până în anul morții, a avut o vie actiovitate și la televiziune și teatrul radiofonic și a mai apărut, după 1990, în filmele „Cui i-e frică de Virginia Woolf'' (1995, regia Olimpia Arghir) şi „Sistemul nervos” (2005, regia Mircea Daneliuc).
Rodica Tapalagă a murit pe 18 decembrie 2010, la vârsta de 71 de ani, ea suferind de aproape şapte ani de colagenoză, boală care nu a mai reacţionat la tratament în ultima perioadă a vieții.
Va rămâne, însă, pentru totdeauna, „Coana Joițica” a teatrului românesc și artista de care s-a îndrăgostit Traian Brad, intepretat de Ilarion Ciobanu, în filmul „Artista, dolarii și ardelenii”.
