Pe teritoriul României s-au găsit cele mai vechi mărțișoare din lume, pe care specialiștii le-au datat ca având o vechime de aproximativ 8.000 de ani. Chiar dacă e considerat de mulți drept un obicei strict românesc, aria de întâlnire a tradiției mărțișorului, de 1 martie, se întinde și în alte țări din spațiul balcanic.
Cele mai vechi mărțișoare din lume, găsite în România. Cum se numea sărbătoarea la daci?
Ziua de 1 martie e asociată de multă vreme cu tradiția oferirii de mărțișoare femeilor. Obiceiul e întâlnit în România, dar aria sa de răspândire se suprapune cumva peste tot teritoriul stăpânit cândva de marele rege dac Burebista (82 - 44 î.Hr), din Maramureș, până spre adâncul Peninsulei Balcanice.
Primele mărturii ale existenţei mărţişorului în spaţiul românesc sunt, însă, mult mai vechi vechi, de peste 8.000 de ani, după cum au relevat săpăturile arheologice di zona Banatului.
Primele mărţişoare găsite erau pietre mici de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, care se pare că se purtau la gât.
Citește și: De ce dăm mărțișoare de 1 Martie? Gestul care îi ferește de ghinion pe cei dragi
Culoarea roşie semnifica focul, sângele şi soarele şi era atribuită femeii – deci vieţii. Pe de altă parte, albul semnifica albul norilor şi limpezimea apelor, fiind asociat cu înţelepciunea masculină.
Şnurul mărţişorului - alb și roșu laolaltă - reprezenta tocmai împletirea inseparabilă a celor două principii, feminin şi masculin.
Dacii ofereau mărțișoare sub forma unor fire de lână împletite, albe și roșii - Foto: twinkl.ro (imagine cu rol ilustrativ)
Conform studiilor etnologice, Mărţişorul este strâns legat de tradiţiile Anului Nou, sărbătorit în luna martie, ca formă primitivă de celebrare a Anului Agrar, corelat cu ciclurile vegetative şi lunare.
„Mărţişorul este şnurul bicolor, alb-roşu, de care se agaţă diferite figurine, simbolizând lupta dintre bine şi rău, dualitatea contrastelor – noaptea cu ziua, viaţa cu moartea, boala cu sănătatea, iarna cu primăvara”, scrie crestinortodox.ro.
Cele mai vechi mărțișoare sunt de acum 8.000 de ani
La români, mărţişorul, ca obiect simbolic, este corelat şi cu Baba Dochia, personaj mitologic - despre care legendele spun că ar fi fost fiica regelui Decebal și mama lui Dragobete - a cărei zi era sărbătorită la 1 Martie.
„Dochia e cea dintâi zi de primăvară. În ziua de Dochia se face mărţişor: un fir de matasă sau lână roşă, împletucit cu alt fir alb, care apoi se pune la gât, pentru ca purtătoarea să fie rumenă şi albă peste an”, arată Elena Niculiţă-Voronca, în lucrarea „Datinile şi credinţele poporului român”.
Citește și: De unde vine Dragobetele, Ziua Îndrăgostiților în stil românesc? Fetele culeg „apa zânelor”
Baba Dochia pornea pe munte cu oile, înainte de 1 martie, în fiecare an, în căutarea Mărțișorului, vestitorul Primăverii. Dacă îl găsea, Primăvara începea, iar Dochia rămânea sus, pe munte, împreună cu turma sa, până la venirea Iernii.
Legenda spune că într-o iarnă geroasă, și-a trimis nora la râu să spele un ghem de lână neagră până ce acesta devenea alb. După mult chin, un ajutor i-a venit în cale fetei și i-a dat o floare care a înălbit ghemul.
Văzând floarea, Baba Dochia a crezut că i-a fost dăruită norei de către Mărțișor, așa că a plecat în căutarea luI.
Urcând pe munte, Soarele topise zăpada și Baba Dochia își dăduse jos cele nouă cojoace, dar cum încă nu era 1 martie, vremea era schimbătoare. Curând, ninsoarea și gerul au transformat-o pe Dochia în stâncă, spune legenda.
Mărțișor românesc de la 1910, cu o monedă de argint atașată de șnurul bicolor - Foto: arhiva
Dochia era prima zi de primăvară, la daci
De altfel, perioada ce urmează sărbătorii Mărțișorului, 1-9 martie, este cunoscută și ca „zilele Babelor”, fiind la fel de numeroase cu numărul de cojoace lepădate de Dochia.
Deși originile Mărțișorului nu sunt cunoscute exact, specialiștii spun că acest simbol are origini daco-tracice, însă prezintă și influențe romane.
Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul României, precum cele de la Schela Cladovei, din judeţul Mehedinţi - localitate unde a fost descoperită una dintre cele mai vechi aşezări umane din Europa - au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul.
Ele au fost datate ca fiind de acum aproximativ 8.000 de ani. Amuletele reprezintă nişte pietricele perforate şi purtate la gât sub formă de coliere. Pietricelele amuletelor erau vopsite în alb şi roşu, aranjate alternativ.
Mai târziu, la traci, începutul primăverii era anunţat de sărbătoarea zeului Marsyas Silen, făuritorul fluierului, stăpân al gliei roditoare şi al vegetaţiei.
Citește și: Legenda Dochiei, fata de împărat și tradiția celor nouă cojoace: Cum s-a transformat în stâncă
Lui îi erau dedicate sărbătorile primăverii, ale florilor şi ale naturii fecunde. Sosirea noului anotimp era marcată tot de o amuletă alb-roşie, dar, de data aceasta, sub forma unui fir răsucit, care avea darul de a proteja copiii şi animalele în noul an.
În privința mărțișoarelor moderne, mai apropiate de zilele noastre, cel mai vechi din România datează, se pare, din anul 1879 şi are forma unei inimi din argint, potrivit radioromaniacultural.ro.
Un altul, realizat în anul 1898, are forma unei rândunele aflate în zbor, ambele aflându-se în posesia unui colecţionar din Bucureşti.
Odată cu trecerea timpului și urbanizarea obiceiului, perioada contemporană a transformat sărbătoarea Mărțișorului într-o ocazie de a oferi cadouri mult mai scumpe în afară de un simplu fir alb-roșu răsucit de care este prins un mic obiect simbolic.