„Trebuie să vă mărturisesc ceva. Lia trece prin etapa în care, în cea mai mare parte a timpului, îl vrea DOAR pe Radu (soțul Danei n.red.). Și mă doare, jur. A început să dea primele semne acum vreun an, imediat după ce nu am mai alăptat-o, iar Radu a început să o adoarmă mai des, în locul meu. La momentul acela mă bucuram că reușește și el singur să preia anumite ritualuri cu ea, fără să mai fie dependentă de mine. Apoi a început să ne amuze, căci de fiecare dată când eu îi cântam ceva, mă oprea brusc și îi cerea lui Radu să continue.
Nu știu dacă mă înțelegeți, dar chiar mă străduiam să îi fiu simpatică, dansând și cântând în fața ei, apelând la toate „trucurile” de Abramburica :))) Nimic. Un simplu lălăit de-al lui Radu era ascultat cu cea mai mare admirație… Buuun, amuzant în primă fază. Dar acum, la 2 ani jumate, eu pot să o adorm doar dacă nu e Radu acasă, altfel cere să vină și el sau să rămână doar ei doi.”
„Nuuuu, mama, tata mă ridică!”
„A ajuns până în punctul în care dacă se împiedică și cade pe stradă, iar eu sar repede și o ridic, ea să se arunce din nou, strigând: „Nuuuu, mama, tata mă ridică!”. Sigur că mă îmbrățișează și mă pupă și îmi spune că mă iubește și că avem în continuare momentele noastre de drăgălit.
Dar când e vorba de ales la cine să stea în brațe sau cine să o îmbrace, clar „tata”. Și, repet, mă doare. Sunt geloasă! Nu-i spun nimic, evident, dar îmi trec prin minte numai replici de genul „te-am purtat în burticăăă!!!”, „ai stat la sânul MEU!”… :))) Drept urmare, vă întreb pe voi, părinți de fete: etapa asta a lor de atașare/dependență de tati cum se gestionează corect? Că nu vreau să o forțez în niciun fel, evident, dar în același timp simt că și Radu are uneori nevoie disperată de ajutorul meu, pe care ea îl refuză categoric în episoadele de rebeliune specifice toddlerilor. Ce să fac? Îl trimit pe Radu în vacanță o perioadă? :)”, a fost mesajul transmis de Dana Rogoz pe Instagram.
Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, au împreună doi copii, pe Vlad și pe Lia. Regizorul mai are un băiat, pe nume Barbu, dintr-o relație anterioară.