Pe data de 2 noiembrie 1869, lui B. P. Hasdeu îi era dat să trăiască poate cel mai fericit moment al existenţei sale-  naşterea Iuliei, unicul său copil, atât de mult aşteptat. Botezată cu acelaşi nume ca al mamei – dintr-o mistică tendinţă de contopire într-un tot indestructibil a celor două fiinţe apropiate, dar şi ca un semn de suprem omagiu adus soţiei – fetiţa venea pe lume în casa din strada Carol I, nr. 14, Bucureşti pentru a da un nou sens vieţii părinţilor săi.

Citește și: Interlopul "Dolar" a refuzat să muncească în folosul comunității, preferând pușcăria

Semnele genialității

Primele semne ale genialităţii Iuliei au apărut la vârsta de doi ani. La vârsta la care copiii obişnuiţi abia învăţau cuvintele în limba maternă, geniala Iulia Hașdeu începuse deja să citească.

La vârsta de doi ani, cea alintată „Lilica”  vorbea deja limba franceză, iar la împlinirea vârstei de patru ani începuse să scrie. La vârsta de cinci ani crea nuvele, iar la şapte ani scria naraţiuni precum „Mihai Vodă Viteazul“ sau poeme precum „Domnia lui Ţepeş Vodă“, sau „Oaselor lui Ţepeş Vodă“.

Citește și: Elon Musk își pune angajații de la Twitter în fața faptului împlinit: Muncesc mai mult sau pleacă

Remarcabilă a fost contribuţia mamei sale la toate aceste realizări ale copilei, aceasta punându-şi literalmente întreg timpul şi toată energia de care dispunea în slujba modelării intelectuale a fetiţei şi a dălturii voinţei ei de a realiza ceva în viaţă.

Erau dovezi ale genialităţii micuţei, care au uimit nu doar familia sa ci şi apropiaţii care treceau pragul casei lor, mulţi dintre aceştia fiind intelectuali iluştri.

Citește și: Guvernul mărește posturile la ÎCCJ: Se dorește un raport de egalitate între angajați

Se spune că Alexandru Macedonski, venit în vizită, a rămas uimit de inteligenţa copilei. Poetul ar fi întrebat-o pe fetiţă dacă ştie o poezie, iar Iulia nu i-ar fi răspuns, ci i-ar fi întors întrebarea: „Dar tu?“. Macedonski i-a recitat o poezie pe care fetiţa a ascultat-o cu atenţie şi i-a recitat-o cuvânt cu cuvânt, câteva minute mai târziu.

A scris o piesă de teatru la 11 ani

La 11 ani a scris deja o piesă de teatru, tragedie în trei acte numită „Dama de circ“. Când părinţii şi învăţătorii şi-au dat seama că au în faţă un copil genial, pentru Iulia s-a făcut o excepţie, care nu se mai făcuse până atunci în învăţământul românesc: a susţinut examenele de absolvire ale ciclului primar la 8 ani.

Citește și: Amendă de 10.000 lei pentru Ministerul Educației: A eliminat o bursă socială pentru elevi

La 16 ani a fost admisă la Sorbona

La numai 16 ani, în 1886, Iulia Haşdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona. Urma să susţină licenţa în Filosofie la Facultatea de Litere din cadrul prestigioasei universităţi. Se spune că, la Paris, copila de 16 ani a reuşit să uimească toţi profesorii.

Studia intens, lua lecţii de pictură şi lecţii de canto de la profesori celebri ai vremii. Sănătoasă, puternică, veselă şi glumeaţă, aşa o descrie Ionescu Gion pe Iulia, la vârsta de 17 ani, când uimea mediul universitar de la Sorbona.

Citește și: Scholz se implică în alegerile din SUA: Cancelarul speră ca Trump să piardă în 2024

„Lampa ei şi vara, şi iarna se stingea cu miezul nopţii pentru a se reaprinde după cinci sau chiar mai puţine ceasuri de odihnă. A trăi era pentru ea a scrie, citi şi cugeta. Iulia Hasdeu străbătea fără încetare întreg universul ştiinţei”, scrie Ionescu Gion în „Portrete istorice“.

Primele semne de boală

În 1887, pe vremea când Iulia Haşdeu se afla la Sorbona, au apărut primele semne ale tuberculozei. Tânăra, preocupată prea mult de studiu şi prea puţin de starea sănătăţii, a ignorat primele semne ale bolii.  Părinţii au dus-o la Montreux, apoi în Elveţia. Deşi doctorii i-au prevăzut vindecarea, boala a avansat galopant. S-a întors în ţară şi părinţii au dus-o la Agapia şi apoi la Bucureşti.

De-a lungul lunilor de chin, în care scuipa sânge, Iulia Haşdeu ajunsese să se împace cu moartea. O demonstrează versurile scrise pe patul de boală.

Citește și: Radarele Poliţiei sunt decalibrate: În 2 secunde, o maşină şi-ar fi triplat viteza. Cum este posibil

„Eu nu urăsc viaţa, de moarte nu mi-e teamă, Că ea este lumină puternică şi caldă, Chiar muribundul - care în pacea ei îl cheamă - Sub pleoape obosite privelişti noi îşi scaldă...”

Se stinge din viață la 18 ani 

Se stinge din viaţă la 29 septembrie 1888, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu.

După moartea unicei sale fiice, Bogdan Petriceicu Hasdeu a descoperit cugetări, poezii, schiţe de dramă şi comedii, materiale ale tezei de doctorat, o cantitate impresionantă de notiţe scrise de tânără, inclusiv pe patul în care şi-a trăit ultimele luni.

Haşdeu nu s-a resemnat niciodată, după moartea fiicei sale iubite. Luni în şir şi-a plâns fiica şi a aşteptat un semn de la ea. Legenda spune că, la şase luni de la moarte Iuliei, în martie 1890, scriitorul a primit un semn. 

Castel în memoria fiicei

După primul semn primit de la fiica sa, Haşdeu şi-a făcut un scop în viaţă din a regăsi spiritul acesteia prin orice mijloace. S-a refugiat în spiritism. Iniţial, a construit un templu în amintirea fiicei sale la cimitirul Bellu, acolo unde o înmormântase. 

„Micul Templu“ n-a fost însă de ajuns şi în 1893 a luat decizia să ridice pentru fiica un castel. Castelul de la Câmpina a fost ridicat între ani 1894-1896, după planurile pe care însăşi Iulia i le-ar fi transmis tatălui de pe lumea cealaltă. Scriitorul era convins că „Marele Templu“ este casa fiicei sale. 

Pe seama castelului şi a camerei de spiritism s-au creat nenumărate legende. S-a spus că, în unele nopţi, Iulia Haşdeu putea fi auzită cântând la pian, în aplauzele tatălui său. S-a spus, de asemenea, că Iulia însăşi ar fi fost văzută de localnici pe terasă cu un buchet de margarete în braţe. Legenda spune că, a doua zi după apariţie, grădinarul ar fi găsit în curte flori de margarete, deşi nu era sezonul acestor flori.