Gabriela Georgeta a fost singura femeie care a reușit să îl ducă la altar pe marele actor Gheorghe Dinică. Ea a povestit amuzată că l-a invitat la cină pe Gheorghe Dinică scoasă din sărite de faptul că nimeni nu are curaj să îl supere pe marele actor.
Citește și: Singura divă din filmul românesc, alungată de pe scenă la 40 ani. Plătește pentru „păcatele” soțului
Avea o sală de Bingo
Georgeta a stat o perioadă de timp în afara României, iar când s-a întors a deschis o sală de bingo. Managerul sălii nu venea la timp la sală pentru cpă se uita la filme cu Dinică. Cum Dinică părea că îi strică afacerea, Georgeta i-a spus subalternului său că vrea să îl întâlnească pe Dinică în persoană.
„Aici aveam un director pe nume Kovasnian, care fusese operator la Buftea. Acesta întârzia mereu la sala, scuzandu-se aproape de fiecare dată că a stat să vadă un film cu Gheorghe Dinică. Antena 1 difuza, atunci, masiv filme românești. Țin minte că l-am bombănit foarte mult pe Gheorghe, din cauza întârzierilor lui Kovasnian… într-o zi, i-am spus: „Ia cheamă-l, măi, pe Dinică aici”, rememorează viitoarea soție.
Pe vremea aia Georgeta avea și un bistro și o grădină de vară, dar în final l-a invitat la ea acasă ca să îl cunoasă. La un pește.
„În sfîrșit, pînă la urmă l-am invitat la mine acasă, în Primăverii, la un pește. La mine n-a băut nimic, nici măcar o bere. Cu chiu cu vai a acceptat să mănânce, după care a plecat. Așa l-am cunoscut.
Au făcut în ciudă presei
Gabriela povestea cu umor cum presa i-a forțat să se căsătorească. Ori, cel puțin așa le-a făcut pe plac.
„Ne-am cunoscut la sfîrșitul lui iulie ’95. La vreo câteva luni, am fost împreună vreo trei săptămâni la Covasna. De vreo două ori Gheorghe mi-a spus: „Știi, am visat că ne căsătoream“.
Dar, pentru că eu sunt ardeleancă și nu răspund imediat, mai întâi trebuie să mă gândesc, să analizez, tot el spunea: „Ei, probabil n-o să se întâmple, doar pentru că am visat eu“.
Căsătoria, de fapt cererea în căsătorie, a fost determinată de o știre falsă. Într-o dimineață, pe la începutul lui ianuarie 2006, a apărut într-o publicație, în VIP, o fotografie a lui Gheorghe Dinică dintr-un film, singur, și un titlu mare: „Gheorghe Dinică s-a însurat“.
Știrea, ca și prezentarea ei, erau complet aiurea. Cînd faci un asemenea anunț, arăți și nevasta, nu? Măcar într-o poză mică de-a ei. Sau măcar spui cine este. Atunci, Gheorghe mi-a zis: „Hai să ne căsătorim, dacă tot au scris., a povestit pentru revistatango.ro
Dinică și-a scos pentru prima oară soția în lumea la premieră filmului „Terente”.
Fănuș Neagu i-a spus următoarele cuvinte: „Mai, Dinică, tu nu obișnuiești să vii la premierele tale. Acum văd că ai venit chiar însoțit“. Atunci am realizat, ca femeie, că e vorba de ceva mai special. Că eu sunt ceva special pentru el…
Gabriela Dinică spune că actorul s-a purtat foarte bine cu fiul ei dar și cu nepoțica. Aveau un pisoi Bundy pe care actroul îl adora.
Voiau să meargă în excursie la Viena
Gheorghe Dinică a decedat în data de 10 noiembrie 2009, ora 13:00, în urma unui stop cardiac sub ventilație, cu toate că timp de treizeci de minute s-au efectuat manevre de resuscitare.
Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu disfuncție multiplă de organe, șoc septic, insuficiență cardio-respiratorie, insuficiență renală cronică acutizată, insuficiență respiratorie acută (bronhopneumonie), disfuncție digestivă, disfuncție hepatică etc. Maestrul era internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgențǎ București (Floreasca) din data de 22 octombrie 2009.
Ultimele gânduri către actor
„Cei mai frumoși ani au fost lângă el. Au fost ani plini, perfecți, plini de armonie și de bun-simt. Nu știu ce să spun mai mult. Am fi vrut să plecăm la Viena de Crăciun, într-o vacanță, dar nu s-a mai întâmplat. Probabil o să meargă el singur acum.
Dragostea nu moare, noi eram mereu împreună, de 15 ani de când ne cunoaștem. Este mai greu pentru cei care rămân în urmă, dar așa e în viață. Se spune că sufletele pereche rămân mereu împreună pentru totdeauna, dar nu e la fel, sunt numai vorbe.
El este acolo, iar eu sunt aici. Nu mai am pentru cine să mă duc acasă. Mă trezesc dimineață și nu pot să cred că nu-l văd în casă, și nu doar acum, ci și când era la spital. A fost totul prea scurt. Nu cred că trebuia să se întâmple acum. Era atât de bun, atât de modest.
Nu cred că a avut vreun păcat. Nu a invidiat pe nimeni, nu a jignit pe nimeni. Avea așa o bunătate... Nu era prefăcut niciodată. Era un om atât de simplu, de normal, de modest. Avea haz.
Era un spirit evoluat. Am amintiri foarte frumoase și multe de povestit. Ultimele trei săptămâni au fost foarte grele, dar am avut speranța până în ultima clipă. N-am crezut că se va ajunge aici”, spunea soția lui Gheorghe Dinică, Gabriela Georgeta Dinică la puțin timp după decesul actorului.
Povestea de viață a actorului o puteți citi mai jos.
Citește și: Dinică ar fi avut 89 ani. Băiat de cartier, respins la „teatru”. Își întâlnește iubirea la 60 de ani
Câteva repede din cariera actorului
A debutat la Teatrul de Comedie în 1961, cu rolul Inspectorul Goole din piesa ''Inspectorul de poliţie" de John Boynton Priestley, în regia Dinei Cocea. La acelaşi teatru, unde a jucat până în 1967, a fost distribuit în piese precum: ''Opinia publică" de Aurel Baranga (regia Mihai Berechet), ''Capul de răţoi" de George Ciprian (regia David Esrig), ''Troilus şi Cresida" de William Shakespeare (regia David Esrig),
''Somnoroasa aventură" de Teodor Mazilu (regia Dinu Cernescu), ''Rinocerii" de Eugene Ionesco (regia Lucian Giurchescu), ''Umbra" de Evgheni Svart (regia David Esrig), ''Procesul domnului Caragiale" de Mircea Ştefănescu (regia David Esrig), ''Sweik în al doilea război mondial" de Bertolt Brecht (regia Lucian Giurchescu), ''Celebrul 702" de Alexandru Mirodan (regia Moni Ghelerter).
Cele mai multe roluri le-a interpretat însă pe scena Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti, unde a fost distribuit în piesele: ''Un fluture pe lampă" de Paul Everac (regia Horea Popescu, 1972),
''Trei fraţi gemeni veneţieni" de Aldo Matiuzzi Collalto (regia David Esrig, 1973), ''Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt (regia Sanda Manu, 1977), ''Gaiţele" de Alexandru Kiriţescu (regia Horea Popescu, 1977), ''O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale (regia Radu Beligan, 1979), ''Aşteptându-l pe Godot" de Samuel Beckett (regia Grigore Gonţa, 1980), ''Ioneştii" de Platon Pardău (regia Grigore Gonţa, 1986),
''Cine are nevoie de teatru?" de Timberlake Wertenbaker (regia Andrei Şerban, 1990), ''Noaptea regilor" de William Shakespeare (regia Andrei Şerban, 1991), ''Tehnica raiului" de Mihai Ispirescu (regia Dan Micu, 1997), ''Azilul de noapte" de Maxim Gorki (regia Ion Cojar, 1998), ''Numele trandafirului" după Umberto Eco (regia Grigore Gonţa, 1999), ''Cotletele" de Bertrand Blier (regia Gelu Colceag, 1997),
''Şi mai potoliţi-l pe Eminescu" de Tiberiu Cristian Popescu (regia Grigore Gonţa, 2000), ''Ultima oră" de Mihail Sebastian (regia Anca Ovanez Dorosenco, 2003), ''Dansând pentru zeul păgân" de Brian Friel (regia Lynne Parker, 2006)
A jucat în numeroase filme
Amintim dintre cele peste 80 de filme şi seriale în care a fost distribuit: ''Străinul" (regia Mihai Iacob, 1963), ''Comoara din Vadul Vechi" (regia Victor Iliu, 1964), '
'Columna" (regia Mircea Drăgan, 1968), ''Felix şi Otilia" (regia Iulian Mihu, 1971), ''Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (regia Sergiu Nicolaescu, 1971), ''Explozia" (regia Mircea Drăgan, 1972), ''Cu mâinile curate" (regia Sergiu Nicolaescu, 1972), ''Dincolo de nisipuri" (regia Radu Gabrea, 1973), ''Zidul" (regia Constantin Vaeni, 1974), ''Ilustrate cu flori de câmp" (regia Andrei Blaier, 1974), ''Prin cenuşa imperiului" (regia Andrei Blaier, 1975), ''Un comisar acuză" (regia Sergiu Nicolaescu, 1975),
''Osânda" (regia Sergiu Nicolaescu, 1976), ''Cuibul salamandrelor" (regia Mircea Drăgan, 1976), ''Acţiunea Autobuzul" (regia Virgil Calotescu, 1977), ''Revanşa" (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), ''Ultima noapte de dragoste" (regia Sergiu Nicolaescu, 1979), ''Reţeaua S" (regia Virgil Calotescu, 1979), ''Lumini şi umbre" (serial TV, regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu, Mircea Mureşan, 1979-1982), ''De ce trag clopotele, Mitică?" (regia Lucian Pintilie, 1982), ''Secretul lui Bachus" (regia Geo Saizescu, 1983).
