Pandemia de COVID-19 a lovit pe neanunțate și, în doar câteva luni, a schimbat total definiția normalității cotidiene și orice plan de vacanță.
Ca orice călător experimentat, care ține la un raport calitate/preț cât mai bun, în octombrie 2019, îmi rezervasem o săptămână de snorkeling cu familia la Marea Roșie la sfârșitul lunii mai.
A trebuit să renunț și să reprogramez pentru 2021, din cauza stării de urgență.
Așa că am rămas cu „tradiționala“ vacanță la mare în Grecia cu mașina (de peste 20 de ani, aproape fără excepție, am ales Grecia pentru vacanța la plajă, raportul preț/calitate/servicii/experiențe/proximitate pe care îl oferă fiind, din punctul meu de vedere, imbatabil), pe care, din aceleași motive, o rezervasem în februarie pentru sfârșitul lui august, începutul lui septembrie.
Din cauza înghesuielii, a faptului că, din varii motive, mulți consideră că legile sunt făcute pentru a fi încălcate și, nu în ultimul rând, a tarifelor aberante în multe cazuri, nu am luat nicio clipă în calcul litoralul românesc, chiar dacă, anul acesta, avea avantajul lipsei riscului de a intra în izolare și carantină dacă în timpul sejurului s-ar fi reimpus, de exemplu, restricții la granițe.
Din iunie, odată cu startul ridicării etapizate a restricțiilor de circulație între țările UE, după trei luni de plimbat mai mult prin casă, am început, practic, să număr zilele până la „marea evadare“.
Și nu am ratat nicio avertizare de călătorie, de la MAE și autoritățile elene, sau vreun raport al evoluției numărului de cazuri de COVID-19 din România, Bulgaria și Grecia.
Pe la începutul lunii august, când numărul de cazuri confirmate în România începuse să sară constant de 1.000, iar mai multe state, inclusiv Grecia, au impus noi reguli de călătorie și prezentarea la graniță a unui test COVID-19 negativ, intrasem deja puțin în panică că nu voi mai putea pleca.
Teste COVID-19, 7 ore pe drum și retestare COVID-19 la graniță
Cu vreo săptămână înainte de plecare, Grecia anunțase că nu mai solicită test COVID-19 pentru copiii sub zece ani.
Am făcut testele și, chiar dacă au costat circa 160 de euro pentru doi adulți, am recuperat o parte din bani la destinație. Ciudat, nu?, dar unii știu să facă business. Vedeți puțin mai târziu cum.
Am completat formularul electronic PLF/Passenger Locator Form și am plătit, tot online, „Bgtoll“, taxa de drum în Bulgaria.
În ziua plecării, la ora 00.05, am primit pe mail codul QR de intrare în Grecia. Și, cum de câteva zile tot apăreau informații că în vama Kulata/Promachonas se formau cozi de câteva ore bune la intrarea în Grecia, în jur de ora 01.00 am început să duc bagajele la mașină și, pe la 01.30, am apăsat pe butonul Start/Stop al BMW-ului X1 xDrive20i care ne-a însoțit în roadtrip.
De remarcat, portbagajul de 505 litri este aproape suficient pentru vacanța de două săptămâni la mare a unei familii cu un copil.
Lipsa roții de rezervă a permis ca în spațiul de sub podeaua portbagajului să se facă invizibile două sacoșe cu jucării de plajă, o saltea gonflabilă și măștile de snorkeling.
În vama Giurgiu-Ruse, n-am stat decât vreo 20 de minute. Diferența față de alți ani a fost că fiecare mașină și pasagerii erau înregistrați, pentru un mai bun control al circulației persoanelor în pandemie.
Apoi, drumul a fost liber, impecabil. Cred că nu am depășit zece mașini și TIR-uri până la Kulata, și, mergând mai regulamentar ca niciodată, pe la 08.45 am ajuns la granița Greciei (550 de kilometri, în circa 7 ore), cu trei pauze.
Două scurte, de zece minute fiecare, și una mai lungă, în care am alimentat 44 de litri de benzină la ultima stație din Bulgaria.
Mai aveam circa trei kilometri până la granița de la Kulata/Promachonas, singurul punct de acces deschis din nordul Greciei, din cauza COVID-19, când m-a speriat o mașină de poliție oprită pe autostradă cu girofarurile aprinse.
M-am gândit că deja se făcuse coadă și vom sta ore bune. Am lăsat mașina să alunece temător. După vreo 1,5 kilometri, am ajuns la coadă.
Dar aveam doar vreo 50-60 de mașini în față, coada nu se întindea pe următorii 1,5 kilometri. Cu ordine inspirate, polițiștii bulgari opreau traficul pe autostradă, pentru a nu se înghesui oamenii în vamă. Dădeau drumul la loturi de câte 10-15 mașini.
După 40 de minute, am ajuns la indicatorul „Hellas. Wellcome“. Iar relaxarea s-a instalat, ca prin minune, imediat după ce vameșul grec a spus, cu zâmbetul pe buze, „Kalimera!“.
A verificat codul QR și rezultatul testelor COVID-19 făcute în țară și m-a trimis la testul COVID-19. Din fiecare mașină, grecii testau autorul PLF-ului. În nici 20 de minute, mă aflam în drum către destinația finală.
Cei 110 kilometri până în Stavros, un orășel-stațiune aflat în Golful Strymonian, la baza brațului „Muntele Athos“ din Halkidiki, și cu o plajă de nisip senzațională, parcă au zburat. Pe la 11.00, parcam în fața „hotelului“, o viluță cochetă și modernă cu doar patru camere, la standard de 3-4 stele.
700 de kilometri, o medie orară de 86,6 km/h și un consum mediu de 7,6 litri/100 km, pentru cei 190 de cai putere de sub capotă. A urmat o săptămână de relaxare totală la plajă.
Cum a fost în Grecia în pandemie
Normal, reguli de distanțare și protecție respectate aproape în totalitate, dar gol. Proprietarul și un ospătar din Stavros au spus că „Turismul e jos cu 70-80%, românii sunt cei care ne-au mai salvat cât de cât vara aceasta. Au venit și mai mulți bulgari, dar atât (...) Anul viitor ar putea fi și mai rău, pentru că lumea rămâne fără bani“.
Pe stradă, multe hoteluri/pensiuni, taverne și business-uri închise. Iar, pe plajă, doar maximum 30% din șezlonguri ocupate. Și sunt gratis, trebuie doar să consumi ceva de la bar, nu ca pe litoralul românesc unde ajungi să plătești și 20 de euro pe două plastice și o umbrelă.
Într-o zi, am mers mai jos pe braț, la Olympiada. Plaja era cel mult 10% ocupată și și mai multe locații închise.
Apoi, am ajuns la Ouranoupoli, de unde pleacă majoritatea croazierelor către Muntele Athos. Dacă, în alți ani, era furnicar de nave, acum abia dacă se legănau trei în port.
Căpitan pentru o zi
De la Stavros, am plecat încă o săptămână în zona Vourvourou, pe Sithonia, brațul din mijloc al peninsulei Halkidiki.
Dacă Stavros se afla în altă prefectură unde purtarea măștii nu era obligatorie inclusiv pe stradă, aici s-a schimbat treaba.
În ambele destinații, însă, regulile se respectau fără comentarii. La taverne, de pildă, dezinfectau meniurile înainte să ți le prezinte și îți recomandau imediat o masă mai retrasă dacă te vedeau circumspect, în magazine oamenii nu se îmbulzeau la rafturi, iar pe stradă aveau grijă să creeze culoare, să păstreze cât de cât distanța. Deci se poate.
În zona Vourvourou se află una dintre cele mai frumoase plaje din nordul Greciei și „Blue Lagoon“, o locație renumită pentru snorkeling, situată între insula Diaporos și o insuliță nelocuită din mijlocul mării, unde apa este de un albastru spectaculos, ca în destinațiile exotice. Lipsesc peștișorii viu colorați, dar te poți mulțumi cu dorade, zargani și pui de pește spadă.
Pentru a ajunge la „Blue Lagoon“ găsiți și croaziere de câteva ore cu fel de fel de iahturi, dar o experiență aparte este să închiriați o barcă cu motor și să deveniți căpitan pentru o zi sau, mai precis, de la 09.00 la 18.00.
Bărcile cu motor până în 30 de cai putere nu au nevoie de permis special și se găsesc aproape la fiecare colț. Atenție la prețuri, însă. Cel mai bun l-am găsit în marina din Ormos Panagia, 90 de euro pe zi. În Vourvourou, prețurile erau și de 120-140 de euro pentru aceeași barcă.
La întoarcerea în București, odometrul SUV-ulețului BMW X1 xDrive20i indica 1.980 de kilometri parcurși. Iar, în total, am ars 171 de litri de benzină, ceea ce înseamnă un consum mediu de 8,6 litri/100 km.
Nu e puțin, dar nici mult pentru 190 de cai. Cum spuneam, mașina e destul de încăpătoare pentru o familie cu un copil și confortabilă la drum. Arată, însă, ca un BMW, se simte ca un BMW, dar nu are chiar dinamica unui BMW. Mai multe, într-un viitor test detaliat pe www.newsweek.ro.
Înainte să închei, explicația recuperării parțiale a banilor pe testele COVID-19. Am rezervat cazarea în Stavros și Livrohio din februarie. Cu circa două săptămâni înainte de plecare, am dat un mail să confirm rezervarea în ciuda pandemiei.
Evident, cei doi proprietari au răspuns că ne așteaptă bucuroși și, surpriză, ne-au propus reduceri de 10-15%. Ca idee, cazarea a costat sub 200 de lei pe noapte, adică mai puțin decât la 2* obosite la Eforie în aceeași perioadă. De Mamaia, nici nu vorbim.
