Există un loc în țară unde se adună campionii europeni la Catan. Este jucat de adulți și copii. În ultimii ani se observă o ascensiune a jocului, o creştere a numărului participanţilor la serile Catan şi o extindere a competiţiilor locale organizate în diverse oraşe ale ţării.
Jocul Catan a fost lansat în 1995, pe piaţa din România ajungând abia în 2008, când a fost tradus în limba română chiar de cei care organizează campionatul la nivel naţional, Ideal Board Games din Bucureşti.
În ultimii ani se observă o ascensiune a jocului, o creştere a numărului participanţilor la serile Catan şi o extindere a competiţiilor locale organizate în diverse oraşe ale ţării, scrie Ziarul de Iași.
„Este un joc care îţi permite învăţarea rapidă a regulilor, dar, în acelaşi timp, are şi o complexitate mare, pentru că fiecare tură va avea o hartă (tablă de joc) diferită, astfel încât probabilitatea ca un scenariu să se repete este foarte mică.
Este un joc atractiv pentru oameni, fiind mai ales de strategie, pe lângă puţinul noroc care trebuie. A prins momentul oportun, dar este un joc foarte reuşit”, a menţionat coordonatorul Board Games Events, Alexandru Lupuşoru.
Iaşul a dominat campionatul în anul 2022
Competiţiile Catan au loc în diverse oraşe din România, precum Bucureşti, Timişoara, Cluj sau Iaşi. Anul acesta, echipa din Iaşi se ocupă şi de organizarea competiţiei din Suceava, Botoşani, Bacău şi Piatra Neamţ.
Până în luna noiembrie sunt etapele locale ale competiţiei, iar apoi urmează etapa naţională.
Acolo vor participa 20% dintre câştigătorii etapelor locale, indiferent de numărul participanţilor, iar la etapa internaţională, care va avea loc anul viitor, vor ajunge câştigătorii premiului I şi premiului al II-lea de la etapa naţională.
Citește și: Test de inteligență: Avem ecuația: 5+2=4 din bețe de chibrit. Găsește forma corectă cu o mutare
„La o masă sunt trei sau patru jucători. Fiecare jucător, în funcţie de unde a ales să se poziţioneze la începutul jocului, va primi nişte resurse.
După ce are loc acest scenariu de iniţiere, fiecare jucător va da cu zarul şi în funcţie de zar şi de potrivirea cu numerele de pe tabla de joc, va primi diverse resurse.
Cu resursele respective, jucătorii pot fie să construiască drumuri, sate şi oraşe, fie să facă diverse acţiuni speciale în joc. Cine se dezvoltă cel mai mult va câştiga.
Este un joc de strategie, de probabilitate a numerelor şi de negociere, pentru că există posibilitatea desfăşurării anumitor schimburi între jucători, asemănăoare unor mici afaceri”.
De la 18 la 60 de ani
La competiţia locală din Iaşi, din 2022, au fost 60 de jucători. În general, media la evenimentele săptămânale Catan este de 30-40 de participanţi.
„Vârsta medie este de 26-27 de ani. Am avut jucători chiar şi de 18 ani, dar şi de peste 60 de ani.
Citește și: Test de inteligență: Aflați logica acestor ecuații. Doar 10% își dau seama cum se rezolvă. Tu știi?
E tipologia oamenilor care vor să se simtă bine şi din acest motiv aleg evenimentele noastre, pentru că vor un loc unde să se recreeze şi să se distreze”, a menţionat Alexandru Lupuşoru.