Ilarion Ciobanu, copilărie chinuită, viață grea și adulația unei țări întregi. Ireal ce a putut trăi! Pus la muncă de mic, marele actor nu a știut ce e aceea liniștea, până nu a închis ochii pentru ultima oară.
Ilarion Ciobanu, copilărie chinuită, viață grea și adulația unei țări întregi. Ireal ce a putut trăi
Născut într-o familie cu 3 frați, Ilarion Ciobanu nu a avut o copilărie ușoară. Dimpotrivă. Cel ce avea să devină unul dintre cei mai mari actori români a cunoscut greutățile vieții încă din fragedă pruncie, după moartea șocantă a tatălui său, pe când el avea numai 8 ani:
Ilarion Ciobanu s-a născut în 28 octombrie 1931, la Ciucur, Tighina, azi aflat pe teritoriul Republicii Moldova, într-o familie cu trei fraţi. Tatăl său, Vlase, nu avea o meserie anume, aşa că îşi căuta de lucru în funcţie de sezon, oriunde de la Tighina la Baia Mare sau la Brăila.
La un moment dat, bărbatul s-a angajat hamal în portul Constanţa, loc în care a şi murit, într-un accident, în anul 1939, când Ilarion avea numai opt ani. În urma acestei tragedii, mama a luat copiii şi s-a mutat chiar la Constanţa, unde a muncit ca un rob pentru a-şi întreţine familia, inclusiv ca bucătăreasă la spital. Ilarion a crescut la malul mării, cunoscând o copilărie traumatizantă, fraţii săi murind la vârste fragede. La frageda vârstă de 12 ani, a fost angajat ca „băiat la prăvălie”. Până să devină faimos, Ilarion Ciobanu a lucrat ca hamal, ţăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, şofer, marinar, pescar şi multe altele.
Citește și: Singurul actor cu 50 de roluri principale a fost marinar. După moarte se întoarce la prima dragoste
Tot la 12 ani, în vreme de război, a fost arestat. Alături de nişte prieteni, aflaţi în căutare de porumbei prin magaziile Oborului din Constanţa, a intrat într-un depozit de torpile nemţeşti. Copiii au fost reţinuţi, au fost duşi la chestură şi au fost bătuţi crâncen, însă, fiind copii, au fost eliberaţi a doua zi. Acum bărbatul casei, Ilarion a mers, cu primii bani câştigaţi în port, ca hamal, să îi cumpăre mamei sale o haină de astrahan, i-a dăruit-o și a invitat-o la o plimbare pe faleza din Constanţa.
S-a angajat, apoi, ca brigadier pe şantierul Bumbeşti-Livezeni, unde a devenit fruntaş şi a fost medaliat. A fost şi şofer de basculantă, fiind angajat să transporte piatră din localitatea Ovidiu pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră. Ce nu știe foarte multă lume este că uriașul Iarion (1,90m), a jucat rugby de performanţă, debutând în anul 1948, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella, la clubul „Ştiinţa” Bucureşti, ca jucător de „linia a doua”, un înaintaş de temut, pe care colegii de echipă l-au poreclit „Claris” sau „Gloabă“ - asta deoarece „era înalt şi alerga ca un cal“.
La 20 de ani, trăieşte tragedia cumplită a pierderii mamei sale, când aceasta nu împlinise nici măcar 39 de ani. La scurt timp, Ilarion se însoară cu o profesoară de limba franceză, căsătorie care nu a durat. Deși a încercat să intre la mai multe facultăţi – precum construcţii navale, mecanică, geografie – niciuna dintre aceste specializări nu s-a lipit de el.
Tânărul larion a intrat, în anul 1958, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Degeaba, s-a plictisit și aici. A cunoscut faima ca rugbist la clubul „Dinamo, iar în perioada 1959 – 1962 îşi încheie cariera sportivă la clubul „Progresul”. A apărut pentru prima dată într-un film, în anul de grație 1959, în scurtmetrajul lui Manole Marcus “Într-o dimineaţă după ploaie”.
În 1960 a debutat în lungmetraj, în pelicula „Setea”, regizată de Mircea Drăgan și Mihai Iacob, în rolul Mitru Moţ, alături de Ion Besoiu și Flavia Buref. După renunţarea la facultate şi debutul în „Setea”, s-a angajat ca electrician la Teatrul Municipal – cel ce avea să devină Teatrul Bulandra– apoi a trecut pe un post de “actor corp ansamblu”.
A trăit o poveste de dragoste tumultoasă cu o dansatoare din anasamblul „Ciocârlia”, Tamara Barna, care devine între timp asistentă medicală, şi cu care se va căsători de două ori, divorţând de tot atâtea ori, până în anul 1965.
În anul 1972, Ilarion se căsătoreşte cu Marion, cei doi adoptând-o pe pe Natalia Doina, fiica din prima căsătorie a soţiei, iar în 1978 se naşte Ioachim, care a absolvit tot I.A.T.C.-ul. După debutul din „Setea”, pentru Ilarion Ciobanu a urmat cariera de neegalat în filmul românesc.
În 1961, dă viață lui Popescu în „Omul de lângă tine”, un film regizat de Horea Popescu, în care a jucat alături de Silvia Popovici, Victor Rebengiuc şi George Mărutză, apoi ţăranului Petre în „Răscoala”, în regia lui Mircea Mureșan, ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu cu același nume, alături de Emil Botta și Nicolae Secăreanu.
Au urmat rolurile din „Vremea zăpezilor” (1966) regizat de Gheorghe Naghi şi jucat alături de Ștefan Mihăilescu-Brăila şi Toma Caragiu, „Columna” (1968), film istoric româno-est german regizat de Mircea Drăgan, după scenariul scris de Titus Popovici, alături de Richard Johnson, Antonella Lualdi, Ștefan Ciubotărașu, Amedeo Nazzari, Amza Pellea, Emil Botta, Franco Interlenghi, Gheorghe Dinică și Florin Piersic, sau personajul Nechifor Lipan din „Baltagul” (1969), regizat de Mircea Mureșan.
Citește și: Ce ar fi pățit Iuliu Moldovan și I. Ciobanu în seria 4 din westernul cu ardeleni. Cine l-a interzis
Ilarion Ciobanu a fost, apoi, Stroe Buzescu în „Mihai Viteazul” (1970), regia Sergiu Nicolaescu, jucând alături de Olga Tudorache şi Amza Pellea, a jucat în „Asediul” (1970), regia Mircea Mureșan, a fost comisarul Roman în „Cu mâinile curate” (1972), regia Sergiu Nicolaescu, alături de Sergiu Nicolaescu şi Gheorghe Dinică, „Ultimul cartuș” (1973), regia Sergiu Nicolaescu, „Dimitrie Cantemir” (1973), regia Gheorghe Vitanidis, „Pe aici nu se trece (1975), regia Doru Năstase, a fost în serialul TV „Toate pânzele sus!”, adaptare cinematografică după romanul cu același nume al scriitorului Radu Tudoran, regia Mircea Mureşan.
A fost personajul Traian Brad în trilogia „Profetul, aurul și ardelenii” (1978), regia Dan Pița, „Artista, dolarii și ardelenii” (1980), regia Mircea Veroiu şi „Pruncul, petrolul și ardelenii” (1981), regia Dan Pița, a jucat în „Iancu Jianu, zapciul” (1980) şi „Iancu Jianu, haiducul” (1981), regia Dinu Cocea, în serialul TV „Lumini și umbre” (1981), regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu, şi Mircea Mureșan şi în „Cetatea ascunsă” (1987), regia Adrian Petringenaru.
După 1990, Ilarion Ciobanu a apărut mai rar pe marile ecrane, fiind distribuit în „Crucea de piatră” (1994), regia Andrei Blaier, „Terente – Regele bălților” (1995), regia Andrei Blaier, „Tancul” (2003), regia Andrei Enache, ultimul său film fiind „Bored” (2004), în regia fiului său, Ioachim Ciobanu.
Ilarion Ciobanu, a fost şi un talentat poet, creaţii ale sale fiind publicate în Revista „Cinema”, dar şi un iscusit prozator, fiind autorul volumului „Un far la pensie”, publicat în anul 1980 la Editura „Junimea”.
Ce premii a primit Ilarion Ciobanu
Marelui Ilarion Ciobanu i-au fost decernate mai multe premii şi distincţii: Premiul ”Mamaia” (1966), pentru ”Vremea zăpezilor” și ”Răscoala”, premiul ACIN (1971), pentru ”Asediul” și ”Frații”, premiul ACIN (1973), pentru ”Ultimul cartuș”, ”Conspirația”, ”Departe de Tipperary” sau Medalia Centenarului Cinematografiei (1996). În 2004, în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, BiFEST, a primit Premiul de Excelenţă pentru contribuţia sa în arta cinematografiei.
A fost distins cu Ordinul Cultural în grad de Comandor, categoria D „Arta spectacolului”, „pentru întreaga activitate şi talentul interpretativ pus în slujba filmului românesc”.
Ilarion Ciobanu a murit în dimineața zilei de 7 septembrie 2008, la 76 de ani, răpus de un cancer faringian cumplit. Trupul său a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești din Capitală şi, conform dorinţei sale, cenușa sa a fost aruncată în Marea Neagră, în valurile pe care el a visat întreaga viaţă să navigheze, singur, pe o barcă purtată de pânze.
