Marin Moraru a încetat din viață pe 21 august 2016 la spitalul Elias din Capitală, unde era internta de aproape 2 săptămâni.
„Nu mi-e frică de moarte, ci de pragul acela. (…) Nu mi-e frică decât de o boală urâtă, care nu se mai termină”, declara cândva Marin Moraru.
Citește și: Frumoasa Ilinca Tomoroveanu și iubirea ei pentru un coleg de scenă. Vor rămâne împreună toată viața
Actorul Marin Moraru s-a născut la 31 ianuarie 1937 în Bucureşti, într-o familie modestă - tatăl său fiind vopsitor de vagoane la CFR, iar copilăria şi-a petrecut-o în cartierul Giuleşti, pe strada Tabla Buti.
În copilărie visa să devină aviator, însă, la îndrumarea tatălui a urmat cursurile şcolii de Construcţii Căi Ferate - Întreţinere Drumuri şi Poduri, perioadă în care l-a cunoscut pe regizorul Mihai Dimiu, care se ocupa de echipa de teatru de amatori a şcolii. Marin Moraru primeşte astfel primul rol din viaţa sa, în piesa "Steaguri pe tunuri", de A.S. Makarenko.
Citește și: După ce câștigă Cerbul de Aur, e constrânsă să devină „spion”. Fuge din România la doar 24 de ani
A fost muncitor
La absolvirea şcolii este repartizat la Braşov, ca picher de linie, unde a lucrat timp de aproape doi ani. După un an s-a transferat la uzina Griviţa Roşie, în Bucureşti, ca agent tehnic.
Se înscrie la Universitatea Politehnica, la sugestia familiei, unde este admis, dar fiindcă destinul i-a rezervat altceva, Marin Moraru află de la radio amănunte despre admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (I.A.T.C.) "I.L. Caragiale", unde se hotărăşte să-şi încerce norocul şi să participe la examen. Nu este admis, dar este acceptat ca "audient", participând timp de un an la cursuri fără a primi note. În cele din urmă, după un an trece examenul de admitere, fiind înscris direct în anul II, la clasa prof. Dina Cocea.
A absolvit I.A.T.C.-ul în anul 1961, având ca examen de diplomă rolul Agamiţă Dandanache din piesa "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale,
Actorul a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de Lucia Popescu-Moraru, om de radio, pe care a cerut-o de soție când era elevă. Povestea lor de dragoste este impresionantă. Cu soția lui s-a căsătorit când ea era foarte tânără, dar nu a regretat niciunul dintre ei alegerea făcută. Între ei a fost dragoste la prima vedere, dar și pasiune.
Au pornit amândoi la drum de la zero. Nu au avut nimic, dar încet, încet și-au făcut un rost. La baza relației lor a stat înțelegerea. Marin Moraru dezvăluia că au ales ca data căsătoriei lor să fie pe 29 februarie pentru a sărbători o dată la patru ani și să se simtă tineri.
Citește și: Angela Similea, datorii de milioane $. Fiul, bancher cu 35.000$/lună. Nepotul: soldat SUA cu 5.000
”Am pornit fără nimic, un covor şi-o pernă, şi am adunat încet, încet o casă plină cu bibelouri, cu tot ce trebuie sau ce nu trebuie unui om. Între noi a contat înţelegerea, capacitatea fiecăruia de a lăsa de la el şi faptul că suntem prieteni foarte buni, potrivit fanatik.ro.
Iar data căsătoriei noastre este 29 februarie, special am ales-o, ca să serbăm din patru în patru ani şi să nu ne simţim prea longevivi. Sunt sensibil, iar dacă nu ai suflet de copil înseamnă că ai murit, mai ales în meseria asta”, povestea regretatul actor Marin Moraru, despre soția sa.
Nu a vrut să rămână în Germania
Dintr-un interviu pentru okmagazine
Ştiu că vi s-a propus, mai demult, să rămâneţi în străinătate. De ce n-aţi rămas? Cu atât mai mult cu cât aveţi atâtea nemulţumiri faţă de România şi felul cum îşi tratează ea valorile.
Ştii ce se întâmplă? Am stat doi ani în Germania şi după două săptămâni, eu voiam să vin în România. Şi veneam din Germania frumos colorată şi sclipitoare, treceam în Austria, unde culorile se pierdeau uşor, se estompau, şi ajungeam la cenuşiul din România. Şi mă simţeam bine. (lăcrimează). Iar când stăteam aici vreo două săptămâni, mi se făcea un dor de Germania… Şi mă întorceam.
Omul care v-a chemat cel mai mult în ţară a fost soţia dvs. (n.r. Lucia Popescu Moraru, un extraordinar om de teatru, care i-a stat mereu alături marelui actor)
Da. Ea mă lega de ţară. Deşi venea şi ea la München.
Longevitatea căsniciei v-a ţinut aici şi v-a dat şi longevitatea în carieră.
Sigur că da. O linişte familială este benefică carierei.
Despre prieteni
„Cu domnul Dinică am fost colegi de bancă, am jucat în aceleași piese, iar el a făcut mai mult film, că eu am plecat la Institut. Apoi Caragiu, Cotescu, George Constantin... Cel mai grozav contract pentru un film era 40.000, din care primeai în mână 26.000 de lei.
Operațiunea Monstrul
Am stat în Deltă o lună de zile. Plecam la locul de filmare dimineața la 4, cu barca, printre plauri.
Să trăieăti pe bac o lună de zile, mâncând pește, pește și iar pește, și sarmale și chiftele de pește, și borș de pește, și zeamș de pește, și pește-n pește, e complicat.
La început e plăcut, pentru că n-ai mâncat de mult pește, dar după o lună, mai vrei o bucată de carne. Și dacă mănânci o bucată de carne de porc, și aia miroase a pește, că porcul e crescut cu pește. sursa AICI
Ultima cortină
„Nu mi-e frică de moarte, ci de pragul acela. (…) Nu mi-e frică decât de o boală urâtă, care nu se mai termină”, declara cândva Marin Moraru. În ultimii ani, actorul se retrăsese din viaţa publică, nemulţumit de modul în care se face acum film şi teatru. „Ce să fac? Cu beep-uri d-astea de nu te mai saturi de ele. ’te-n gură, ‘te-n nară, ‘te-n suflet şi alte lumânări... Asta este oribil, aşa ceva nu se poate!
Ei cred că sunt „reali”, că sunt normali, că asta-i realitatea. Cum pot eu să mă duc să fac aşa ceva? Cum pot eu să deschid gura să zic ’te-n nară? Spune-mi şi mie. Toate filmele româneşti fără asta nu există. D-asta nu mă duc la film. Nu se poate aşa ceva....
Am bucurat mult timp oamenii, Nu mai pot să-i bucur. Pentru că eu nu mă mai bucur. Dacă eu nu mă bucur, nu pot săi bucur nici pe ei", spunea actorul într-un interviu acordat Adevărul, în 2015.
Și mai spunea: „Nu ştiu cine este Marin Moraru. În primul rând, eu, ca actor, de mult nu mai ştiu cine sunt. Şi asta deoarece toate rolurile pe care le-am făcut sunt în mine, iar eu sunt o parte din toate personajele pe care le-am întruchipat”.
Marin Moraru a încetat din viață, pe 21 august 2016, la spitalul Elias din Capitală, unde era internat din data de 10 august. Avea 79 de ani.
Roluri în tetaru și film
Dintre rolurile de succes de la Teatrul ''Lucia Sturdza Bulandra'' amintim: Crăcănel în ''D' ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Lucian Pintilie, Diderot în ''Nepotul lui Rameau" de Denis Diderot, regia David Esrig, Socrate în ''Transplantarea inimii necunoscute" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, Koning Peter în ''Leonce şi Lena" de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei.
A mai jucat şi la teatrele Odeon şi "Nottara", dar cele mai multe spectacole, în care a realizat roluri memorabile, au fost la Teatrul Naţional ''I.L. Caragiale'', unde a fost actor din 1971 - ''Un fluture pe lampă" de Paul Everac, ''Trei fraţi gemeni din Veneţia" de Antonio Mattiuzzi, ''Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt, ''Gaiţele" de Alexandru Kiriţescu, ''Generoasa Fundaţie" de Antonio Buero Vallejo, ''O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, ''Aşteptându-l pe Godot" de Samuel Beckett, ''Harap Alb" de Radu Iţcuş, ''Azilul de noapte" de Maxim Gorki, ''Take, Ianke şi Cadîr" de Victor Ioan Popa, ''Crimă pentru pământ" de Dinu Săraru, ''Ultima oră" de Mihail Sebastian, ''Egoistul" de Jean Anouilh, notează site-ul www.tnb.ro.
Marin Moraru a cunoscut succesul deplin în cinematografie pe parcursul anilor '70 şi '80, când a fost distribuit în roluri importante din filme regizate de Manole Marcus (''Actorul şi sălbaticii'', ''Operaţiunea Monstrul''), Dan Piţa ("Filip cel Bun", "Concurs", "Faleze de nisip") sau de Horea Popescu ("Cuibul de viespi").
