Niciun semn de contagiere la un concert cu 5.000 de spectatori. Participanţii, testați PCR

DE Alex Darvari | 27.04.2021 - 16:06
Niciun semn de contagiere la un concert cu 5.000 de spectatori / US News
Niciun semn de contagiere la un concert cu 5.000 de spectatori / US News

Nu a existat ''niciun semn'' de contagiere după un concert-test desfăşurat pe 27 martie în Barcelona, Spania, la care au participat 5.000 de spectatori purtând măşti, însă fără să păstreze distanţa, au afirmat marţi organizatorii, potrivit AFP.

SHARE

La două săptămâni după un concert susţinut de trupa Love of Lesbian, toţi participanţii au realizat teste PCR şi ''nu există niciun semn care să sugereze că vreo contagiere a avut loc în timpul evenimentului, ceea ce era obiectul acestui studiu'', a declarat Josep Maria Llibre, medic în cadrul spitalului Germans Trias i Pujol din localitatea Badalona, cu prilejul unei conferinţe de presă.

Citește și: Sute de foști parlamentari se judecă pentru pensiile lor speciale. Jipa și Meleșcanu mai au câte una

Spectatorii, care au realizat teste antigen înainte de concert, au purtat măşti de tipul FFP2.

Potrivit medicului, doar şase cazuri pozitive din cei 5.000 de spectatori au fost depistate la 15 zile după concert, iar organizatorii sunt siguri că ''în cazul a patru dintre aceste şase cazuri, transmiterea nu a avut loc în timpul concertului''.

''Cu o ventilaţie optimizată, teste antigen şi purtarea măştii, putem garanta un spaţiu sigur'', a adăugat acesta.

În afara testelor şi a măştilor FFP2, ventilaţia precum şi capacităţile de primire în spaţii critice precum toaletele au fost strict controlate.

Organizat de un grup de festivaluri, mai mulţi promotori muzicali şi spitalul Germans Trias i Pujol, care au dorit să demonstreze că sunt posibile şi concerte în ciuda pandemiei, experimentul este unul dintre puţinele desfăşurate în Europa pe scena muzicală actuală.

Citește și: Liviu Dragnea rămâne în închisoare, instanța i-a respins cererea de eliberare condiționată

Un alt concert-test a avut loc la începutul lui martie în Ţările de Jos, cu participarea a 1.300 de persoane.

''O dată în plus, Barcelona şi cultura acestui oraş sunt pionieri ai unei situaţii inedite, când trebuie păstrată activitatea culturală cu toate garanţiile sanitare'', a spus bucuros Jaume Collboni, adjunctul primarului din Barcelona în timpul conferinţei de presă.

''Este posibil să relaxăm restricţiile şi să combinăm acest fapt cu activităţile culturale care trebuie reluate'', a mai spus acesta.

''Lumea are ochii aţintiţi asupra noastră, mulţi oameni ne întreabă cum am reuşit'', a explicat, la rândul său, Angels Ponsa, responsabil cultural în sânul guvernului regional catalan.

În decembrie, aceeaşi echipă de cercetători a organizat cu proiect-pilot într-o sală din Barcelona la care au participat 500 de spectatori testaţi în prealabil. Câteva zile mai târziu, niciunul nu contractase virusul. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te