Toate bune și frumoase până aici, dacă Anca nu ar fi fost niciodată însărcinată.
Anca Mihalache nu s-a considerat niciodată o femeie singură până când și-a pierdut soțul la 57 de ani.
O bătrână, care n-a fost niciodată gravidă, face un test ADN. Rezultatul îi dezvăluie că are o fiică
Anca și soțul ei, Cristian, au fost amândoi avocați specializați în drepturile omului, iar pasiunea lor pentru cauza lor i-a împlinit îndeajuns încât să nu aibă timp și de moștenitori
Anii au zburat mai repede decât crezuse Anca că este posibil și, într-o zi, să aibă un copil nu a mai fost posibil. Dar puteau totuși să mai adopte. Cristi și Anca începuseră procesul de adopție când... el a murit.
S-au cunoscut în facultate la un protest studențesc și s-au îndrăgostit la prima vedere. În următorii treizeci și cinci de ani, s-au gândit ocazional să aibă copii, dar apoi apărea o altă cauză, iar ”proiectul copilul” era pus deoparte pentru încă un an.
Anca se afla la birou, analizând o ultimă soluție pentru a salva un adolescent condamnat la închisoare, când a sunat telefonul. L-a ridicat, iritată de întrerupere. „Ar fi bine să fie o veste bună!”, a oftat ea.
„Doamnă Mihalache?” Vocea liniștită de pe linie i-a ridicat firele de păr de pe ceafă. „Este vorba despre soțul dumneavoastră, domnul Cristian Mihalache...”
Anca a lăsat telefonul să-i scape din degete, vocea compătimitoare și toate explicațiile transmise de această se auzeau tot mai încet. Cristian murise.
Inima aceea mare și curajoasă a lui cedase. „Sunt singură”, a șoptit Anca, «sunt complet singură».
În timp ce Cristian fusese crescut de părinți iubitori, Anca fusese plimbată de la un centru de plasament la altul până când ieșise din sistem.
Cu toate că nu pornise cu avantaje în viață precum alții de vârsta ei, mintea ei sclipitoare și tenacitatea o făcuseră să aibă note bune, care să-i permită să intre fără probleme la facultatea de drept.
Citește și: Fiul meu m-a lăsat singură, bolnavă și cu datorii în urmă cu 13 ani. Ieri a bătut la ușa mea
Acum, când ajungea acasă, nu mai era niciun Cristian cu care să împartă un pahar de vin la un porție de paste la pachet, nimeni cu care să se certe aprins despre problemele pe care le apărau, nimeni care să îi țină de cald în acel pat rece, acum gol.
Acum o singurătate sfâșietoare îi mistuia viața.
Anca și-a mărit numărul orelor de birou, s-a dedicat mai mult cazurilor, până când, într-o zi, s-a prăbușit la propriu de la epuizare.
După o lungă convalescență, și-a făcut în sfârșit un bilanț al vieții sale. Avea acum 60 de ani, era prea tânără pentru a se pensiona, dar nici suficient de puternică pentru a practica avocatura așa cum obișnuia.
Ce ar putea face? Să predea? A contactat prestigioasa facultate de drept pe care ea și Cristian o absolviseră și a obținut o ofertă de a preda câteva ore pe săptămână. Asta era ceva! Ar fi fost activă, utilă și înconjurată de minți tinere și strălucitoare!
Predarea a ajutat. Dar, la sfârșitul zilei, era singură, stând în pat și uitându-se la televizor până târziu în noapte.
Într-o noapte, la ora 2 dimineața,Anca s-a ridicat și s-a dus la baie, a aprins lumina și s-a uitat în oglindă, tristă și epuizată fizic și psihic.
Citește și: Bunică, îndepărtată de familie pentru că s-a angajat la o școală. Voia o aniversare ca în povești!
Ea și-a șoptit, lăsând capul ușor în piept: „Vreau să știu de unde vin și cum de nu m-au iubit părinții mei, de ce au ales să mă dea”.
A doua zi, a decis să caute să afle mai multe despre propriile origini. După nenumărate cercetări, Anca s-a hotărât asupra unei companii care părea cea mai de încredere.
A comandat testul ADN, a prelevat proba de salivă de la ea și a trimis-o la analiză.
O lună mai târziu a primit rezultatele.
O parte a raportului conținea o sumedenie de informații despre moștenirea ei etnică, dar într-o altă secțiune a raportului, a văzut cuvintele „49,96% potrivire” cu fotografia unei tinere roșcate pe care compania a identificat-o drept Mihaela Iordache, 33 de ani, fiica ei.
„Fiica mea?”, a șoptit ea. „Nu am nicio fiică. Nu am niciun copil!” Anca a trimis un e-mail agresiv, acuzând compania de incompetență și amenințând cu tot felul de probleme juridice.
Compania i-a răspuns prin telefon câteva zile mai târziu. „Doamnă Mihalache”, a spus bărbatul cu voce calmă de la celălalt capăt al firului.
„Ne-am consultat echipa tehnică și, confruntați cu afirmația dumneavoastră că nu ați fost niciodată însărcinată sau nu ați născut niciodată, ei oferă posibilitatea ca dumneavoastră să aveți un geamăn identic.”
„Un geamăn identic?” a oftat Anca, uluită. „Dar... O, Doamne! Am fost crescută în sistemul de plasament... Habar n-aveam...”
Așa că Anca i-a trimis Mihaelei Iordache un mesaj personal prin intermediul site-ului și a primit un răspuns entuziast care includea un număr de telefon și o sugestie de a se întâlni.
Anca a fost de acord și, două zile mai târziu, a intrat într-un restaurant și s-a îndreptat spre o masă la care stătea o roșcată subțirică.
Femeia, Mihaela, a încercat să se ridice, dar s-a prăbușit înapoi pe scaun, albă ca o fantomă.
„Tu...”, a șoptit ea. „Arăți exact ca mama. Exact, coafura aceea, tipul de haine... chiar și mergi ca ea!”
„Mihaela?” a întrebat Anca ezitantă. „Mama ta, a fost și ea în plasament?”
Citește și: O fată ia zilnic mâncare pentru un om al străzii, deși mama ei se opune. Bărbatul îi salvează viața
Mihaela și-a scuturat a negare capul.
„Nu! Mama a fost adoptată când avea doi ani. Nu avea nicio amintire despre mama ei, dar i-a fost greu să se adapteze.
Așa că, mai târziu, bunicii mei nu au încurajat-o să-și găsească familia biologică.” ”Mama ta...” a spus Anca. „Ea este geamăna mea. I-ai spus? Ea știe?”
Mihaela a dat din cap afirmativ.
„Da, știe. Totuși, e speriată. Nu a vrut să fac asta. Nu a vrut să știe de ce mama ei a abandonat-o.”
„Ne-a abandonat”, a spus Anca. „Ne-a abandonat și ne-a lăsat să creștem despărțite.”
Mihaela și-a ridicat telefonul mobil și i-a făcut o poză Ancăi.
A tastat un mesaj rapid și l-a trimis.
„Stai jos!”, a spus Mihaela. „Spune-mi despre tine!”
„Sunt avocat”, a spus Anca. „Și văduvă. Nu am copii, nu am pe nimeni, motiv pentru care am trimis ADN-ul meu...”
Dar Mihaela se uită peste umărul ei și fața ei a fost cuprinsă de un zâmbet larg.
„Mamă”, a strigat ea. „Vino s-o cunoști pe Anca”.
Anca s-a ridicat pe picioare tremurânde și s-a întors cu fața la... ea însăși!
„Anca?”, i-a șoptit celălalt eu, ”Eu sunt Angela.”
Anca nici măcar nu s-a gândit. Ea doar și-a întins brațele și le-a aruncat în jurul lui Angela. A descoperit că plângea, dar era în regulă, pentru că și Angela plângea, la fel și Mihaela.
„Întotdeauna am simțit că e ceva în neregulă cu mine, că lipsește o parte din mine”, a strigat Angela plângând.
„Și eu!”, a spus Anca. „Ca și cum doar jumătate din inima mea funcționa...”
„Acum suntem împreună!”, a spus Angela.
S-au întors, plângând și zâmbind de fericire, către Mihaela, care nu-și încăpea în piele de entuziam pentru că mama ei își descoperise sora pierdută și ea câștigase o mătușă simpatică.
Angela - care practica dreptul familiei - a explicat că a fost căsătorită cu tatăl Mihaelei timp de peste 15 ani înainte ca relația să se destrame.
Ea și adolescenta Mihaela au părăsit Constanța și au decis să înceapă o viață nouă în Cluj - care se întâmpla să fie locul unde locuia Anca!
Mihaela se căsătorise și avea 4 copii. „Deci ești bunică!”, a strigat Anca cu invidie. „Cristian și cu
mine am tot amânat să avem copii, credeam că avem vreme. Și apoi a fost prea târziu și acum sunt singură.”
„Nu, nu ești!” a spus Angela cu înverșunare. „Mă ai pe mine și pe Mihaela, și pe soțul ei și pe copiii ei... Nu vei mai fi niciodată singură!”
Așa că Anca a ajuns să aibă o familie mare și o mulțime de nepoți și nepoate care arătau ca ea.
Pe măsură ce cele 2 surori se cunoșteau mai bine, au descoperit că aveau asemănări stranii în viața lor și gusturi identice la multe...
Deoarece amândouă erau singure, surorile au ajuns să se mute împreună. De acum, Anca nu mai era singură!
