O fată ia zilnic mâncare pentru un om al străzii, deși mama ei se opune. Bărbatul îi salvează viața. O tânără, Emilia, care ajuta în fiecare zi un om fără adăpost, a ajuns urmărită de doi agresori. În mod surprinzător, în acel moment crucial, chiar persoana pe care o ajutase atâta amar de vreme îi vine în ajutor.
O fată ia zilnic mâncare pentru un om al străzii, deși mama ei se opune. Bărbatul îi salvează viața
Emilia se întorcea de la școală pe același traseu ca de obicei. Îi privea pe ceilalți copii cum se întorceau acasă cu prietenii lor, râzând și discutând. Iar ea era singură, fără măcar un singur suflet alături cu care să-și împartă bucuriile și tristețile zilei.
Emilia nu avea prieteni la școală din cauza mamei sale. Mama ei, Sandra, lucra ca profesoară la școală și nimeni nu o plăcea, pentru că era foarte strictă.
Toți copiii au început să se poarte urât și cu Emilia, chiar dacă ea nu le făcuse nimic rău. Sandra era la fel de strictă și cu ea, nu doar cu elevii ei. Îi cerea performanșe greu de atins, îi limita timpul liber și îi dădea o alocație minimă de 10 lei pe zi pentru a o învăța să economisească. Dar Emilia tot nu-și cheltuia banii de buzunar pentru plăcerile ei.
Citește și: Și-a lăsat mireasa la altar, iar motivul a fost aplaudat de mulți. Așa ceva nu se face și punct
"Oh! Ochi strălucitori!" a strigat Vasile când a văzut-o pe Emilia. Îi spunea așa pentru că spunea că ochii ei străluceau întotdeauna a speranță și credință. "Am crezut că nu vei veni astăzi." Emilia a zâmbit și i-a întins lui Vasile laptele și chifla. "Cum aș putea să nu vin? Atunci ce ai mânca la prânz?", a întrebat ea.
Vasile a luat mâncarea, plin de recunoștință. "Oh, copilă, cred că ești singura persoană din lume căreia îi pasă ce mănâncă un om fără adăpost la prânz", a spus el, începând să mănânce. "Cum a fost ziua ta? Ți-ai făcut prieteni?" Zâmbetul fetei s-a stins. "Nu, nu cred că cineva va dori vreodată să fie prieten cu mine", a spus ea încet.
Vasi a scuturat din cap. "Prostii. Ești o fată minunată și foarte bună. Într-o zi își vor da seama de asta. Crede-mă, vei avea mai mulți prieteni decât poți număra." Emilia a suspinat. "Nu prea cred."
"Dar sunt prietenul tău", a spus Vasi cu un zâmbet. "Doar pentru că îți cumpăr mâncare", a răspuns Emilia.
"Mâncarea nu e importantă", a spus Vasile, luând o mușcătură din chiflă. "Contează persoana cu care o împarți." Emilia a zâmbit, știind că Vasile mințea probabil pentru ca ea să îi cumpere mâncare în continuare, dar tot se simțea bine să audă asta. Îi plăceau discuțiile lor și se simțea mai puțin singură cu Vasile în preajmă.
După ce a mai petrecut puțin timp vorbind despre ziua ei și ascultând poveștile lui Vasi, Emilia s-a uitat la cer. Soarele începea să apună. "Trebuie să merg acasă acum, Vasile", a spus ea, ridicându-se în picioare. Vasile a dat din cap. "În regulă, ochi strălucitori. Ai grijă de tine."
"Ne vedem mâine."
Vasi i-a făcut cu mâna fericit. "Ne vedem mâine." Emilia s-a apropiat de casa ei și a văzut că mașina mamei sale era deja acolo. Inima i s-a strâns, știa că Sandra o va certa din nou pentru că a vorbit cu Vasile.
Când Sandra aflase prima dată despre discuțiile micuței cu Vasile, fusese furioasă. A pedepsit-o luându-i alocația pentru o săptămână. Din fericire, Emilia strânsese niște bani de la ziua ei de naștere, așa că a continuat să-i cumpere lui Vasile prânzul în secret. Sandra spunea mereu că oamenii ca Vasile sunt de vină pentru că ajung pe străzi... ca și cum ei ar fi ales acea cale.
Emilia nu era de acord, credea că oricine putea ajunge într-o situație similară. Întotdeauna se simțise prea stânjenită să-l întrebe pe Vasile de ce a ajuns fără adăpost. În ciuda acestui fapt, știa că Vasile era o persoană bună, iar asta era suficient pentru ea.
Emilia a respirat adânc și a deschis ușa de la intrare. Sandra stătea în hol, cu brațele încrucișate și o privire furioasă pe față. "Unde ai fost?" a întrebat Sandra dur. "Mă întorceam de la școală", a răspuns Emilia.
"De ce ți-a luat atât de mult?" a insistat Sandra. "Am decis să o iau pe drumul cel mai lung", a spus Emilia, încercând să rămână calmă. "I-ai mai cumpărat mâncare acelui om fără adăpost?" a întrebat Sandra.
"Numele lui este Vasile", a corectat Emilia. "Deci, ai făcut-o", a afirmat Sandra.
"Nu văd care este problema", a spus Emilia, cu vocea tremurându-i. "Problema este că nu vreau ca fiica mea să se asocieze cu oameni ca el", a răbufnit Sandra. "M-am săturat. Voi suna la poliție ca să fie reținut.""Nu!" a strigat Emily.
"Oameni ca el nu ar trebui să fie în cartierul nostru", a spus Sandra ferm.
"Mamă, te rog", a implorat Emily, cu lacrimi în ochi. Însă Sandra nu asculta de ea. Se îndrepta deja spre bucătărie pentru a lua telefonul. Emily privea panicată cum Sandra suna la poliție.
Citește și: ADIO, mare doamnă! Ileana Stana Ionescu a fost incinerată, soțul ei e îngenucheat de durere
"Nu voi mai cumpăra mâncare pentru Vasile!" a rostit Emily. "Doar să nu-i faci rău". "Mi-ai mai spus asta", a spus Sandra.
"De data asta pe bune, promit", a insistat Emily, cu vocea disperată. Sandra a făcut o pauză, uitându-se la Emilia. "Bine", a spus ea în cele din urmă, și a închis telefonul.
Un gest superb
A doua zi, Emilia i-a cumpărat lui Vasile lapte și o chiflă pentru ultima oară. S-a apropiat de el cu inima grea, ținând în mână alimentele.
"Vasile, nu-ți mai pot cumpăra mâncare", a spus ea încet, înmânându-i laptele și chifla. "Mama a vrut să pună poliția pe tine, așa că a trebuit să promit că nu voi mai vorbi cu tine."
Vasile a privit-o cu blândețe și i-a spus: "E în regulă, ochi strălucitori. O să mă descurc."
Emilia a ezitat, apoi a întrebat: "Pot să te întreb de ce ai ajuns pe străzi?"
Vasile a dat din cap. "Bineînțeles. Am așteptat să mă întrebi. Copiii mei s-au dovedit a fi foarte lacomi. Am vrut să-i ajut și, după îndelungi insistenșe, le-am cedat casa și compania mea. Dar ei nu au vrut să locuiesc cu ei și m-au dat afară".
"Nu poți face nimic?" a întrebat Emilia, cu ochii mari, șocați. "Am semnat totul voluntar, așa că, din păcate, nu pot face nimic", a explicat Vasile. "Am încercat să-mi găsesc un loc de muncă, dar din cauza vârstei mele, nimeni nu a vrut să mă angajeze." "Asta e foarte trist", a spus Emilia, cu un nod în gât.
"Da, este", a fost de acord Vasile. "De aceea apreciez atât de mult bunătatea ta. Mulțumesc."
"Îți mulțumesc că ești prietenul meu", a spus Emilia, cu vocea tremurându-i. "Dar trebuie să plec acum; mama va fi furioasă."
"În regulă. La revedere, ochi strălucitori", a spus Vasile, oferindu-i un zâmbet liniștitor.
"La revedere, Vasile", i-a răspuns Emilia, făcându-i cu mâna.
În timp ce pleca, lacrimile îi curgeau pe față. Simțea o tristețe profundă pentru Vasile și pentru că nu-l mai putea ajuta.
Trecuseră câteva săptămâni de când Emilia nu-i mai cumpărase mâncare lui Vasile. Îi lipseau discuțiile lor zilnice și căldura pe care i-o aducea compania lui, dar își onora promisiunea făcută mamei sale.
Într-o după-amiază, în timp ce se întorcea de la școală pe traseul ei obișnuit, a simțit un fior pe șira spinării. S-a uitat peste umăr și a observat doi bărbați ciudați care o urmăreau.
Inima ei a început să bată repede. A accelerat pasul, sperând să îi piardă, dar bărbații au ajuns-o din urmă. "Hei! Dă-ne rucsacul tău și nu-ți vom face rău", a strigat unul dintre ei.
Emilia era foarte speriată. Picioarele îi tremurau, dar s-a forțat să alerge peste podul de peste râu. Credea că poate scăpa, dar bărbații nu s-au lăsat mai prejos.
Au ajuns-o din urmă și i-au apucat rucsacul, încercând să i-l smulgă. Emilia a rezistat, gândindu-se la cum ar fi certat-o mama ei dacă l-ar fi pierdut. "Dă-i drumul!", a mârâit unul dintre bărbați, trăgând mai tare.
Dintr-o dată, cineva a început să țipe la ei. Emilia s-a uitat în sus și l-a văzut pe Vasile alergând spre ei, cu brațele fluturând agitat. "Lăsați-o în pace!" a țipat el, cu vocea plină de furie.
Bărbații, speriați de apariția bruscă a lui Vasile, au dat înapoi. Unul dintre ei a împins-o pe Emilia de pe pod înainte ca amândoi să fugă. Emilia a țipat când a căzut în apa rece. Deși știa să înoate, curentul era prea puternic. "Ajutor!" a oftat ea cu ultimele puteri, apa trăgând-o sub apă în clipa următoare.
"Rezistă, ochi strălucitori!"
Fără să ezite o clipă, Vasile a sărit în apă. A înotat spre ea cu mișcări puternice, hotărâte. "Rezistă, ochi strălucitori!", a strigat el. Vasile a ajuns la ea, a ridicat-o pe umerii lui și a dus-o la mal, cu o forță de neclintit.
Emilia scuipa apă și îi era foarte frig, corpul ei tremura necontrolat. Vasile a alergat până la șosea, cu hainele fleașcă, și a făcut semn unei mașini care trecea. "Vă rog, chemați o ambulanță!", a implorat el o femeie. Femeia a sunat imediat la 112.
Câteva momente mai târziu, a sosit ambulanța. Paramedicii au înfășurat-o pe Emilia în pături calde și i-au dat haine uscate. Era epuizată, dar în siguranță. A stat în camera de spital, așteptându-și mama, cu sufletul plin de recunoștință pentru curajul lui Vasi. Ușa s-a deschis brusc, Sandra îngrijorată a intrat furtunos. "Emilia!", a strigat ea, îmbrățișând-o strâns. "Ce s-a întâmplat?"
De ce frică?
"Niște bărbați au încercat să-mi ia rucsacul și apoi m-au împins în râu", a spus Emilia, cu vocea tremurând. "Doamne, copilul meu. Cum ai reușit să ieși?" a întrebat Sandra, cu ochii mari de frică.
"Vasile m-a salvat. I-a speriat pe bărbați și m-a scos din apă", a explicat Emilia. Sandra i-a spus, gâtuit, cu ochii în pământ. lui Vasile: "Știți... căutăm un om de serviciu la școală", a spus ea. "Oamenii de serviciu pot locui în căsuța de lângă școală, dacă vă interesează." Vasile a făcut ochii mari de uimire. "Aș fi foarte recunoscător dacă ați putea să mă ajutați cu asta", a spus el, aproape neîncrezător.
Emilia a fost cea mai fericită ascultându-i pe cei doi. Copila era mai mult decât recunoscătoare că Vasile avea, în sfârșit, o a doua șansă la o viață nouă.
