„Peștera Meziad este o peșteră mare, fiind una dintre primele peșteri amenajate și mult timp una dintre cele mai lungi peșteri din România (4.750 m lungime cu mai multe nivele) fiind situată în județul Bihor pe Valea Meziadului în regiunea sud estică a Munților Pădurea Craiului și zona de vest a Munților Apuseni.
Peștera din Munții Apuseni care e una dintre cele mai lungi din România: Are peste 10 milioane ani
Declarată monument al naturii, o rezervație speologică, peștera a fost cercetată intens.
„Peştera Meziad, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute obiective turistice de pe teritoriul României, a fost descrisă pentru prima dată de cunoscutul geograf austriac Adolf Schmidl (1863) şi a fost explorată aproape complet de către Czárán Gyula la începutul secolului XX.
Citește și: Povestea omului-lup care a băgat frica în locuitorii unui sat din Transilvania: Blestemat la naștere
Fauna cavernicolă (lilieci, fluturi, păianjeni, crustacee, gândaci) adăpostită aici şi care conferă unicitate peşterii a fost studiată pentru prima dată de Bokor (1921), Jeannel şi Racovițza (1929), potrivit albapress.ro.
De atunci, peştera a fost şi este studiată de oameni de ştiinţă din domenii diverse, a fost şi este explorată de speologi şi vizitată de cei care ajung pe meleagurile bihorene, în comuna Remetea” arată cei de la Discover Bihor în descrierea filmului.
Veche de peste 10 milioane de ani
Specialiștii spun că peştera cu o vechime de peste 10 milioane de ani este una dintre cele mai vechi peșteri din țară.
Pe lângă coloniile mari de lilieci, peștera găzduiește și organisme microscopice endemice care trăiesc doar în acest habitat.
De-a lungul timpului, peștera Meziad a fost locuită și de oameni, iar în timpul explorărilor au fost găsite oase ale ursului de cavernă, care a dispărut în urmă cu 12.000 de ani.
Citește și: „Untold-ul” pe vremuri: Târgul de Fete de pe Muntele Găina, record de audiență în 1963. Dej, prezent
Peștera are numeroase galerii impresionante și formațiuni, precum Galeria gurilor, Galeria prăbușirilor, Galeria tulnicului, Galeria descendentă, Galeria ponorului, Galeria cu șanț, Sala liliecilor, Sala turnurilor, Sala oaselor, Poșta, Pârârul gropilor, Gâtul dracului și Valea peșterii.
Unele dintre aceste galerii sunt protejate la nivel național și internațional, datorită coloniilor de lilieci care le populează, potrivit unei emisiuni TV.
Legenda Grâului din adâncul Munților Apuseni
Legenda Grâului din adâncul Munților Apuseni, din Peștera Meziad, este povestită de bătrânii din sat pe care o ştiu de la moşii lor, și moșii lor de la moșii lor și tot așa până la începutul vremurilor.
„Legenda ne spune povestea unor oameni din vremurile de demult ce au trăit în peștera Meziadului.
Acolo-şi aveau casa şi masa şi trăiau din vânatul sălbăticiunilor pădurii, pe care le prindeau cu capcane sau cu arcul cu săgeţi. Şi era printre ei o fată pe care o chema Florica. Într-o zi, Florica a alunecat de pe o stâncă şi, căzând, şi-a rupt un picior, aşa că n-a mai putut merge la vânătoare cu ceilalţi oameni. Stătea singură în gura peşterii şi s-a târât să ajungă afară la soare, lângă stânca de la intrare. Stând ea acolo a văzut o pasăre aşezată pe o creangă de fag.
Citește și: Un câine „alcoolic” a trebuit să fie sedat timp de o lună ca să scape de sevraj: Cum a ajuns să bea
A pus mâna pe o piatră şi a azvârlit-o ca să lovescă pasărea. N-a nimerit-o iar, pasărea speriată a zburat. Florica a văzut că atunci când s-a speriat pasărea din cauza pietrei a scăpat ceva din clonţ. S-a tras până acolo şi a găsit o sămânţă cum nu mai văzuse până atunci. Semăna cu sămânţa ierbii, dar ea era mult mai mare.
Atunci i-a săpat cu un surcel o groapă în faţă de soare şi a pus sămânţa acolo. A dus apă în pumni şi a udat-o. A udat-o aşa în fiecare zi până când a crescut mare şi a făcut spic.
A luat câteva seminţe, le-a frecat în palmă şi a început să le mestece. A văzut că-s bune. Atunci le-a semănat și pe celelalte şi atunci a avut şi mai multe seminţe. Au văzut şi ceilalţi oameni că sunt bune şi au început să caute locuri pentru semănat.
Citește și: FOTO Satul cu 6.000 de locuitori care stau pe aceeași stradă, lungă de 9 km: E comparat cu Toscana
Cu cât se înmulţeau boabele cu atâta le trebuia mai mult pământ aşa că au părăsit peştera şi au început să îşi facă colibe lângă holde. Sămânţa aceea era de grâu şi aşa a apărut pentru prima oară la noi şi i-a scos pe oameni din peşteră.
Povestea aceasta a fost spusă de Traian Negruț în 1956 și a fost transcrisă aici așa cum a fost și auzită,” arată platforma online Peștera Meziad.
