Este fiul lui Ștefan Bănică junior și nepotul lui Ștefan Bănică, așa că nu a fost deloc greu pentru Radu Ștefan să ajungă vedetă încă de la 20 de ani! Tânărul recunoaște, însă, că este cam timid. Are probleme la interviuri, și chiar de cântat a făcut-o cu greu. Tracul îi dă de furcă de fiecare dată, scrie Click.ro.
Radu Ștefan Bănică are 21 de ani și este deja actor și cântăreț, făcându-și timid, dar sigur intrarea în showbiz.
Până una alta, însă, Radu are ceva probleme cu gestionarea celebrității, obținute destul de devreme în cazul lui.
„Dacă nu beau ceva nu pot să deschid gura! Mai lăsați-mă puțin să-mi revin“, a spus acesta, semn că tânărul trebuia să se „îmbărbăteze” nițel cu un păhărel, pentru a face față întrebărilor mai mult sau mai puțin indiscrete.
Băiatul lui Ștefan Bănică junior a și recunoscut, de altfel, că are probleme cu tracul și emoțiile, nu doar în viața de zi cu zi, dar și pe plan artistic.
Până la vârsta de 18 ani, Radu nu a cântat decât în intimitatea casei sau a garajului, niciodată de față cu alți oameni.
„Am avut un trac și o groază să deschid gura!”
Radu Ștefan Bănică și-a dorit să devină mare artist încă din copilărie și să calce pe urmele tatălui său, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
„Când eram mic i-am spus tatălui meu că vreau să fiu artist. Vreau să cânt, vreau stadioane, eu de mic mi-am făcut ideea. Și-mi spune tata că muzica nu e o meserie, este un hobby, dacă vrei meserie, te faci actor, și în capul meu zic: hmm... eu vreau să mă fac și actor.
Cred că el se referea la hobby prin faptul că, dacă vrei muzică, te duci la Conservator. Doar că eu am vrut să fiu de mic artist, am vrut să cânt”, a mai povestit fiul lui Ștefan Bănică junior.
Radu Ștefan este fiul lui Ștefan Bănică Jr. din relația pe care celebrul cântăreț a avut-o cu Camelia Constantinescu, timp de cinci ani.
Este născut pe 7 februarie 2002 și tocmai ce a împlinit 21 de ani. Tânărul a absolvit studiile Liceului Teoretic Jean Monnet și este student la UNATC, fiind pasionat de teatru, exact ca și tatăl său.
Cine este tatăl său
Ștefan Bănică Jr., mult mai celebrul său tată, este actor, compozitor, cântăreț, regizor, producător și moderator TV. Are o carieră de peste 30 de ani, fiind unul dintre cei mai apreciați artiști din România.
A susținut mii de concerte, stabilind adevărate recorduri în România prin concertele sale de Crăciun, susținute consecutiv la Sala Palatului, cea mai longevivă și complexă producție muzicală din România, o adevărată tradiție de peste 15 ani.
A lansat 15 albume de autor, vândute în peste 500.000 exemplare, premiate cu cinci discuri de aur și două de platină.
Zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru și nenumărate alte premii și distincții vin în completarea palmaresului său impresionant.
Cu un public foarte variat, începând de la copii, tineri și până la părinți și bunici, Ștefan Bănică reprezintă un adevărat brand în showbizul românesc.
Este fiul celebrului actor Ștefan Bănică (senior) și al jurnalistei Sanda Vlad-Liteanu.
A fost căsătorit cu actrița Mihaela Rădulescu în perioada 1994 - 1999. A avut o relație cu Camelia Constantinescu, cea care i-a născut primul copil, Radu Ștefan. Cei doi însă nu au fost căsătoriți oficial și s-au despărțit în anul 2005.
În ianuarie 2006 Ștefan s-a căsătorit cu realizatoarea TV, Andreea Marin, care a născut pe 15 decembrie 2007 o fetiță pe nume Ana Violeta. În octombrie 2013 Ștefan Bănică și Andreea Marin au divorțat.
Din 2013 Ștefan Bănică este într-o relație cu cântăreața Lavinia Pârva.