"Am fost întrebat începând de anul trecut de ce nu fac iepuraşi cu mască. Pentru că iepuraşii noştri româneşti sunt sănătoşi. (...) Omagiem virusul? Sărbătorile pascale sunt legate de speranţă, sunt legate evident şi de durere, fiind vorba de răstignire. (...) Eu doresc să fie ultimul sezon în care să existe pandemie. Îmi doresc ca lumea să îşi recapete suflul şi optimismul de dinainte de pandemie. Unul dintre marile pericole în momentul de faţă îl reprezintă decepţia, deziluzia, faptul că nu mai există vise, faptul că de foarte multe ori nu ne mai îngăduim să visăm. Acum grija noastră este să ne securizăm sănătatea. Trebuie să ne găsim temeritatea, în viaţa asta cred că în toate lucrurile trebuie să fii temerar", a declarat, pentru Agerpres, Florin Balan.
În acest sezon, de Paşte, comenzile de ciocolată şi-au revenit la nivelul celor din 2019. Spre deosebire însă de perioada de dinainte de pandemie, acum, cei care îşi comandă ciocolată artizanală, pictată manual, de la Cisnădie, sunt mult mai exigenţi şi majoritatea dintre ei întreabă care este concentraţia de cacao din ciocolată şi dacă aici angajaţii au avut COVID-19, pentru a fi siguri că ceea ce mănâncă nu le pune sănătatea în pericol.