Spunem „ministru”, dar există „ministră”? De la o vreme, a apărut în spațiul public, inclusiv în unele articole de presă, vrianta feminină a cuvântului, deși generații de români au învățat și au folosit doar forma consacrată a acestui substantiv masculin. Totuși, câtă dreptate au cei care susțin că trebuie spus și scris „ministră”?
Spunem „ministru”, dar există „ministră”? De ce Alina Gorghiu susține folosirea formei feminine?
Dicționarele ne arată că „ministru” desemnează un înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister.
E un substantiv masculin, ajuns în limba română, din latină (minister), pe filieră franceză (ministre).
Toate bune și frumoase, însă, de ceva vreme, a început să se folosească și varianta feminină a cuvântului, adică „ministră”.
În general, norma acceptată până nu demult în privința desemnării unor meserii ori funcții era folosirea formei la masculin a acestora, iar „medic” „doctor”, „chirurg” sau „academician”, „președinte” „ministru” ar fi doar cîteva dintre exemple.
Genul feminin se poate exprima, în acest caz, prin introducerea înaintea lor a unui termen de politețe, precum „doamnal doctor” sau „doamna ministru”.
Citește și: De ce „sânge” nu are formă de plural? Cât de corect e „sângiuri”? Alte cuvinte în aceeași situație
Printre cele mai vocale voci în acest sens se numără și titulara portofoliului de la Ministerul Justiției, Alina Gorghiu.
Încă de vara trecută, ea a început o campanie destul de susținută pentru impunerea formei feminine a cuvântului „ministru”.
Gorghiu a adus ca argument gramatical, științific, faptul că ultima ediție a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al limbii române (DDOM 3), cea din 2021, validează termenul de „ministră”, incluzându-l în lexicul limbii române.
Demnitarul -sau demnitara - a decretat că femeile care ocupă cea mai înaltă funcție de conducere într-un minister trebuie să fie numite „ministre”, nu „miniștri”.
Înaintea Alinei Gorghiu, cea care a încurajat acordarea în gen a titulaturii respectivei demnități guvernamentale a fost Monica Anisie, fost ministru - sau ministră - la Ministerul Educației.
DOOM recomandă folosirea termenului în limbajul neoficial
Dar iată ce scria, în luna august a anului trecut, pe pagina sa de Facebook, Alina Gorghiu:
„Corect este „ministră” și „președintă”! Cuvintele au fost recunoscute oficial de Academia Română!!
Este un act de normalitate. Femeile ocupă funcții de conducere atât la stat, cât și în mediul privat. Iar modul în care vorbim despre ele trebuie să reflecte asta.
Nu „doamna președinte”, ci „președintă”! Nu „doamna ministru”, ci „ministră”!”, scria șefa de la Justiție, conform Renasterea bănățeană.
La prima vedere, s-ar părea că „ministra” Gorghiu ar avea dreptate. Într-adevăr, termenul a fost validat în DOOM 3, dar nu ca o corectare a unei erori de exprimare, ci pentru că, în limba română, uzul devine normă la un moment dat
Citește și: De unde provine expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”? Ce însemna inițial?
De altfel, imensul dicționar editat sub egida Academiei Române cuprinde peste 3.600 de cuvinte noi, multe dintre ele fiind preluate din limba engleză, care sunt tot mai utilizate în limbajul de zi cu zi, potrivit politistullimbiiromane.ro.
Dar... Conform aceluiași DOOM, existența acestor termeni nu înseamnă neapărat că este recomandată folosirea lor - deci nu este o validare totală ori o normă - ci reflectă doar posibilitatea utilizării acestora în anumite contexte.
Este și cazul formei „ministră” despre care se specifică faptul că utilizarea sa poate fi făcută în vorbirea colocvială, adică cea liberă, familială, neoficială, cea de la un pahar „de vorbă” cu prietenii sau dincolo de „zidurile” funcției oficiale.
Deci, nu când e vorba de acte sau adresări oficiale, publice, așa cum e și cazul articolelor din presă ori a conferințelor de presă, spre exemplu.
Citește și: Reacţia ministrului Justiţiei la gafele din procesul lui Vlad Pascu: „Îmi pare teribil de rău”
Ceea ce înseamnă că, în actele oficiale, Alina Gorghiu, că vrea, că nu vrea, rămâne „ministru”, nu „ministră”.
Iar egalitatea de gen ar trebui să se regăsească în alte lucruri și decizii, mult mai importante, nu în crearea artificială a unor variante „atonale” de cuvinte, doar în numele acelei egalități.
