O trecere în revistă a celor mai importante atracții turistice ar cuprinde numeroase situri arheologice bine conservate, cadrul natural deosebit, oamenii primitori, cu tradiții bine păstrate, și cei aproape 1.300 de kilometri de coastă scăldați de Marea Mediterană, unde plajele sunt doar cu nisip fin.
Pentru a savura, însă, cum trebuie farmecul Tunisiei, nu este suficientă o vacanță pseudo-statică, în care să bifați câteva obiective importante și atât. Un ceai tradițional servit la Cafeaua Sidi Bou Said, într-o casă tipic arăbească, mirosul iasomiei ce se simte pe toate străduțele înguste ale Medinei din capitala Tunis, momentul de liniște interioară simțit la poarta deșertului sau adrenalina unui safari, cu ATV-uri ori mașini „4x4“ sunt doar câteva dintre argumentele suplimentare pentru care această țară merită vizitată.
Sidi Bou Said
De asemenea, Tunisia are o istorie tumultoasă. Din cauza poziționării în bazinul Mării Mediterane, dar și resurselor naturale, teritoriul pe care se află Tunisia astăzi a fost disputat de-a lungul timpului de fenicieni, romani, vandali, bizantini, arabi, turci și, în final, de francezi.
Iar fiecare cultură a lăsat mărturii specifice inegalabile, precum cea mai impresionantă colecție de mozaicuri romane din lume, care se află la Muzeul Bardo din Tunis, care este amenajat în fostul palat al guvernatorului francez și al beilor (guvernatorii turci).
Medina, Tunis
Primul complex a fost ridicat de sultanul Al Mustansir în secolul al XIII-lea, iar o parte din sălile cu exponate se află în fostul harem, ale cărui plafoane sunt acoperite cu decorațiuni dintre cele mai rafinate.
Cetatea Cartagina este unul dintre cele mai importante situri. Întemeiată în anul 814 î.e.n de prințesa feniciană Dido Elisa, așezarea fortificată a fost disputată de toate marile puteri ale vremurilor, fiind chiar rasă de pe fata Pământului în secolul al II-lea î.e.n și, apoi, reconstruită. Astăzi, numele de Cartagina este purtat de cartierul de lux al capitalei Tunis, unde se află și Palatul Prezidențial.
Muzeul Bardo
La El Djem se găsește al treilea amfiteatru ca mărime și cel mai bine conservat din lume. Acesta a fost construit în prima parte a secolului al III-lea și putea găzdui peste 30.000 de spectatori.
Motivul pentru care un edificiu de o asemenea capacitate a fost ridicat în această zonă, teoretic, fără importanță pentru Imperiul Roman, este încă un mister pentru arheologi. Grație gradului excelent de conservare, aici, spre deosebire de Colosseumul de la Roma, vizitatorii pot păși în arena gladiatorilor și chiar pot intra în subteran.
Apoi, puteți merge către Sbeitla, un oraș antic deosebit. Deși doar parțial excavat, situl deține unele dintre cele mai bine conservate edificii romane din Nordul Africii. În cadrul turului se pot vizita Capitoliul, bazinul de acumulare a apei, diferite tipuri de locuințe private, piața publică și teatrul.
Muzeul Bardo