Jean Constanatin s-a născut într-o localitate cu rezonanță balneo-turistică, Techirghiol, la 21 august 1927. Provine dintr-o familie numeroasă, cu 5 fete și 4 băieți. Era vorba de o familie mixtă - mama fiind grecoaică, iar tatăl, albanez. Poate de aici irezistibilul său farmec.
Jean nu va avea studii de teatru deși va juca pe scena Teatrului Fantasio din Constanța timp de aproape 30 de ani între 1957 și 1985, bifând 39 de premiere. Piesa „Săracul Gică” avea să se joace în 1.500 de reprezentații.
A cărat saci în port
La 17 ani se angajează în port, unde căra saci, alături de viitorul mare actor, Ilarion Ciobanu. Joacă împreună o piesă pentru muncitorii din port. Se chema „Pentru libertate”.
Citește și: Dinică ar fi avut 89 ani. Băiat de cartier, respins la „teatru”. Își întâlnește iubirea la 60 de ani
A urmat Şcoala de arte şi meserii din Bucureşti, unde a mers pe specializarea „desen tehnic“.
Normal, dat fiind că tatăl său era arhitect. Tatăl său l-a luat apoi să lucreze cu el şi i-a găsit tot felul de slujbe: cofetar, ajutor de zidar sau creator de modele de pantofi din pânză.
„Tatăl meu a fost arhitect. Cred că natura m-a înzestrat pentru a face omul să râdă. Louis de Funes îmi place la nebunie. Şi Gassman. Mi-am început activitatea artistică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în 1952. Eram angajat al Consiliului sindical al şantierului. Controlam brigăzile artistice. Pe urmă m-am transferat la I.M.U Medgidia. Aici am luat cîteva premii, cu brigada; în 1954 am fost laureat pe ţară pentru marinarul din opereta «Vânt de libertate»”, spunea într-un interviu.
Și norocul îi va surâde tot la o brigadă de amatori
Aceste brigăzi artistice l-au ajutat să se angajeze la Teatrul Fantasio în 1957, teatru căruia îi va fi fidel.
„Când m-a auzit Constanța Crăciun interpretând monologul lui N. Canner „Nu mă bag”, a spus: „Legitimați-l p-ăla! Dacă nu e artist profesionist, dați-i Premiul 1, că merită!”. Și cum abia atunci mi s-au descoperit „talentele”, m-au cooptat în echipa Casei de Cultură a Sindicatelor din Medgidia, unde, cu rolul marinarului Tono, din opereta „Vânt de libertate”, de Dunaevsky, am mai cucerit un loc întâi, pe țară”, își amintea Jean.
A debutat în film în 1965
A jucat în peste 70 de pelicule făcând naveta București - Constanța.
„«Procesul alb» a fost primul meu film. Criticii de film spuneau «extraordinarul Jean Constantin», lucru care mi-a mers la inimă. Când mă bătea Toma Caragiu în «Procesul alb», în secvenţa de la Poliţie… am simţit-o. Bătaia s-a filmat pe viu, cu un aparat silenţios. Operatorul îi spusese lui Toma că trebuie «să se simtă palma» pe faţa mea. Eram în gros plan. Jucam cu un actor atât de mare!”, a povestit actorul.
Citește și: Ce urma să se întâmple cu Gogu, Patraulea și Trandafir în seria 4 din B.D. care a fost interzisă
Faima uriașă a cunoscut-o când a jucat în cele trei serii din filmul Brigada Diverse.
„Mi-am câştigat popularitatea datorită filmelor. În filme nu m-a dublat nimeni niciodată. Am sărit de pe cal, de pe vapor…. Pe mine nu m-a lansat televiziunea, ca pe alţi colegi. Am apărut la televizor de câteva ori… «Procesul alb», «Haiducii», «B.D.-urile» (Brigada Diverse), «Explozia», «Gloria nu cântă», «Revanşa…», filmele lui Sergiu Nicolaescu…. în compania actorilor Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani și Dem Rădulescu”, spunea actorul.
A fost amendat pentru un sandvici.
„Mircea Drăgan, regizorul, îi încurajează pe actori să improvizeze pe platouri. Nu e rigid. Are, însă, o singură ”nebunie”. Cere punctualitate. Se trag cadre pe ”Dinamo”, pe stadion. Da, ”plutonierul Căpșună și câinele Costel”. Jean Constantin trece strada, se duce să-și ia un sandvici. La întoarcere, regizorul îl întreabă, așa, într-o doară, cât a costat. ”Trei lei!”, răspunde artistul. ”Nu-i adevărat! A făcut 503 lei”, sosește replica.
”Cum așa, eu nu știu cât am dat pe el? Ce glumă e asta?” ”Îmi pare rău, îmi ești simpatic, dar n-am ce face. Ai plecat de la filmare, asta te costă, ca amendă, 500 de lei. Acum adună tu!”, spunea actorul.
Era actorul „altfel” de care regizorii avea nevoie
A apărut în „Toate pânzele sus” și asta o datorează familiei lui care l-a înzestrat cu accentul corespunzător.
„Îmi amintesc că pentru acest rol au fost mai mulți candidați: Frații Crâșmaru, Mihai Mereuță, Ernest Maftei și toți aveau accent moldovenesc. Când am început eu să le-o zic pe turcește, Radu Tudoran și Mircea Mureșan au zis la unison: „Ăsta e Izmail!”, a spus actorul în cartea „Surâsul și lacrima scenei”, de Oana Georgescu.
Jean Constantin știe că era ales de regizorii care aveau nevoie de „o pată de culoare” în film.
Citește și: Controversata moarte a lui Adrian Pintea. Ascultă vocea inimii, renunță la medicamente. Avea 54 ani
„Esența gândirii regizorilor era asta: „Am nevoie de o pată de culoare în filmul meu, că prea se măcelăresc toți!”. Așa am ajuns să fac adevărate roluri de compoziție, precum Parpanghel, în „Haiducii”, vioristul din „Explozia”, unde am intrat în flăcări de-adevăratelea, Izmail în „Toate pânzele sus” sau Mitică DKW, din „Mastodontul”, spunea Jean.
Niciodată nu mi-a plăcut să am bani la mine și toată viața mea am dat ca să nu îi am.
A avut trei căsnicii
Jean Constantin a fost căsătorit cu Mioara Mocanu, artistă la Teatrul de păpuşi din Galaţi, lângă care a stat aproximativ 17 ani, urmându-i Nina Cocea, balerină la „Fantasio“, iar în 1980, Jean s-a căsătorit cu Elena Nina Petcu, sufleur la Teatrul Naţional Bucureşti.
Pe Nina, așa cum o alinta actorul, Jean Constantin a întâlnit-o la 50 de ani. Nina a iubit un alt actor înainte să fie cucerită de Jean. Elena fusese soţia marelui actor Gheorghe Cozorici.
Va rămâne 30 de ani alături de Jean Constantin, până la moartea acestuia, în 2010.
