Vasile Nițulescu s-a născut pe 25 aprilie 1925 în București. Avea să plece dintre noi în 11 februarie 1991 la vârsta de 65 de ani.
De-a lungul vremii a făcut 45 de roluri în teatru, pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova și la Teatrul Mic din București. Cariera din cinema este la fel de abundentă, jucând în nu mai puțin de 50 de filme.
Newsweek România a descoperit în revista Teatrul din anul 1991 un portret „necruțător”, nu la adresa actorului, ci mai ales la adresa publicului și a celor care (colegi) nu l-au prețuit îndeajuns de mult în timpul vieții.
Textul se numește „Moartea unui artist” și este semnat de Valeriu Moisescu
„Frazarea cu totul surprinzătoare a actorului, densitatea tăcerilor sale încărcate de un permanent dialog interior, privirile, uneori furișate prin colțuri, alteori sclipind de șiretenie, gesturile mărunte și voit stângace, glasul de un timbru inconfundabil constituiau o imagine de neuitat, amintind prin forța incredibilă a expresiei de arta marelui vrăjitor al scenei românești, maestrul Nicolae Bălțățeanu...
Puțini îl cunoșteau cu adevărat pe acest artist retras într-o carapace înșelătoare.... De o inteligență sclipitoare, care-l făcea să-și drămuiască sensibilitatea pe un cântar infitezimal, uneori cu un umor bonom, alteori caustic sau plin de amărăciune, Vasile Nițulescu împletea curățenia sufletească a țăranului român cu subtilitatea și rafinamentul unui cărturar de elită.
Prieten al poeților și pictorilor, al năstrușnicilor și vagabonzilor, nea Vasile - cum îmi plăcea să-i spun - făcea parte dintr-o altă lume, din universul lui Mateiu Caragiale, sau din galeria "frumoșilor nebuni ai marilor orașe”...
Singuratic, „moare în mizerie, frig și sărăcie”
Vasile Nițulescu a fost, în zbuciumata·și tumultuoasa sa existență, nu numai un actor, un șuetist și un băutor de rasă, el a fost un poet necunoscut și un dramaturg puțin jucat.
Citește și: „Regina singuratică” joacă în 20 filme. Fuge de Securitate la Paris, unde e iubită. Uitată, în țară
Vasile Nițulescu, acest artist modest, care refuza să poarte masca infatuată a vedetei, ne-a părăsit, părăsind teatrul și retrăgându-se în ultimul timp din ce în ce mai mult în sine însuși și în bârlogul său, până la evaporarea în neant.
A murit în mizerie, frig și sărăcie, părăsind o lume debusolată care se condamnă pe sine însăși atâta vreme cât nu se dovedește capabilă să respecte arta și să-și protejeze artiștii.
Citește și: Iubit de copii în anii '90, actorul „cu măgărușul” stă în garsonieră și are o pensie de 2.000 de lei
Prin flacăra care l-a mistuit, Vasile Nițulescu a lăsat în urmă o lumină... Numele său va rămâne înscris în sufletele noastre, în nesfârșita galerie a martirilor, bufonilor, îngerilor și golanilor pe care n-am fost capabili să-i prețuim sau cel puțin să-i înțelegem”, scrie autorul în revista Teatrul la puțin timp după moartea actorului, în 1991.
A fost actorul ne-cameleon
„La originea iubirii și urii mele pentru teatru e ceea ce aș numi labilitatea talentelor, am oroare de actorul cameleon. Pentru mine, ca și pentru prietenul meu Ivan Helmer, exemplul cel mai convingător a fost un actor de mult dispărut, Vasile Nițulescu. Actor ne-cameleon prin excelență, căci el nu-și prostitua talentul pentru ca să fie pe placul personajului, el aducea personajul către el”, declara, la un moment dat, regizorul Radu Penciulescu, într-un dialog cu criticul de film, George Banu.
Despre Vasile Nițulescu se spune că obișnuia să scrie poezii excepțional de frumoase care, ori au rămas printr-un sertar, ori le dădea pe pachete de țigări.
Vasile Nițulescu a jucat în numeroase filme printre care amintim doar: : Viața nu iartă, Setea, Printre colinele verzi, Chemarea aurului, Cireșarii, Filip cel bun, Un comisar acuza, Tănase Scatiu, Toamna bobocilor, Toate pânzele sus, Buzduganul cu trei peceți, Doctorul Poenaru, Iarba verde de acasă, Iarna bobocilor, Profetul, aurul și ardelenii, Burebista, Masca de argint etc.
