Fulgy din Clejani și iubita lui, Bia Khalifa, cunoscută de pe site-ul pentru adulți Onlyfans, au declanțat un scandal pe Aeroportul Otopeni la venirea în țară de la Milano. Apoi, într-o postare pe TikTok, Bia Khalifa i-a acuzat pe polițiști că au târât-o într-o cameră, unde ar fi pipăit-o și ar fi bătut-o.
Polițiștii au arătat că, totul a plecat după ce Fulgy din Clejani a fost rugat să stea la coadă, la fel ca toată lumea, la controlul pașapoartelor la intrarea în țară.
De data aceasta, internauții au fost de partea polițiștilor pe care i-au felicitat pentru atitudine.
Bia Khalifa a înjurat și a lovit cu piciorul un polițist
”După ce colegii noștri din cadrul Aeroportului Otopeni au rugat pe prietenul unei «vedete» să stea în mod civilizat la controlul de frontieră și să nu se bage în fața altor pasageri, aceasta a adresat injurii acestora după ce i-au verificat documentul de călătorie.
Citește și: A cui e singura stea pe care nu se poate călca pe Hollywood Walk of Fame
În momentul în care polițiștii de frontieră au vrut să o conducă în linia a doua de control pentru sancționarea contravențională, aceasta a devenit agresivă, lovindu-l cu piciorul pe unul dintre colegi, fapt pentru care a fost încătușată și condusă la camera de control de pe sensul intrare în țară.
Aceasta a fost sancționată contravențional cu suma de 4000 lei pentru «săvârșirea fără drept a oricărui act de violență fizică sau verbală asupra unei persoane aflate în perimetrul unui aeroport», sancțiune prevăzută de Codul Aerian.
Într-un delir continuu, atât pe timpul completării procesului verbal de sancționare, când a continuat să aducă injurii colegilor, folosind cuvinte obscene, cât și în imaginile video postate ulterior pe unele rețele de socializare, aceasta practic își imaginează că a fost «pipăită, aruncată pe jos, jignită și bătută». Colegii noștri au folosit dispozitivele body-cam din dotare în toată această perioadă, astfel că aceste halucinații ale ”vedetei” nu au niciun fundament.
Noi nu ne putem opune dorințelor și imaginației acesteia, însă toate acestea și le poate îndeplini în cercul ei de prieteni, însă fără a jigni polițiștii și a terfeli imaginea Poliției de Frontieră Române”, se arată în mesajul postat pe Facebook.