Roxana Mărăcineanu, ministrul Sporturilor în Franța

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 13.10.2018 - 19:08
Roxana Mărăcineanu
Roxana Mărăcineanu

Românca a fost desemnată, luna trecută, în funcția din care tocmai demisionase fosta campioană la scrimă, Laura Flessel.

SHARE

„Mulţumesc mult Franţei şi acestei republici atât de primitoare, pe care sunt bucuroasă să o servesc. Nu există o modalitate mai frumoasă de a înapoia Franţei ceea ce mi-a dat de la sosirea mea din România, în 1984, la vârsta de nouă ani. Părinţii mei aveau atunci vârsta pe care o am eu acum. Nu ştiau un cuvânt în franceză, nu cunoşteau pe nimeni aici. Nu am crezut că voi ajunge atât de departe, mai ales că am început într-un centru de integrare a refugiaților, în Bretania. Vă mulțumesc că am avut șansa, eu și fratele meu, să trăim o viață liberă“, a declarat Roxana Mărăcineanu, pentru AFP. 

Întrebată despre obiectivulul câștigării a 80 de medalii la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, obiectiv stabilit de predecesoarea sa, Roxana Mărăcineanu a declarat că o interesează mai mult modul prin care va asigura condiții sportivilor pentru a ajunge să aibă rezultate. „Nu vreau să mă uit la numerele anunţate. Nici nu ştiu dacă voi anunţa eu altele, chiar dacă este o obişnuinţă să anunţi. Vreau să mă concentrez mai degrabă pe ceea ce vom pune în practică pentru a ajunge acolo“, a spus Roxana Mărăcineanu, în condițiile în care Ministerul Sporturilor din Franța a avut în acest an un buget de 481,6 milioane de euro, cu 7 la sută mai mic decât în 2017. 

Carieră

Roxana Mărăcineanu are dublă cetățenie, română și franceză și, în 1998, a devenit prima campioană mondială a Franței la înot, în proba de 200 m spate, la Perth (Australia). Un an mai târziu a cucerit titlul de campioană europeană în aceeași probă, la Istanbul (Turcia).

În 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney (Australia), Roxana Mărăcineanu a cucerit medalia de argint la 200 m spate. La acea ediție, ea a fost învinsă de românca Diana Mocanu.

Patru ani mai târziu, Roxana Mărăcineanu s-a retras din activitatea sportivă, apoi a fost consultant pentru Televiziunea Franceză, Europe 1 și l’Équipe TV. 

În 2010 a fost aleasă consilier regional în Île de France (Paris) din partea Partidului Socialist.

După ce în Franța au fost înregistrate mai multe cazuri de copii care s-au înecat, în iulie 2018 premierul Edouard Phillipe i-a cerut Roxanei Mărăcineanu să facă parte dintr-o comisie interministerială (Educație Națională și Sport) însărcinată cu gândirea modalităților de îmbunătățire semnificativă a rezultatelor instruirii înotului în școlile primare francize.

Roxana Mărăcineanu este căsătorită cu jurnalistul Franck Ballanger, cei doi având trei copii.

Top 10 Serviciul public

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te