A început testarea naţională pentru COVID-19

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 02.07.2020 - 09:12

Testarea naţională anti- COVID-19 a început cu judeţul Ialomiţa, dar au fost recoltate şi câteva probe din Bucureşti, anunţă Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

SHARE

Testarea ar urma să se încheie la sfârşitul lunii august şi este făcută cu cea mai avansata metodă disponibilă în acest moment. În toamnă, autorităţile vor avea o imagine cu privire la procentul românilor care au trecut prin infecţie, pe cele opt regiuni de dezvoltare.

”Toate probele care sosesc sunt însoţite de un cod de bare, care este automat încărcat în platforma STS. Au început să se facă câteva prelevări în câteva locaţii. Prima este judeţul Ialomiţa şi câteva au fost efectuate şi în Bucureşti. Este un eşantion care este calculat într-un fel anume, dar este şi un pas de numărare să asigurăm cât mai mult corectitudinea aleatoare a persoanelor care sunt participante şi evident cu consimţământul lor. Noi credem că la sfârşitul lunii august o să avem încheiate recoltările şi cea mai mare parte din rezultate la dispoziţie”, a declarat Adriana Pistol la Digi24.

Ea a precizat că astfel ”autorităţile vor şti care este procentul din populaţia României care a trecut prin infecţie pentru că care anticorpi, fie că a ştiut sau nu a ştiut că a trecut prin infecţie. Vom şti separat pe fiecare grupă de varstă, care este procentul persoanelor care a trecut prin infecţie şi vor şti de asemenea şi pe regiuni, cele 8 regiuni ale României, care este procentul persoanelor care au trecut prin infecţie”.

”Datele vor fi puse la dispoziţia decidenţilor, de aceea derulăm acest studiu ca să sprijine decidenţii pentru măsuri, şi mai ales pregătirea sistemului sanitar pentru ce ar putea veni”, a explicat Adriana Pistol.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te