A lovit cu mașina o femeie și a crezut că scapă dacă îi dă bani și cercei. Ce s-a întâmplat mai apoi

DE Alin Crișan | Actualizat: 11.06.2024 - 20:32
A lovit cu mașina o femeie și a crezut că scapă dacă îi dă bani și cercei. Ce s-a întâmplat mai apoi - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ
A lovit cu mașina o femeie și a crezut că scapă dacă îi dă bani și cercei. Ce s-a întâmplat mai apoi - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

A lovit cu mașina o femeie și a crezut că scapă dacă îi dă bani și cercei. Iată ce s-a întâmplat mai apoi.

SHARE

Un șofer din Capitală este cercetat sub control judiciar, după ce a lovit cu mașina o femeie pe trecerea de pietoni și a plecat de la locul accidentului. Bărbatul a crezut că va scăpa de acuzații, dacă îi oferă victimei o sumă de bani și o pereche de cercei. După câteva ore, însă, femeia a ajuns la spital, întrucât starea ei s-a agravat, scrie News.ro.

A lovit cu mașina o femeie și a crezut că scapă dacă îi dă bani și cercei. Ce s-a întâmplat mai apoi

Accidentul a avut loc duminică seara, pe o stradă din Sectorul 6 al Capitalei. Femeia voia să treacă drumul pe la trecerea la pietoni, când a fost lovită de mașina bărbatului de 50 de ani.

Ca să scape de orice acuzații, șoferul i-a propus victimei un troc: o sumă de bani și o pereche de cercei în schimbul tăcerii. Femeia a acceptat și a mers spre casă.

Citește și: Condamnare istorică în SUA! Fiul lui Biden, găsit vinovat pentru toate cele 3 acuzații. Ce a făcut?

În urma accidentului, însă, femeia a fost rănită. În aceeași seară, în jurul orei 20:30, după ce starea ei de sănătate s-a înrăutățit, victima a solicitat o ambulanță la domiciliu. 

A fost transportată la spital și s-a văzut nevoită să spună ce s-a întâmplat, de fapt. Polițiștii au deschis o anchetă și, câteva ore mai târziu, l-au prins pe suspect. "În urma investigaţiilor, s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 50 de ani a condus un autovehicul pe str. Preciziei, din direcţia bd. Iuliu Maniu către str. Valea Cascadelor, iar la un moment dat a surprins şi accidentat o persoană de sex femeiesc, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

Citește și: Floarea care înfrumusețează pielea și o hidratează. Poți face din ea și dulceață

După producerea accidentului, conducătorul autovehiculului i-a oferit victimei o sumă de bani şi o pereche de cercei, apoi şi-a continuat deplasarea, părăsind locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie sau a procurorului", au transmis reprezentanții Brigăzii Rutiere.

Marţi, bărbatul de 50 de ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, care a dispus pe numele lui măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. El este cercetat penal pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te