Potrivit primelor informaţii, unul dintre autoturisme ar fi redus viteza de deplasare, moment în care a fost acroşat de un alt autovehicul care circula din spate.
Accident pe „drumul morții” soldat cu 6 victime dintre care trei copii
"Din primele date de la faţa locului a reieşit că este vorba de o coliziune între două autovehicule ce se deplasau pe direcţia Buzău către Vrancea, la volanul cărora se aflau un conducător auto de 42 de ani, din Puieşti şi unul în vârstă de 46 de ani, Poşta Câlnău.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi şoferi şi a patru pasageri din maşina conducătorului auto din Puieşti, o femeie în vârstă de 35 de ani şi trei copii cu vârste cuprinse între 1 an şi 14 ani. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanţă şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.
Citește și: A stat aproape 2 luni în spital, după ce a atras atenţia unui şofer despre modul în care parchează
Victimele au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău cu multiple traumatisme dar stabile.
Citește și: VIDEO Un român a fugit de poliție în Ungaria și a sărit ca-n filme de la volan. Ce căra în mașină
"În urma accidentului rutier produs pe raza comunei Poşta Câlnau, la U.P.U.-SMURD au fost transportate 6 victime. Cei doi şoferi, în vârstă de 46 de ani, respectiv 42 de ani, au suferit politraumatisme prin accident rutier, traumatism toraco-abdominal, traumatism membru superior.
O femeie în vârstă de 35 de ani, împreună cu copilul în vârstă de aproximativ 2 ani, au suferit policontuzii. Alţi doi copii, în vârstă de 10, respectiv 14 ani, au suferit politraumatisme în urma accidentului rutier. Toate cele 6 victime sunt stabile hemodinamic şi respirator, în curs de investigaţii.", a transmis SJU Buzău.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.