„Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National în după-amiaza zilei de 8 august 2023 din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară.
Avarie la Centrala de la Cernavodă. Unitatea 1 s-a deconectat
Specialiștii CNE Cernavodă investighează cauza care a condus la deconectarea automată a Unității 1 de la SEN.
Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații.
În perioada următoare se vor efectua lucrări de remediere în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă, aplicabile în aceste situații.
Deconectarea automată a Unității 1 precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător”.
Potrivit graficului actual asumat de companie, Unitatea 1 va fi repornită poimâine, pe 10 august, la ora 12.00