Banca Națională a inclus răspândirea coronavirusului ca factor la reducerea inflaţiei

DE Adelina Sahlean | 11.02.2020 - 14:24

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marți, că Banca Naţională a României a inclus la capitolul factori care ar putea contribui la reducerea inflaţiei din acest an răspândirea coronavirusului, care ar putea determina încetinirea economiei globale.

SHARE

Enunţul a fost inserat într-un slide din prezentarea BNR privind potenţialele cauze de abatere a inflaţiei de la traiectoria proiectată.

„Nu avem date suplimentare, însă am hotărât să introducem această frază din două motive: pentru că am văzut cum a reacţionat Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi mai ales ultima declaraţie sau opinie a unui institut din Marea Britanie. Din experienţa noastră internaţională, astfel de luări de poziţie nu sunt întâmplătoare, negândite, sunt cântărite cuvintele. Ce a apărut acum o zi sau două în Marea Britanie este mai mult decât de luat în considerare. Astfel că am introdus acest element. Deocamdată este la capitolul «riscuri», mai degrabă «incertitudini». Dar tendinţa va fi să scadă creşterea economică în lume”, a precizat guvernatorul, potrivit Agerpres. 

Alţi factori luaţi în calcul de BNR care ar putea duce inflaţia la o valoare mai mică decât cea prognozată sunt: evoluţia economiei zonei euro (tensiuni geopolitice, vulnerabilităţi ale unor pieţe emergente), posibila escaladare a conflictelor comerciale, finalizarea Brexitului, precum şi conduita acomodativă a politicilor monetare ale BCE şi Fed.

În schimb, liberalizarea pieţelor de energie şi gaze naturale ar putea duce la o inflaţie mai mare decât cea prognozată, la fel şi problemele de pe piaţa muncii, respectiv insuficienţa şi necorelarea ofertei de forţă de muncă cu cererea.

Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru 2020 la 3%, de la 3,1%, cât era estimarea anterioară, a anunţat, marţi, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă. Pentru anul următor, banca centrală previzionează o inflaţie de 3,2%.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te