Bugetul unei familii de români în Germania: „Chiar dacă lucrezi în curățenie, pui bani deoparte”

DE Florentina Enache | Actualizat: 28.06.2024 - 16:34
Bugetul unei familii de români în Germania: „Chiar dacă lucrezi în curățenie, pui bani deoparte” - Foto: Stiridiaspora.ro
Bugetul unei familii de români în Germania: „Chiar dacă lucrezi în curățenie, pui bani deoparte” - Foto: Stiridiaspora.ro

Care este bugetul lunar al unei familii de români, în Germania? „Aici, chiar și dacă lucrezi în curățenie, pui bani deoparte”.

SHARE

O româncă stabilită în Germania a spus într-un videoclip pe TikTok care sunt veniturile și cheltuielile familiei sale, într-o lună. Femeia a mai vorbit și despre diferențele semnificative dintre nivelul de trai din Germania și cel din România.

Bugetul unei familii de români în Germania: „Chiar dacă lucrezi în curățenie, pui bani deoparte”

„Dumneavoastră chiar vreți să comparăm România cu Germania? Aici chiar și dacă lucrezi în curățenie, ai un salariu foarte bun. În România, să ai un salariu bun înseamnă să ai o meserie, o școală, o facultate. Haideți să vă arăt dacă pun sau nu ceva deoparte”, a declarat femeia.

Citește și: Disperarea unei profesoare care iese din învățământ: „Mă simt desconsiderată”

Femeia trăiește alături de soțul ei și de cei doi copii ai lor. Veniturile celor doi adunate ajung la 5.000 de euro net, pe lună, la care se adaugă alocația copiilor de 500 de euro și un venit suplimentar de 520 de euro dintr-un job part-time, conform ȘtiriDiaspora

Câți bani câștigă și câți cheltuiește o familie de români în Germania?

Veniturile lunare ale familiei ajung la 6.020 euro net. Femeia a detaliat și cheltuielile familiei într-o lună, iar cei mai mulți bani merg pe chirie, mâncare și țigări.

Chirie: 900 de euro

Mâncare: 900 de euro

Curent: 85 de euro

Internet: 40 de euro

Grădiniță: 250 de euro

Școală: 65 de euro

Asigurări: 200 de euro

Rată: 400 de euro

Țigări: 700 de euro

Telefon: 100 de euro  

Diferența dintre veniturile din Germania și cele din România

Totalul cheltuielilor ajunge la 3.640 de euro, iar familia economisește peste 2.000 de euro pe lună. Mai sunt și alte cheltuieli precum hainele sau diferite lucruri pentru copii, care nu se află în lista de mai sus. Cu toate acestea, sumele economisite sunt semnificative.

„Motorina nu o pun la calcul pentru că eu primesc de la muncă, și mai adaug la cheltuieli haine și lucruri pentru copii care pot ajunge maxim 300 de euro pe lună”, a adăugat ea.

Citește și: Psihopedagog, despre trauma notelor de la școală: „Am întâlnit elevi care plângeau când luau 9,50”

Femeia a mai spus că sunt diferențe foarte mari când vine vorba despre veniturile din Germania, comparativ cu cele din România. Femeia a spus că, în Germania, și cu o meserie care nu necesită studii superioare poți pune bani deoparte.

„Aici, chiar dacă ai un loc de muncă în curățenie, poți trăi confortabil și poți pune bani deoparte. În România, pentru un salariu bun trebuie să ai studii superioare și o meserie calificată”, a concluzionat ea.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te