Campionatul Mondial de Dota 2 se dispută fără spectatori după ce numărul cazurilor de COVID-19 din București a crescut alarmant în ultima perioadă. Rata de infectare din Capitală a trecut de 11 la mie în prima zi a turneului de Dota 2.
Din informațiile Digi Sport, Primăria Municipiului București încasează circa 600.000 de euro din partea organizatorilor campionatului de Dota 2. Mai mult decât atât, primarul Nicușor Dan a anunțat că statul Român va încasa o sumă uriașă de pe urma premiilor oferite în cadrul turneului. Mondialul de Dota 2 este dotat cu premii totale în valoare de peste 40 de milioane de euro, iar statul va încasa un impozit de 16% din această sumă, adică peste 4 milioane de euro!
Citește și: Anca Surugiu, partenera de afaceri a miliardarului Dan Petrescu, îi va prelua averea
„Este o competiţie care va fi vizionată de aproximativ 80 de milioane de oameni din întreaga lume, cu premii de 40 de milioane de dolari, din care 16% merg la bugetul statului român, sub formă de impozite. Pentru comparaţie, premiile de la Wimbledon din acest an sunt de 48 de milioane de dolari. Este evenimentul de sporturi electronice cu cel mai mare premiu din istorie”, a spus Nicușor Dan, citat de b365.ro.
Ce este Dota 2 și cum se joacă
Dota 2 este un joc video multiplayer online, nominalizat în trecut pentru premiul de cel mai bun joc eSport din lume. Jocul a fost lansat în iulie 2013, iar statisticile arată că în jur de 7,6 milioane de oameni joacă lunar Dota 2.
Un meci de Dota 2 se desfășoară între două echipe formate din câte cinci jucători. Fiecare echipă are o bază proprie, pe care trebuie să o protejeze. Fiecare jucător controlează un anumit personaj. Fiecare personaj este unic în felul său, datorită abilităților pe care le are. Meciul se termină după ce o echipă reușește să cucerească baza adversă.
Citește și: Interlopul Șoarecu, lăsat lat în cimitir de trei bărbați cu cagule
Din 2013 și până în prezent, jocul Dota 2 a atras tot mai mulți adepți.
Dota 2 este atât de popular pentru că se joacă în echipă, iar majoritatea utilizatorilor joacă alături de prieteni. Mulți oameni preferă să-și petreacă timpul liber în fața monitorului, alături de cei apropiați, decât să iasă în oraș.