Mihai Teodorescu, șeful Direcției Transporturi din Primăria Capitalei, a explicat pentru HotNews.ro că instituția nu deține date referitor la numărul rezidenților care au o mașină sub Euro 3, dar vor fi ajutați prin vouchere sau printr-un stimulent financiar, dedicat lor, să-și înlocuiască mașina. Acesta spune că scopul Primăriei nu este să-i vâneze și să-i amendeze și mizează pe buna credință a cetățenilor, dar în final se poate ajunge și la sancțiuni, conform Hotnews.
Reamintim că primarul Gabriela Firea a modificat proiectul vinietei pentru București: mașinile sub Euro 5, indiferent de orașul unde sunt înmatriculate, trebuie să plătească o vinieta Oxigen pentru a putea circula în București, iar cele sub Euro 3 nu mai au voie deloc în centrul orașului. Pentru mașinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 și 4 - 5 lei pe zi. Proiectul va fi discutat în ședința Consiliului General de pe 24 octombrie, iar dacă va fi aprobat se va aplica de la 1 ianuarie 2020.