Potrivit lui Cîmpeanu, constituie priorităţi grădiniţele şi învăţământul primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a care vor susţine examene naţionale, precum şi şcolile care au avut dificultăţi în predarea online.
Conform ministrului, se va lua în considerare şi modul în care au procedat alte state.
„Momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii în funcţie de evoluţiile epidemiologice. De asemenea, vom lua în considerare şi experienţa şi modul de reacţie al altor state", a declarat pentru Agerpres noul ministru al Educației.
Sorin Cîmpeanu a spus din nou că, din perspectiva Ministerului Educaţiei, constituie priorităţi grădiniţele şi învăţământul primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a care vor susţine examene naţionale, precum şi şcolile care au avut dificultăţi în derularea procesului de învăţământ online.
„Din perspectiva Ministerului Educaţiei ne dorim să prioritizăm pe trei paliere: grădiniţe şi învăţământ primar; elevii claselor a VIII-a şi a XII-a care vor susţine examenele naţionale; elevii din şcolile care au înregistrat dificultăţi în derularea procesului de învăţământ online, cu precădere în mediul rural, dar nu numai", a explicat ministrul.
Acum, elevii sunt în vacanța de iarnă, până în 11 ianuarie, când se vor întoarce la școala online. Vacanța intersemestrială va fi în perioada 30 ianuarie - 7 februarie.